Sergiu Selian

NOTE DE LECTOR / Altundeva, ieri, altcumva: cunoașterea și recunoașterea genocidului armean

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

            Din 1946, la Paris, sub egida instituției Centre de Documentation Juive Contemporaine, apare o revistă semestrială numită Revue d’histoire de la Shoah – Le monde juif, avându-l ca fondator pe rabinul Isaac Schneersohn, care a înființat de asemenea primele arhive ale holocaustului. După cum o arată numele, este o publicație rezervată istoriei holocaustului și în general a genocidurilor. De altfel, e singurul periodic european consacrat istoriei distrugerii evreilor din Europa și chiar prima revistă de istorie pe această temă. Condusă astăzi de istoricul Georges Bensoussan, Revista de istorie a Shoahului – Lumea evreiască publică studii de specialitate scrise de universitari competenți în domeniu, documente inedite și mărturii privind holocaustul.

            Contrar numelui, însă, nr. 177-178 din ianuarie-august 2003, cu excepția câtorva pagini finale, conținând o cronică a activității CDJC și a arhivelor evreiești și scurte prezentări ale unor noi apariții editoriale, a fost rezervat exclusiv genocidului armean: sub titlul generic Ailleurs, hier, autrement: conaissance et reconaissance du génocide des Arméniens (Altundeva, ieri, altcumva: cunoașterea și recunoașterea genocidului armean), sunt înmănuncheate studii și alte scrieri de specialitate ale unor reputați istorici, sociologi, scriitori etc. Dosarul este coordonat de redactorul-șef al revistei, Georges Bensoussan, și de istoricii Claire Mouradian, directoare de cercetări la Centrul de studii asupra lumii ruse, sovietice și post-sovietice, și Yves Ternon, pionier în studiul francez al genocidului armean. Un amplu editorial precedă câteva hărți legate de istoria armeană și de evoluția (sau involuția) teritorială a Armeniei. Corpul propriu-zis al lucrării este, apoi, prefațat de articolul lui Yves Ternon, cu titlul sugestiv Compararea genocidurilor, se înțelege că e vorba de cele ale armenilor și evreilor.

            Masivul tom de 640 de pagini este divizat în două capitole indicate de subtitlul numărului: Cunoașterea și Recunoașterea. Prima parte este o trecere în revistă ca o rememorare a evenimentelor tragice din 1915-18, analizate din perspectiva omului modern. Dacă Yves Ternon se apleacă asupra mărturiilor unor supraviețuitori, Claire Mouradian expune Chestiunea orientală, iar Raymond Kévorkian se oprește asupra procesului Junilor Turci, alte articole, semnate de Vahé Tachdjian, Yair Auron, Sévane Garibian, Annette Becker etc abordează subiecte mai puțin dezbătute: atitudinea Alianței Israelite universitare, refugiul montan din Sandjar, rapoartele oficiale emanate de la evreii din Palestina (Yishuv), expulzarea siriacilor odată cu cea a armenilor, gândirea juristului André Mandelstam, mesajul exterminării armenilor între indiferență și uitare.

            Ca un interludiu între cele două mari secțiuni, este inserat un grupaj de 28 de reproduceri fotografice din fondurile Centrului de istorie armeană contemporană din Paris, Centrului de informare și documentare armeană din Berlin, colecției Armin T. Wegner și altor surse: eleve din Harput și școlari din Maraș, înhumarea victimelor masacrului din 1895, convoiul notabilităților arestați în Harput, evacuarea locuitorilor din Musa Dagh, refugiați din Vanul asediat, tabere de concentrare, văduve și orfani, schelete și cranii de armeni arși, mutarea orfelinatului Near East Relief în Siria, imigranți armeni în Marsilia și altele.

            Partea a doua a revistei propune subiecte nu mai puțin importante, scrise de autori la fel de prestigioși ca și cei din partea întâi: Agnés Vahramian reactualizează o publicație uitată, „Pro Armenia” a lui Pierre Quillard, editată în 1901-14; Géraldi Leroy extrage referirile la Armenia din preocupările scriitorului Charles Péguy; Claire Mouradian și George Bensoussan revin cu o antologie de texte armeanofobe și iudeofobe, semnate de Pierre Loti și respectiv de Claude Farrère; Rouben Paul Adalian, în două articole distincte, prezintă activitatea ambasadorului Henry Moregenthau ca protestatar împotriva genocidului armean și apoi procesul de recunoaștere a genocidului în SUA; Ara Krikorian și Alexis Govciyan procedează similar raportat la Franța, unde, însă, genocidul este recunoscut; Gilles Karmasyn semnează o minuțioasă și profitabilă sineză despre negarea genocidului armean pe internet; Hélène Strapelias adoptă accente critice răsfoind manualele școlare franceze în care genocidul armean este cam firav reprezentat; Yves Ternon, care prefațase volumul, îl și încheie, cu un istoric al Comisiei de reconciliere armeano-turce din anii 2001-03.

            Sub titlul comun Identitatea evreiască în oglinda Armeniei, sunt prezentați separat trei scriitori evrei care au lăsat pagini semnificative despre armeni: Franz Werfel, Vassili Grossman și Ossip Mandelstam. Nu lipsesc cronicile la creații artistice ca piesa de teatru Une Bête sur la lune de Richard Kalinoski, filmul lui Atom Egoyan, Ararat, scrierile prozatorilor Marc Nichanian și Krikor Beledian.

            O bibliografie generală, alcătuită de Claire Mouradian și atașată, evident, la sfârșit este o listă cuprinzătoare și utilă de titluri tematice: documente de arhivă, monografii, cronici și recenzii, publicații, chiar și adrese de internet. Vastitatea subiectelor abordate, scrupulozitatea analizelor face superfluă o mai profundă relatare despre acest număr, ea nefiind capabilă să acopere întreg materialul, decât eventual pe întinderea unui alt număr de revistă la fel de voluminos. Să mai adăugăm, totuși, adevărul că inițiativa evreiască este de toată stima și lauda și fiind, la rigoare, posibil de a fi egalată doar de o întreprindere similară din partea armenească.

Sergiu Selian

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *