Sergiu Selian

NOTE DE LECTOR / G. S. Graber : Caravane spre uitare

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

41R0A6ZMQPL._SX316_BO1,204,203,200_G. S. Graber (1928-2000) a fost istoric și scriitor american a cărui bibliografie include titlurile The history of the SS, The life and times of Reinhard Heydrich, Stauffenberg. Pe lângă aceste scrieri care arată un interes pentru istoria Germaniei naziste, el a studiat, de asemenea, Genocidul armean și a conceput o lucrare puțin cunoscută, dar care prin scrupulozitatea și pertinența ei merită o atenție sporită și un loc meritat printre studiile consacrate acestui subiect: Caravans to oblivion. The Armenian Genocide 1915 (John Wiley & Sons, Inc., New York, 1996).

Volumul se deschide cu un Cuvânt înainte referitor la problematica genocidului, scris de Roger W. Smith, profesor la Colegiul guvernamental William and Mary, care evidențiază deportarea ca trăsătură distinctivă a Genocidului armean față de exemplele similare de după 1945, încheind cu observația că numai recunoașterea oficială a realității istorice ar putea aduce o vindecare a acestei răni încă deschise.

Introducerea propriu-zisă îi aparține autorului, care își însoțește afirmațiile cu o hartă a zonei geografice incluzând Turcia, Armenia și celelalte state limitrofe, reprodusă din Survivors: An oral history of the Armenian Genocide de Donald E. Miller și Lorna Touryan Miller (1993). În această prefață, G. S. Graber își expune metoda proprie de a-l introduce pe cititor în realitatea Imperiului Otoman prin ochii și rațiunea unui ofițer german prezent acolo în acel timp și curând după venire edificat asupra politicii Junilor Turci și oripilat de acțiunea acestora: generalul de cavalerie Otto Liman von Sanders. Punând în discuție negaționismul turc, pe care îl blamează, autorul ne asigură că s-a străduit să nu fie părtinitor, dar studiind materialele a ajuns la concluzia că cele petrecute în 1915-1918 au fost un genocid care poate fi dovedit pe baza documentelor, iar acele fapte îi justificau pe armenii victimizați să se alăture rușilor, ceea ce însă nu diminuează cauza susținută de armeni, fiindcă asta nu includea femeile, bătrânii, copiii, infirmii. Apelând la cunoștințele prilejuite de un alt personaj de-al său, el face o paralelă pe de o parte între „Noaptea de cristal“ din 1938, când atacarea evreilor din Germania fusese coordonată de Heydrich prin teleimprimatorul de la Gestapo în Berlin și nu avusese nimic de-a face cu vreo expresie spontană a furiei populației locale, cum susținea propaganda nazistă, și pe de altă parte dirijarea operațiilor criminale antiarmenești de către Talaat prin teleimprimatorul ministerului său de interne din Constantinopol.

Urmează corpul analitic al cărții, divizat în capitole, începând, cum se promisese în introducere, cu sosirea lui von Sanders la Constantinopol, în decembrie 1913, răspunzând invitației cabinetului militar german de a conduce o misiune de reorganizare și de modernizare a armatei otomane. Al doilea capitol face o incursiune în istoria otomană din epocă și în situația comunității armene în cadrul imperiului, căreia i se subliniază caracterul de excepție ca minoritate, fiindcă era singurul grup etnic fără vreo susținere externă. Pe de altă parte, însă, tinerii armeni educați deveneau conștienți de libertățile existente în alte părți ale lumii și aveau o abordare radicală a politicii, spre deosebire de Biserica Armeană, care, ca purtătoare de cuvânt oficială a comunității, rămăsese cantonată în pasivism și în oportunism.

Capitolele următoare sunt rezervate explicitării ascensiunii și obiectivelor Junilor Turci, până la înfrângerea dezastruoasă a armatei otomane conduse cu încăpățânare de Enver în Caucaz, în decembrie 1914, în ciuda previziunii și avertismentului dat de von Sanders. Bine documentat și informat, autorul dă fiecăruia ce i se cuvine și este rândul britanicilor și francezilor să fie chemați la bara acuzării pentru politica lor indiferentă față de soarta armenilor. În acest fel, Chestiunea armeană este pusă într-un context larg, implicând factori politici, economici, culturali, de unde ies la lumină manevrele puterilor străine pentru a beneficia de pe urma căderii Imperiului Otoman prin sacrificarea națiunii armene.

Lucrarea lui G. S. Graber, deși evoluează sistematic reconstituind pe rând derularea faptelor, nu este o desfășurare cronologică de evenimente și nici o expunere istorică a acestora, ci o analiză bine documentată la sursele existente a întregii conjuncturi, pentru a se realiza o punere în pagină a Genocidului armean în funcție de cauzalități și de culpabilități. Cu toate acestea, lectorul neavizat își poate face o imagine corectă și consistentă asupra ororilor soldate cu decimarea și exterminarea unei întregi națiuni pe teritoriul său istoric. Nu lipsesc mărturiile obiective din epocă, citarea unor dosare de arhivă, consemnarea unor episoade legate de atrocitățile comise în cursul Genocidului.

Capitolul final, Genocidul și secolul XX, pune în discuție persistența și permanența săvârșirii de genociduri în vremurile noastre, demarând direct: „Cauza dominantă a morții violente în secolul XX a fost genocidul“. Masacrarea armenilor în condițiile eșecului diplomației străine a servit drept model, susține autorul, pentru toate celelalte genociduri ulterioare din secolul XX, care, până la momentul apariției scrierii lui, însumau 119 milioane de victime, cu 84 de milioane mai multe decât cele rezultate din războaiele mondiale, din revoluții și din războaiele civile la un loc. Propunând din nou o paralelă între genocidurile comise de Junii Turci și de naziști, G. S. Graber punctează câteva similarități în conceperea și intenționalitatea acestora: universalitatea, contextul economic, organizarea, ideologia, efectul. Și conchide în finalul cărții sale: dacă privim cu un secol și jumătate în urmă, când sultanul îi numea pe armeni „cel mai loial millet al meu“, și facem o comparație cu comunitatea armeană de azi, putem constata schimbarea radicală produsă, în care oroarea și barbaria numită genocid a jucat un rol fundamental.

Volumului îi sunt anexate un corp de note explicative, un glosar de termeni utilizați în text (majoritatea turcești), recomandări bibliografice pe aceeași temă și un index de nume, de toponime și de alte denumiri. În totul, o scriere de referință pentru studiul Genocidului armean.

Sergiu Selian

  •  
  •