Sergiu Selian

NOTE DE LECTOR / Marian Mesrobian MacCurdy : Dreptate sacră

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Marian Mesrobian MacCurdy, rezidentă de origine armeană în Amherst, Massachusetts, este profesoară universitară de creativitate literară de non-ficțiune din SUA. Are licența în literatura engleză și doctoratul în științe umaniste la Universitatea din Syracusa. A fost profesoară și șefă de catedră la secția de creativitate literară a Colegiului din Ithaca, unde a predat timp de 23 de ani, apoi a activat la Universitatea Colgate și la Colegiul din Hampshire, unde a fost asistentă specială a Consiliului de administrație și președintă. În prezent, este profesor invitat la facultatea din Amherst a Universității din Massachusetts. E specializată în psihanaliză, domeniul ei particular de activitate fiind legătura dintre memorie, scris și traumă. Are publicate în reviste numeroase articole, eseuri, poezii. Ca vocalistă profesionistă, a cântat cu Syracusa Symphony, cu Syracusa Opera Company, cu Syracusa Vocal Ensemble etc. Este autoarea a trei cărți: The minds eye, Writing and healing, Sacred justice.

Cea mai recentă scriere, Sacred justice (Dreptate sacră), cu subtitlul The voices and legacy of the Armenian Operation Nemesis (Vocile și moștenirea operației armenești Nemesis), este o abordare nouă a acțiunii singulare de pedepsire a celor vinovați de moartea a un milion și jumătate de armeni în cursul Genocidului din Imperiul Otoman în anii 1915-18. Operația Nemesis a constat în răpunerea capilor Junilor Turci în cea mai secretă organizare și desfășurare (a se vedea recenziile la alte două cărți pe această temă în „Ararat” nr. 01-02 și 03-04/2019). Cartea Marianei Mesrobian MacCurdy a apărut la editura Transaction Publishers în New Brunswick și Londra, în 2015, și este o sinteză congruentă de memorialistică, narațiune, istorie, analiză și chiar psihanaliză, axată pe teme ca memoria, adevărul, justiția, rolul literaturii în eliminarea traumei ș. a. Originalitatea ei constă nu doar în compoziția structurală, ci și în subiectul intrinsec. Față de alte lucrări care detaliază activitatea celor implicați în Operația Nemesis, aceasta aduce ca noutate corespondența inedită a unora dintre organizatorii acțiunii de vendetta.

Scriitoarea este fiica lui William și Arpine (Arpena, în carte) Mesrobian, iar mama sa, care a deținut funcția de directoare a editurii Syracusa University Press și a scris prima monografie a unei comunități armene din SUA, Like one family. The Armenians of Syracusa, la rândul ei a fost fiica lui Aaron (Aharon în armeană) și Eliza Sachaklian (Saceaklian transcris după fonetica engleză). Bunicul Marianei a fost unul dintre cei trei conducători ai Operației Nemesis: creierul acesteia era Armen Garo, care o dirija din Boston; reprezentantul în Europa pentru acțiunile întreprinse era Shahan Natalie; responsabil cu logistica și cu finanțele era Aaron Sachaklian.

După dispariția acestuia din urmă, mai exact după moartea soției lui, în 1990, în biroul din mansarda locuinței sale a fost găsită o ladă cu documente și scrisori direct legate de Operația Nemesis, despre a cărei existență – și implicit despre activitatea lui Aaron – familia lui nu avea știință. Surprizei descoperirii i s-a adăugat surpriza conținutului care avea să completeze dosarul întocmit până acum al operației secrete vindicative. Lada a mai fost păstrată un timp, până când Marian și-a asumat sarcina – îndatorire împovărătoare și onorantă – de a studia și valorifica tezaurul istoric, de unde a rezultat Sacred justice, povestea reluată și amplificată a Operației Nemesis.

Tatăl lui Aaron, Harutiun Undirigian, a fost arhitect și constructor de moschei și de biserici, îndeletnicire pentru care  oficialitățile din Malatya l-au gratulat cu o frumoasă eșarfă ornată elegant cu ciucuri și cu franjuri. Cum pentru concetățenii ignoranți ai celui distins minunăția aceea era o noutate, purtătorul ei a fost poreclit Saçaklı, adică Pomponarul, de la saçak – ciucure în turcă. Cei trei băieți ai lui Harutiun, inclusiv Aaron, au moștenit porecla în chip de nume de familie, devenind Saceaklian. În 1896, Aaron, proaspăt însurat, a emigrat în SUA, unde găsise de lucru, stabilindu-se în Boston și apoi în Syracusa. A devenit director general al asociației armenești Hairenik (Patria), ajutând această organizație a partidului naționalist Federația Revoluționară Armeană (Dașnacțutyun) să-și cumpere o clădire care avea să fie transformată în sediul Comitetului Central din SUA al partidului. Corespondența pe care Sachaklian o păstrase datează din anii 1920-23 și conține, printre altele, o scrisoare dinainte de inițierea Operației Nemesis, de la Shahan Natalie, care era atunci redactorul-șef al publicației „Hairenik” și membru al Comitetului Central.

În continuare, autoarea deapănă în paralel istoria organizării Operației Nemesis și istoria familiei sale, care – fără voia ei, dar grație activității lui Aaron – deveniseră strâns împletite. Nici Eliza, soția lui Aaron, nu stătea degeaba. Cea care, ca adolescentă, își părăsise familia din Turcia, își avea acum propria familie și – deși nu-și însușise engleza – a devenit educatoare la grădinița bisericii armenești din localitatea ei și membră fondatoare a Crucii Roșii Armene (ulterior, Societatea Armeană de Ajutorare), brațul FRA pentru armencele care se implicau în sprijinirea conaționalilor lor, pentru satisfacerea necesităților acelora.

Activitatea lui Sachaklian a fost total dedicată armenimii și armenității. El a participat în 1924, la al zecelea congres mondial al FRA, din Paris, unde a condus lucrările primei sesiuni. S-a implicat în organizarea imigrării armenilor după Al Doilea Război Mondial, mai ales după ce patronul de restaurant din San Francisco George Mardikian a înființat, împreună cu alții, ANCHA (Armenian National Committee to Aid Homeless Armenians). Colaborarea lui Sachaklian cu Natalie în cadrul așa-numitei Hadug cordz (Misiune specială) a început imediat după încheierea Primului Război Mondial, când Natalie urmărea și înregistra mișcările lui Talaat și ale acoliților aceluia vinovați pentru Genocidul armenilor. El a fost, până în 1933, secretar pentru Americi al CC al FRA, căreia avea să-i rămână membru devotat până la moartea survenită în 1964, când a rostit: „Puteam face mai mult”.

Din tezaurul său, de documente privind mersul lucrurilor, cheltuielile implicate, informațiile necesare și de corespondență în principal cu Armen Garo și cu Shahan Natalie, nepoata lui reproduce astăzi în traducere engleză (Arsine Oshagan) numeroase scrisori, ceea ce îi prilejuiește acesteia, pe de altă parte, să reconstituie desfășurarea Operației Nemesis, cu incursiuni istorice în derularea faptelor legate de Genocid. Evident că un loc central îl ocupă justițiarul Soghomon Tehlerian, care l-a împușcat pe Talaat. (De notat, de către doritori, adresa de internet la care poate fi găsită trasnscrierea completă, în engleză, a lucrărilor procesului Tehlerian: http://www.cilicia.com/armo-tehlirian.html.) Urmează, menționate cu faptele lor, celelalte personaje ale Operației Nemesis, după cum este reprodusă integral lista celor 100 de „ținte” ale acțiunii lor, potențialele lor victime. Lista a fost dezvăluită în anii 1950, când Manug Hamparțumian, cel care o întocmise inițial, a înmânat-o publicației „The Armenian Review”, iar aceasta a tipărit-o abia în 1982. Reproducerea din carte este traducerea exemplarului găsit printre hârtiile lui Sachaklian, scris de mâna lui Natalie.

Odată epuizat subiectul despre Sachaklian și Operația Nemesis, Marian Mesrobian MacCurdy trece la completarea biografiei propriei sale familii cu povestea mamei ei, apoi la comentarea analitică a etosului resorturilor și obiectivelor echipei de la Hadug marmin (Corp special), mergând până la generalizarea la nivel de națiune a caracterului de armean. Un fost șef al mamei, constatând abilitatea armenilor de a se conecta între ei, i-a spus acesteia, probabil cu admirație și totodată cu invidie: „Sunteți ca un trib mare. Dacă ajungeți într-un oraș străin, căutați un nume armenesc în cartea de telefon și imediat sunteți invitat la cină.” A găsi un armean este ca și cum am găsi un colț al căminului nostru – adaugă autoarea și, după ce aduce ca exemplu cazul unui sportiv negru care era abia pe un sfert armean, dar pe care, tocmai de aceea, armenii îl adoptaseră bucuroși ca pe unul de-al lor, conchide: cu o populație atât de mică, fiecare persoană contează. Ultimul capitol al cărții este un aprofundat studiu epistemologic despre armenitate, dar și despre justiție, responsabilitate, devotament: „Hadug cordz a fost într-adevăr dreptate sacră”.

Sergiu SELIAN

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *