Vera Riti

Nu plângem, ci râdem împreună!

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Acest motto simplu dar totodată profund într-un sens unic, a deschis întâlnirea dintre comunităţile armeană şi evreiască dela Cluj, în data de 20 noiembrie 2011. Ambele popoare au fost adânc marcate de întâmplările bine cunoscute din istorie: Holocaustul şi Genocidul din 1915. Dar , prin acest eveniment am încercat să vedem şi latura cealaltă a cărţii: cultură, muzică, dans.

Evenimentul a fost deschis de Andreea Ghiţă, membră a comunităţii evreieşti şi totodată iniţiatoarea întâlnirii, după care a urmat Mendel Eszter, urându-le bun venit tuturor la prima, de acest gen, a confrăţirii , daca pot să spun aşa, a comunităţilor.

Din partea Uniunii Armenilor din România, Filiala Cluj a luat cuvîntul Preşedinta Azaduhi Varduca Horenian, exprimându-şi recunoştiinţa faţă de cele două comunităţi pentru iniţiativa luată. Din discursul ei putem desprinde ideea perpetuării, posibil numai prin transmiterea valorii tradiţionale tinerei generaţii:

„Vă salut dragi prieteni, şalom, pariyegak sireli parigamner, szeretettel köszöntök mindenkit!

Această întâlnire este una istorică:prima de acest fel în România şi poate chiar în lume.

De ce suntem împreună? Pentru că există similitudini între istoria poporului armean şi a poporului evreu:cultura veche de mii de ani precum şi Genocidul armean şi Holocaustul evreiesc si altele. Dacă atitudinea marilor puteri ar fi fost mai fermă, de condamnare a Genocidului armean, probabil Holocaustul n-ar mai fi existat.

Iniţiatoarea acestei acţiuni este comunitatea  evreiească din Cluj, d-na Andrea Ghiţă, moderatoarea şi sufletul emisiunilor pentru minorităţi,TVR Cluj. La întrebarea mea ce gândeşte că vom face împreună, mi-a răspuns că se doreşte ca de data aceasta sa nu plângem împreună ci să râdem împreună: să încercăm deci  să râdem împreună!

Tatăl meu armean, care şi-a pierdut familia în Genocid, încerca şi el să glumească zicând:un evreu face cât trei greci,iar un armean, cât trei evrei. Probabil varianta evreiască este:un armean face cât trei greci, iar un evreu cât trei armeni. Cred că cele două neamuri au o particularitate comună: mintea ascuţită.Comunitatea evreiască a dat lumii spre exemplu pe Einstein şi Rockeffeler, iar armenii pe Caluste Ghulbenkian, regele petrolului cu Fundaţia şi Galeriile de artă Gulbenkian, pe marele astrofizician al galaxiilor,întemeietorul observatorului Byurakan, Viktor Hambardzumian., născut cu 100 de ani înainte.

Adevărul e că fiecare popor îşi are vârfurile şi gropille de potenţial, de inteligenţă. Interesant este unde se situiază suma vectorială a inteligenţei.

Ne dorim ca tinerii noştri să ducă mai departe tradiţiile noastre, să spună stop asimilării, să redobândească limba strămoşească.Există semne că tânăra generaţie are o asemenea voinţă de a-şi păstra identitatea etnică ca  o floare în buchetul multicultural al lumii.Să dea Dumnezeu ca această voinţă să se împlinească.Să ne înfrăţim pentru binele nostru, a copiilor şi nepoţilor noştri, cu speranţa într-un viitor mai bun.Vă rog aplauze pentru tinerii noştri armeni şi evrei!”

După acest imbold spiritual, Sebesi Karen Attila a punctat şi mai bine emoţionalitatea noastră prin nişte versuri recitate cu un patos, ce îţi taie răsuflarea.

Andrei Klein ne-a arătat minuţioasa sa colecţie de documente, ce atestă identitatea evreiască: invitaţii la bal din anii 1890, situaţia şcolară a unui elev pe la începutul aniilor 1900, fotografii nemaiponite, crezute de astfel până acum inexistente.( ex.:interiorul spitalului evreiesc din Cluj).

Şi după a urmat momentul de maximă tensiune: Formaţia Mazeltov, a căror muzică practic ne-a ridicat de pe locurile noastre şi ne-a îndemnat la dans, iar vocea angelică a corului armenesc din Gherla nu a fost decât partea cealaltă a podului, care ne-a transferat pe un târăm total diferit de lumea noastră. Deci pot să spun că întâlnirea a fost un succes total, am avut parte de voie bună, am degustat mâncăruri evreieşti şi minunata baclava.

Lucruri simple trec neobservate pe lângă noi fără să le dăm vreo importanţă. Ei bine, acum am acaparat momentul şi am văzut că poţi avea parte de oameni deosebiţi şi momente speciale, când nici nu te gândeşti, nici nu te aştepţi, şi vei fi surprins.

Fuziunea dintre două popoare, două mentalităţi diferite si totuşi având ceva comun… Nu mă refer acum la momentele tragice, pentru că scopul a fost să râdem împreună, ci la agerimea minţii, capacitatea de a găsi întotdeuna soluţii potrivite. Cred că această abilitate a fost cea care ne-a ajutat strămoşii să treacă peste cele grele, iar sufletul şi caracterul lor să dăinuie în fiecare cântec, în fiecare pas de dans, în fiecare surîs al unui copil, care va creşte cunoscându-şi istoria prin grai şi imagini.

Vera Riti

  •  
  •