Sergiu Selian

NOTE DE LECTOR / Ronald Grigor Suny : Problema Genocidului

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

suny 

 

            În recenzia la O istorie a Genocidului armean de Ronald Grigor Suny, am menționat o lucrare, A question of Genocide (Problema Genocidului), pe care autorul celei dintâi o redactase împreună cu Fatma Müge Göçek și cu Norman M. Naimark. Ea a fost editată înaintea celeilalte, în 2011, de către Oxford University Press și este o culegere de studii semnate de diverși istorici, politologi, sociologi, ziariști etc. Între o Prefață succintă despre Genocidul armean, semnată de Norman M. Naimark, și o Introducere. Lăsând în seama istoricilor scrisă de Ronald Grigor Suny și de Fatma Müge Göçek, profesor asociat de sociologie la University of Michigan, sunt inserate mulțumiri adresate celor care, în afara colaboratorilor, au contribuit într-un fel sau altul la alcătuirea și la apariția acestui volum. Aflăm totodată, de acolo, că această culegere este produsul cercetărilor și al discuțiilor realizate de două grupuri: WATS (Workshop on Armenian-Turkish Studies – Atelier de lucru asupra studiilor armeano-turcești) și Mellon Foundation Sawyer Seminar on Mass Killing.

Primul grup, controversat la vremea sa în diaspora armeană, a fost organizat la Universitatea din Chicago în anul 2000, dintr-o inițiativă de cooperare armeano-kurdo-turcă, în chip de tentativă a deschiderii unui dialog între specialiștii armeni și cei turci, în scopul de a stabili o evidență documentată a Genocidului, care să pună în discuție, cu argumente convingătoare, fără a recurge la considerente politice, diferite interpretări ale problemei. Atelierele de lucru au continuat la University of Michigan (2002), la University of Minnesota (2003), în Salzburg (2004), la University of New York (2005), la Universitatea din Geneva (2008) și la University of California din Berkeley (2010). La aceste întâlniri, au participat somități în materie de istorie a genocidului, din Armenia și din Turcia, care au căzut de acord că în 1915-18 avuseseră loc deportări și masacre, că exilarea populației armene fusese dispusă de guvernarea Junilor Turci, că uciderile în masă fuseseră consecința acțiunii guvernului și a partidului, că episoadele de rezistență a armenilor nu puteau fi echivalate cu un război civil. Au existat, desigur, și dezacorduri, cum ar fi cele asupra periodicizării evenimentelor, motivațiilor Junilor Turci și întrebării dacă uciderile în masă pot fi numite Genocid (în fapt, nu revenea istoricilor în cauză acest aspect, el fiind de competența juriștilor). Activitatea WATS a implicat, pe lângă cei care au pregătit studiile, sute de persoane interesate în istoria armeano-turcă și accesibile printr-o adresă de internet inițiată de Fatma Müge Göçek, armworkshop@umich.edu. De notat că aceste ateliere au fost mai eficiente decât eforturile politice ale unei inițiative ca TARC (Turkish-Armenian Reconciliation Commission), care a eșuat curând după demararea ei.

Al doilea grup a cărui activitate s-a aflat la originea acestui volum de studii a fost organizat de Norman M. Naimark și a lucrat vreme de șase ani la Center for the Advanced Study in the Behavioral Sciences cu sediul la University of Stanford. Suny a participat la lucrările ambelor colective și a contribuit la comasarea acestora într-un seminar final în decembrie 2007. În cele două zile și jumătate de discuții, s-a constatat că problemele ridicate la întâlnirile inițiale din WATS erau de-acum rezolvate, iar chestiunile privind motivațiile Junilor Turci, activitatea armenilor și rolul Marilor Puteri fuseseră asimilate cu logică nuanțare.

Revenind la volumul alcătuit din studiile efectuate, ca primă constatare, lista de autori și de titluri este impresionantă. Astfel, pe lângă Suny și Göçek, care semnează și câte un subiect distinct (Scriind despre Genocid: Soarta armenilor otomani și respectiv Citind despre Genocid: Istoriografia turcă despre 1915) în Partea I rezervată istoriografiilor privind Genocidul, în continuare apar nume ca: Gerard J. Libaridian, director al programului de studii armenești la University of Michigan (Ce era revoluționar la partidele revoluționare armenești) în Partea II În ajunul catastrofei; Eric D. Weitz, profesor de istorie la University of Minnesota (Germania și Junii Turci: Revoluționari deveniți oameni de stat) în Partea III Genocidul în context internațional; Donald Bloxham, profesor de istorie modernă la University of Edinburgh (Primul Război Mondial și derularea Genocidului armean) în Partea IV Genocidul în context local; Erik Jan Zürcher, director general la Institutul internațional de istorie socială din Amsterdam (Reînnoire și tăcere: Unionismul postbelic și retorica kemalistă despre Genocidul armean) în Partea V Continuități.

Cele 15 articole acoperă un evantai de subiecte nu toate legate strict de Genocidul armean. De pildă, Hans-Lukas Kieser, docent în istoria modernă la Universitatea din Zürich, face portretul Dr. Mehmed Rașid – De la „patriotism“ la crime în masă; Fikret Adanır, profesor de istorie sud-europeană la Universitatea din Bochum, abordează tema Nemusulmanii în armata otomană și înfrângerea otomanilor în războiul balcanic din 1912-13; Peter Holquist, profesor asociat la University of Pennsylvania, expune Politicile și practicile ocupației rusești în Armenia; David Gaunt, profesor de istorie la Universitatea Södertörn din Stockholm, analizează Tratamentul otoman al asirienilor.

De un interes aparte sunt acele teme atacate cu obiectivitate chiar de istorici de origine turcă: în afară de Göçek și de Adanır, mai semnează intervenții pertinente istoricii Fuat Dündar, originar din Diyarbakır (Împrăștiind un popor în deșert: Soluția finală a unioniștilor la Chestiunea armeană) și Uğur Ümit Üngör, lector în istoria internațională la University of Sheffield („Turcia pentru turci“: Ingineria demografică în Anatolia de est, 1914-1945). Iar partea armenească este reprezentată, pe lângă Suny și Libaridian, de Stephan H. Astourian, director executiv al programului de studii armenești la University of California din Berkeley (Tăcerea pământului: Relații agrare, etnicitate și putere), de Margaret Lavinia Anderson, profesor de istorie la aceeași universitate (Cine a mai vorbit despre exterminarea armenilor? Discurs și tăceri germane) și de Aram Arkun, redactor al revistei trimestriale „Ararat“ (Zeytun și începutul Genocidului armean).

Lista fiind completă, este de remarcat varietatea subiectelor dezbătute, dar și a punctelor de vedere din care acestea sunt dezvoltate. Fără a fi, în totalitatea sa, o reconstituire integrală a Genocidului, volumul se alcătuiește ca o analiză complexă, uneori din unghiuri discutabile sau rareori atinse, a factorilor determinanți și a elementelor implicate în desfășurarea evenimentelor. Este semnificativ pentru felul în care consecințele Genocidului au fost preluate și continuate de succesorii la putere în Turcia finalul cărții, din capitolul scris de Erik Jan Zürcher: Pe scurt: în republica timpurie, elita politică și intelectuală a simțit prea puțin nevoia de a se distanța de Genocid și de făptuitorii acestuia, așa cum procedase imediat după război. În anii 1918-1922, necesitatea continuă de a mobiliza populația musulmană din Anatolia a făcut imposibilă orice răfuială serioasă cu acest aspect al trecutului recent. După proclamarea republicii, compoziția elitei conducătoare a exclus aceasta. Turcia era condusă de o elită constând din foști birocrați unioniști și ofițeri, care proveneau în majoritate covârșitoare din Balcani și adoptaseră Anatolia ca noua lor patrie. Mulți dintre cei aflați la putere în poziții centrale fuseseră personal implicați în masacre, dar pe lângă aceasta elita conducătoare în totalitatea ei depindea de o coaliție cu notabilitățile oficiale, cu proprietarii de pământ și cu șefii de caste, care profitaseră imens din plecarea armenilor și a grecilor. A fost ceea ce Fatma Müge Göçek a numit „o nemărturisită tocmeală cu diavolul“. O încercare serioasă de a distanța republica de Genocid ar fi putut periclita coaliția conducătoare, privând-o de elementele de care statul depindea pentru stabilitatea sa.

 Sergiu Selian

 

 

  •  
  •