Sergiu Selian

NOTE DE LECTOR / Dana Walrath : “Ca apa pe piatră”

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

9780385743976Dana E. Walrath, rezidentă în SUA, este de profesie antropolog, de asemenea scriitoare și plasticiană. A obținut doctoratul în antropologie la Universitatea din Pennsylvania, a absolvit secția de creație literară la College of Fine Arts în Vermont și la Barnard College de la Universitatea din Columbia. Actualmente, predă medicina de familie la Universitatea din Vermont, orașul în care locuiește. Este nepoata unor supraviețuitori din Genocidul armean. În 2013, a stat în Armenia cu o bursă Fulbright pentru un proiect de realizare a unei serii de amintiri în benzi desenate, intitulată Aliceheimer’s (Harvest, 2013), evident un joc de cuvinte aluziv la boala Alzheimer de care suferă mama ei octogenară. În 1984, a făcut o călătorie în Armenia apuseană, vizitând printre altele locurile de baștină ale bunicilor ei originari din Palu. În cele din urmă, aceste conexiuni s-au materializat într-o carte, debutul său ca autoare, Like water on stone (Delacorte/Random House, 2014).

  Ca apa pe piatră este un roman în versuri albe, având și o structură aparte. El se deschide cu un motto – „Supraviețuitorilor, celor care au căzut și celor care trec peste deosebiri pentru a preveni un genocid“ – și cu un proverb armenesc – „Acolo unde intră acul intră și ața“, cărora le urmează o listă de nume în chip de distribuție cu enumerarea personajelor din roman, ca într-o piesă de teatru. O hartă regională cu indicarea traseului Palu-Marsilia-New York dana_walrathcompletează și încheie aceste pagini introductive, pentru ca volumul în sine să se termine cu Nota autoarei, cu Mulțumiri și cu un Glosar de noțiuni armenești și turcești traduse. Caracterul dramaturgic al narațiunii e dat de împărțirea ei în capitole care sunt în fapt monologuri și pe alocuri dialoguri succesive ale personajelor, numele acestora constituind rând pe rând și iterativ titlurile capitolelor. Epic, cartea este divizată în patru părți localizate: I Palu 1914, II Masacrul 1915, III Călătoria (consemnată cronologic în 63 zile menționate ca atare, cu locurile de trecere, ca titluri de capitole), IV Alep 1919.

Romanul este odiseea a trei frați orfani supraviețuitori din Genocid, demarând în Palu cu viața lor de familie și apoi cu fuga lor din mijlocul atrocităților și sfârșind, după un popas la Alep, la bordul unui vas care îi transportă la New York, unde locuiește unchiul lor. De altfel, acesta fusese chiar visul lui Shahen în vremuri de pace, să plece în America, pe când sora lui geamănă, Sosi, îndrăgostită, își dorise să rămână ca să întemeieze o familie. Gemenii Donabedian, în vârstă de 14 ani, și sora lor mai mică, Mariam, scapă de ororile cărora le cad victime părinții și ceilalți doi frați ai lor și pornesc într-o călătorie fără țintă, străbătând munți, câmpii și așezări. Singurul obiect pe care îl poartă cu ei și de care au mare grijă este o oală din bucătăria casei lor, așa cum – conform mărturisirii autoarei – bunica și frații acesteia ajunseseră în SUA cu o oală rămasă apoi ca moștenire în posesia urmașilor. Derularea peregrinării, cu toate avatarurile ei, este pusă în gura protagoniștilor, din aceste monologuri închegându-se unul dintre episoadele dramatice care au însoțit tragedia unei națiuni exterminate în propriul său cămin. Shahen, Sosi, Mariam vin la rampă și povestesc pe rând detaliile unei silnice aventuri supraomenești pentru etatea lor fragedă. Titlul scrierii este devoalat încă de la început, într-un aparté al lui Shahen care se plânge de învățătura pe care este nevoit s-o asimileze: „Ca apa pe piatră se revarsă lecțiile peste mine“, căci gândul lui e în altă parte: „Fiece carte, fiece hartă, fiece lecție de istorie/mă trimite la unchiul meu din America“.

Un element insolit, o perpetuă prezență fictivă, dar de mare efect literar, este Ardziv (Vultur, în armeana apuseană), chiar o pasăre care, planând deasupra capetelor, îi însoțește pe copii de-a lungul întregului lor parcurs. El relatează din perspectiva sa aeriană cele văzute pe sol, comentează și evaluează, uneori îi protejează pe fugarii care înfruntă primejdiile cu temeritate și cu matură pricepere, și este un contrapunct de realism magic la firul epic cu nuanțe lirice al romanului. Ardziv practic încheie cartea consemnând senin și înțelept sosirea celor trei în portul din New Yorek: „Trei tineri/o oală neagră,/o singură pană,/și un ghemotoc de lână roșie/este destul/pentru a începe o nouă viață/într-un nou ținut./Știu că-i adevărat/fiindcă am văzut.“

Dana Walrath afirmă că nu ea a ales forma romanului său, ci dimpotrivă, deoarece „limbajul cotidian nu poate exprima amploarea și oroarea genocidului“. Ceea ce a reușit ea să facă, însă, din această matrice formală este o creație mai sugestivă și mai impresionantă decât o relatare oricât de fidelă și de severă a faptelor petrecute într-un timp în care umanitatea părea să se fi cufundat în letargie. Scriitorul Chris Bohjalian, el însuși autor al unui roman inspirat din evenimentele adiacente Genocidului, The sandcastle girls (Fetele castelelor de nisip), a făcut o apreciere proprie a cărții Like water on stone: „Am umblat prin rămășițele civilizației armene din Palu și din Çunkuș. Am șezut pe malul Eufratului. Și tot n-am fost pregătit să fiu adânc mișcat de evocarea pătrunzătoare, precisă a Genocidului armean de către Dana Walrath. Lirica ei frumoasă și istorisirea abilă au stărui în mine mult după ce am încheiat acest puternic roman în versuri“.

 Sergiu Selian

  •  
  •  

One Response to NOTE DE LECTOR / Dana Walrath : “Ca apa pe piatră”