Sergiu Selian

NOTE DE LECTOR / W. Colin Marris : Primul jihad?! Primul genocid?!

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

William Colin Marris este profesor american de istorie, absolvent al Universității din Wisconsin-Milwaukee. Specialitatea sa e istoria biblică, pe care o predă la un colegiu. A fost ofițer de rezervă împuternicit în Marina SUA. După ce a vizitat numeroase locuri biblice din Israel, Palestina, Egipt, Grecia, Turcia, Iordania, Italia, a scris o carte despre rădăcinile evreiești ale creștinismului. Dintr-o altă scriere, pe care o prezentăm aici, reiese că are ascendență greacă pe partea unuia dintre bunici. Locuiește în „ținutul lacurilor” Oconomowoc din Wisconsin. În 2015, a publicat, la editura organizației Circuit Rider Ministries din localitatea sa, cartea First Jihad!? First Genocide (Primul jihad?! Primul genocid?!), cu subtitlul A Centennial Re-Introduction to the Armenian Holocaust of 1915 (O reintroducere în holocaustul armean din 1915, cu ocazia centenarului).

Volumul, editat – după cum reiese din subtitlu – cu prilejul centenarului Genocidului armean, își propune să analizeze împrejurările și cauzele primului genocid al secolului XX. Mai mult, conform titlului, el sugerează că în 1915 a avut loc și primul „război sfânt” al musulmanilor împotriva creștinilor. Așa cum precizează în introducere și ulterior pe parcursul scrierii sale, autorul a ales un ton obiectiv, refuzând negaționismul făptuitorilor Genocidului, dar și disculparea armenilor care au comis acte revanșarde după Genocid. Pentru a-și atinge scopul, mai întâi el nu expune derularea factică și cronologică detaliată a deportărilor, a masacrelor etc. Apoi, pune discuție (ne)implicarea Marilor Puteri europene, vinovate de o atitudine pasivă și indiferentă față de suferințele armenilor, identificând momentele istorice în care acelea fie au pierdut ocaziile favorabile de a opri măcelul, fie au eșuat să acționeze eficient, din anumite interese practice și politice.

În sfârșit, el întocmește o listă de zece aspecte determinante în organizarea Genocidului despre care nu se îndoiește că a fost premeditat și plănuit: teama turcilorcă armenii ar putea forma „coloana a cincea” a rușilor în Primul Război Mondial; existența Federației Revoluționare Armene (Dașnacțutyun) cu un program de rezistență și de obținere a independenței; răbufnirea violentă a sentimentelor înăbușite de răzbunare asupra armenilor persecutați, ca urmare a victoriilor militare europene împotriva turcilor; secolele de conflicte sângeroase între turci și armeni, cu victime inocente de ambele părți: chemarea la jihad, lansată de adepții panislamismului, împotriva creștinilor „necredincioși”, ca forță unificatoare în imperiul turcic; aplecarea spre jaf și distrugere a turcilor, agravată de nivelul lor scăzut de trai și extinsă de la locuitori la guvernanți; subjugarea bărbaților armeni prin înregimentarea lor în batalioane de muncă forțată și a femeilor armene luate în sclavie; necesitatea îndepărtării unui obstacol geografic major din calea expansiunii panturanice spre Asia Centrală; reacția de împotrivire la percepția europeană privind „inferioritatea rasială” a asiaticilor; rezultatul direct al mândriei personale, al perfidiei și al paranoiei liderilor turci.

Așadar, după cum se poate deduce din această înșiruire de motive, un rol predominant în săvârșirea Genocidului l-au jucat, combinate, complexul de inferioritate al otomanilor, teama autorităților de o invazie ruso-europeană, dorința panturanică de a face joncțiunea cu camarazii de credință asiatici și, nu în ultimul rând, caracterul belicos, primitiv și sângereos de barbar al etniei turce.

Pentru a demonstra această desfășurare de rațiuni, Morris face inițial un istoric al evoluției Chestiunii orientale și în particular a Chestiunii armene în perioada anterioară Genocidului, după care se oprește asupra momentului ascensiunii Junilor Turci și apoi asupra distorsionării criminale a acelora dintr-un partid liberal, progresist în unul genocidar. Ceea ce rămâne permanent în vizorul abordării istoricului e caracterul de jihad al pogromului din 1915, implicându-i și pe kurzi.

Un aspect demn de reținut este atenția cu care e expusă contribuția vinovată a Imperiului German aliat Imperiului Otoman, prin comportamentul  blamabil al conducătorilor săi, personaj principal în acest complot fiind însuși împăratul Wilhelm II. Un alt portret descris în tușe credibile este cel făcut lui Cemal Pașa, ministrul otoman al marinei, unul dintre membrii triumviratului aflat în fruntea Junilor Turci, care s-a spălat ulterior pe mâini de orice răspundere personală în plănuirea și executarea Genocidului, pretinzând că nici măcar nu fusese informat asupra faptelor intenționate și comise. Este interesant că, indiferent de partea lui de vină, Cemal avansează cifra de 1,5 milioane de deportați armeni și cea de 600.000 de morți, ceea ce e foarte generos pentru un torționar și, venind din partea lui, aceste date pot fi luate ca minimale și nu maximale, confirmând, astfel, datele reale provenind din surse autorizate. În definitiv, cum se poate crede că din cele 1,5 milioane de armeni deportați în condițiile știute au pierit în „marșurile morții” numai 600.000 din cauze menționate chiar de Cemal: crime, foame, epuizare?

Fidel intenției sale declarate de a fi obiectiv, W. Colin Marris aduce, în sprijinul analizei lui, numeroase mărturii și declarații ale unor oficialități ale vremii, misionari, infirmiere, militari, ziariști, unii chiar din tabăra aliaților germani, dar majoritatea fiind personalități neutre, de origine europeană sau americană. El citează, de asemenea, opinii și concluzii ale unor specialiști în studiul genocidului, istorici, sociologi, savanți care au scris lucrări pe această temă. Totodată, nu se dă în lături să citeze și negaționiști nu neapărat turci, ci istorici străini fie năimiți, fie răuvoitori, dar ca să-i contracareze cu argumente de bun simț, după cum citează și istorici turci de bună credință, care au găsit în ei puterea de a fi consecvenți conștiinței lor umane. În totul, este o lucrare aparte și demnă de a se ține seamă de ea.

Sergiu SELIAN