Redactor

NOTE de CĂLĂTORIE / Răsărit de soare la Nisa (Beau lever du soleil a Nice)

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

16-Hotel Negresco Nisa

Hotel Negresco Nisa

Trenul de aterizare atinse pista ce-ti lasa impresia ca iese din mare. Niciodata nu avusesem vreun sentiment curios la aterizare sau decolare, din contra, ma uit prin hubloul ridicat al geamului cu o curiozitate similara cu cea a unui copil, cum nu mi-e frica de adancul apei nu mi-e frica nici de inaltimile cerului.

Masina o apuca pe Promenade des Anglais am intalnit minunatul hotel Negresco, apoi am patruns in centrul vechi al orasului Nisa care, la prima vedere mi s-a parut exotic, am trecut prin fata unui cap jumatate om, jumatate cub, si-aveam sa aflu ca acele ziduri gri ascundeau o biblioteca. Prin geamurile fumurii vedeam oameni misunand si carti manipulate. Langa biblioteca e teatrul de vara, cu intrari multiple de-a lungul bulevardului, o intersectie si hotelul in care locuiam, destinatia mea finala pentru moment.

5-Bellanda Tower-La Mer

Bellanda Tower-La Mer

Am pornit de-a lungul bulevardului Promenade des Anglais, un bulevard lung care strabate orasul de la un cap la altul de la vest la est de-a lungul coastei, de-o parte marea iar de alta cladirile semete, unele albe, altele colorate pastel, altele purtand pe peretii goi desene imitand arhitectura fatadelor avand impresia ca acolo sunt ferestre si balcoane, desene urbane pastrand stilul arhitectonic existent. Am trecut cu trenuletul prin Espace Massena, prin Viex Nice, prin fata Operei catre partea de est a orasului, prin port unde la chei erau trase ambarcatiuni mari si luxoase, yacht-uri si barci. In cele doua cladiri care adaposteau poate capitania portului sau poate service-ul dedicat ambarcatiunilor trase la mal, peretii exteriori erau tapetati cu imagini specifice unui port cu ambarcatiuni, si-atunci cladirile se integrau perfect in aerul pitoresc al zonei. Trenuletul s-a indepartat de chei serpuind printre copaci seculari, multi in floare catre Le Chateau de Nice, prin parcul natural al castelului. De-acolo de sus, de la Bellanda Tower, de pe terasele amenajate orasul se intindea la picioarele mele ca nascut din pamant. Intai privii cerul inourat dar neaducator de ploaie, usor mi-am coborat ochii catre abis unde exista atat de multa viata. Usor, usor ziua curgea catre amurg, soselele se aprinsera brusc in luminile stradale si ale masinilor care mergeau in coloana pe Promenade des Anglais. Am stat un timp pe terasa cea mai inalta a castelului privind catre orasul zgomotos si catre intinderile inchise ale Marii Mediterane. In dreapta mea, departe, la terasa unui apartament un domn citea un ziar privind din cand in cand catre orizontul nestiut al marii si m-am gandit cu placerea aproape “aici daca traiesti sub o suta de ani trebuie sa fii tare nenorocos!” cu acest gand imi pornii coborarea pe scarile si aleile ce ma aduceau inapoi in civilizatie. Am atins copacii ce-mi ieseau in drum, am cules o floare cazuta pe asfalt presand-o in portofel cu gandul clar de-a o aduce acasa cu mine, in chip de dulce souvenir de departe.

6-La Croisette-Cannes

La Croisette-Cannes

17-Sat cocotat - Eze

Sat cocotat – Eze

Am trecut intr-una din zile peste raul Le Var in drumul meu catre Cannes, care aidoma orasului Nisa (al cincilea ca marime din Franta, dupa Paris, Lyon, Marsilia, si Bordeaux), se intinde de-a lungul coastei insorite de asta data de-un albastru pur. La Croisette este bulevardul lung care strabate orasul de la un cap la altul si nu mica mi-a fost mirarea intalnind case mari frantuzesti de-a lungul bulevardului cu magazine luxoase ale unor branduri de renume, de la Chanel la Dior, de la Luis Vuitton la Rolex. Magazinul Chanel situat chiar la numarul 5 pe La Croisette poarta numele parfumului consacrat cu putin timp inainte de Palmes D’Or. De-a lungul bulevardului larg m-am oprit o clipa admirand amprentele mainilor celebritatilor: de la Sofia Loren (1989) pana la Jodie Foster (2001); Meg Ryan (2003); Johnny Hallyday; Angelina Jolie (2007); Cathrine Denueve si Jean Paul Belmondo; Claudia Cardinalle si Julie Andrews; m-am oprit o clipa in fata scarilor Palais des Festivals et des Congres ce peste o saptamana va gazdui Festivalul de Film de la Cannes imaginandu-mi doar cum ar fi sa pasesti in lumina reflectoarelor, postura mea de calator imi placea mai mult, cel putin in acel moment. Un oras fluid, viu si colorat, cu strazi lungi, unele inguste chiar, cladiri semete de-o rara frumusete, hoteluri luxoase si natura luxurianta. Sub cerul azuriu, lasand marea de-o parte a inceput ascensiunea catre satele cocotate, Z.A., Mouans Satoux, Grasse. Prin trapa masinii vedeam case cocotate pana sus departe pe coline si intreaga mea vedere mi-a fost brusc populata cu cladiri in culori pastelate, unele vechi altele noi cu o structura arhitectonica neobisnuita; si, dintr-o data Fragonard. O veche fabrica de parfumuri in care pasii cu teama de-a nu deranja miresmele. Modul de preparare al acelor licori nu-mi parea cu totul necunoscut, acasa unchiul meu distila alcoolul folosind exact aceeasi tehnologie. Doar ca inainte vreme, parfumul se extragea prin asezarea florii pe un pat de untura care absorbea mirosul parfumat al florilor apoi acesta se topea obtinand astfel sapunul, sau se degresa obtinand astfel esentele tari de parfum. In era moderna insa, tonele de flori aduse de pe toate continentele aici, la Fragonard treceau printr-un process modern de distilare obtinand parfumul dorit. Anul 2016 era anul irisului asadar oriunde vedeai panouri care anuntau celebrarea acestei flori. La intrare, in holul central printre site vechi conservate cu flori in muzeul parfumurilor pe un imens panou se succedau campuri intregi de flori si culturi din care cei de la Fragonard obtineau minunatele miresme ce ma imbiau la visare. Am topit ore bune plimbandu-ma de la un loc la altul ascultand povestile din spatele usilor inchise, secrete bine pastrate de familia fondatoare. Iesind indarat in strada miroseam deja a toate miresmele lumii pe incheietura mainii insa pastram un miros dulce de patchouli continuandu-mi drumul catre necunoscut insotita de mireasma dulce si prospata din Fragonard, miros care ma insoteste si azi, si inca mult timp de-acum inainte.

12-targ de antichitati in Antibes

targ de antichitati in Antibes

Se facuse amiaza tarziu cand am poposit in Pont du Loup (podul lupului) de fapt un pod peste o apa care imi adusera in cale un alt sat cocotat, de fapt un orasel cochet, nelocuit parca. Strazile urcau catre case cocotate ca mai apoi sa coboare de partea cealalta a colinei. Strazi intortocheate si trotuare pavate cu bazalt si granit. Am luat pranzul pe terasa unui han de unde comesean imi era muntele; in curtea asezata ca pe niste trepte o plantatie de portocali imi inveselea privirea. Am cules fructul copt savurandu-l in linistea din jur. Printre nori soarele mijea aruncandu-si razele bland catre chipul meu destins in lumina blanda a amiezii tarzii.

13-Muzeul Picasso - Antibes

Muzeul Picasso – Antibes

Am coborat inapoi catre mare care parca ma atragea ca un magnet prin Turrettes sur Loup, Bois de Gaudissard le Baric, Saind-Paul, Colle sur Loup, Z.A.C Sudalparc, Cagnes sur Mer, Villeneuve Loubet unde hoteluri uriase ca niste corabii strajuiau plaja cu destinatia Antibes. Pe plaja bastinasii pescuiau intr-o frumoasa si usor insorita zi de sambata bucurandu-se de valurile blande ale marii adanci. Din locul in care m-am oprit aproape de centrul orasului puteam vedea constructiile fortificate care aparau odinioara portul si orasul. Prin parc am intalnit macii infloriti si multicolori pe care i-am admirat indelung si-am patruns in piata cu antichitati de unde n-as mai fi plecat zile in sir. Tablouri celebre, cu preturi nu tocmai facile, mobile vechi reconditionate, statuete din bronz, papyrus, sculpturi in lemn sau piatra, vesela scumpa, scrin in stil Ludovic, cu greu m-am smuls din targul de antichitati si-am intrat in Le Marche Provencal, o piata amenajata pana in pranz pentru taranii care-si vand produsele pe tarabe, dupa  pranz aceeasi zona este amenajata pentru terasele restaurantelor din apropiere. Strazile sunt umede in orele amiezii spalate si curate. Asisderea tarabelor de la marginea drumului unde pescarii isi vand pestele proaspat prins in primele ore ale diminetilor mangaiate de briza marii, intr-o atat de blanda clima mediteraneana. Strazile ma indemnau sa le parcug in putinul timp cat salasluiam acolo, am luat-o la goana catre Muzeul Picasso care iar, parea rasarit din apa, acolo de la marginea zidurilor nemarginirea marii albastre ma chema. Drumul inapoi catre Nisa se opri la Hotel Negresco, undeva la mijlocul bulevardului Promenade des Anglais, simbol al orasului de la malul Mediteranei.

Hotelul Negresco a fost construit in 1913 de un architect roman. Tatal acestui Negrescu, lautar de undeva din Oltenia si-a dorit ca fiul sau sa studieze la scolile europene. Asadar cu banii adunati din muzica si-a trimis unicul fiu la studii in Europa. In 1913 ia nastere simbolul orasului Nisa, Hotel Negresco. In timpul Primului Razboi Mondial hotelul este transformat in spital, lucru care l-a adus in ruina si care l-a falimentat pe proprietar. Hotelul a fost vandut catre o familie de germani, pastrandu-si numele peste timp conform unei legi franceze care interzice schimbarea numelui unei vile, case, hotel indiferent cine ar fi proprietarul. Asadar, la mijlocul bulevardului Promenade des Anglais aproape de centrul vechi al orasului Hotelul Negresco te intampina cu zidurile sale albe, majestuase cu creneluri si ornamente somptuoase. Accesul este interzis trecatorilor curiosi, intrarea fiind pazita de portari in uniforme. Din strada puteam vedea holul larg cu podele de marmura de Carrarra, colonade si scari interioare de un lux rar intalnit. Am facut cateva poze minunandu-ma de frumusetea prin simplitate si eleganta a unui loc pitoresc.

19-Monaco - Palatul Princiar

Monaco – Palatul Princiar

O noua zi ce se anunta usor innourata; am parasit hotelul cu speranta unei noi aventuri si-am pornit-o de asta data spre est, catre Villefrance sur Mer cu destinatia Monaco si o prima oprire intr-un alt sat cocotat Eze. Pana sa ajung sus la castel la terasele luxuriante cu chaislongue-uri primitoare m-am oprit o clipa admirand La Chateau La Chevre d’Or, cu un restaurant cu 2 stele Michelin, unde o sticla de champagne costa 500 euro, iar in parcare o masina Rolls Royce Phantom nu constituie deloc o raritate ci mai degraba o uzanta. Am trecut prin Cap d’Ail de-a lungul Coastei de Azur pana in Monaco. La granita provinciei politia de frontiera monitorizeaza cu atentie traficul. O alta lume cladita dupa alte reguli. La intrarea in parcarea subterana pentru a avea acces la liftul care te duce pana sus la Acvarium, pe colina se zareste o cladire aparent austera cu ferestre ferecate, inchisoarea. Am intrebat retoric “care ar trebui sa fie abaterea care m-ar arunca in temnita? Dar sa fie cu vedere la mare, neaparat la mare.”

Din parcare catre lifturi am zabovit o clipa respirand aerul sarat al marii. Din stanci in sus crestea cladirea care adapostea palatul princiar, o cladire semeata rasarita din ape. Pe cand intram in Monaco steagul alb era arborat semn ca familia princiara era acasa, in Monaco, si sansele sa-I intalnesti pe strazi erau destul de mari. Am urcat catre orasul pietruit lasand in stanga Acravium mergand degraba catre Palatul Princiar, la ora aceea urma sa se schimbe garda. Pana la Palatul Princiar am intalnit Palatul de Justitie si Catedrala, cladiri somtuoase cu statui si icoane. La Palat, acolo unde marea atinge tarmul pe o piatra de marmura sta scris “Hommage des Colonies Etrangers a S.A.S. le Prince Albert ler a l’occasion de ses XXV annees de regne. La science decouvrant les richesses de l’ocean. Inaugure le 13.IV.1914” Ouevre de Constant Roux (Un omagiu adus de coloniile straine Printului Albert cu ocazia implinirii a 25 de ani de domnie. Stiinta descopera bogatiile oceanului).

Am vizitat Palatul Princiar avand doar putin peste o ora la dispozitie, trecand dintr-o incapere in alta prin duzina de camere dispuse spre a fi vizitate. Ghid mi-a fost sistemul audio pus la dispozitie de catre muzeografi si-am trecut intr-un suflet dintr-una in alta privind indelung tapiseriile scumpe viu colorate din camera albastra, camera tronului unde Printii sunt incoronati, apoi portelanurile scumpe si accesoriile vechi, ornamentele aurite toate conservate minutios de catre casa regala.

Pe cand am ajuns indarat la Nisa incepu ploaia care nu dura mult cu scop unic de a uda si impospata natura. In Acropolis, zona in care locuiam oamenii paseau grabiti printre picaturile de ploaie. Dimineata de duminica veni insorita. Mi-am chemat un taximetru cu gandul clar de-a merge la biserica armeneasca. 24 Aprilie, ziua in care armenii de pretutindeni isi plang cei un million si jumatate de martiri care au pierit sub sabia Semilunii incepand cu 1915, sortiti pieirii in surghiun. Cei care au scapat spun lumii si generatiilor urmatoare ca o astfel de atrocitate sa nu se repete. Orice armean de-acum isi are obarsia in armenii de atunci, in supravietuitorii genocidului, al Marelui Rau, indiferent ce colt de lume le-a devenit intre timp camin. M-am urcat in taximetru condus de un domn putin trecut de cincizeci de ani.

  • Rue de la Madeleine nr 281 va rog.

    26-Armean in Nisa-Herve Malokian

    Armean in Nisa-Herve Malokian

  • Oh, dar ce cautati acolo? ma intreba el brusc curios
  • Vreau sa merg la Biserica Armeneasca. Eu sunt armeanca.
  • Cat de curios. In Nisa suntem 347 de taximetristi; cativa suntem freelanceri avand propriile noastre companii. Din acesti 347 de taximetristi doar trei sunt armeni. si eu sunt armean, ma cheama Herve Melokian.
25-Biserica Armeneasca-Sf Maria

Biserica Armeneasca-Sf Maria

Dintr-o data mi-am dorit sa parasesc locul meu din spate si sa ma asez in locul din dreapta sa. Schimbaram cartile de vizita si ne-am zambit vorbindu-ne cateva cuvinte in armeneste. Lumea e mica tare, e cat o gaoace de nuca. El continua zambind, acum da, imi dadeam seama dupa profilul chipului sau ca nu putea fi decat armean, nasul usor coroiat, ochii patrunzatori si umezi de un albastru-verzui (neobisnuit pentru un armean) dar privirea ferma si patrunzatoare era a unui armean; tenul masliniu cu sprancenele bine desenate pe chipul sau, parul des usor grizonat spre tample. In timp ce ne priveam reciproc prin oglinda retrovizoare povestind fiecare cum ne-a adus providenta unul in calea celuilalt trecuram prin fata unui liceu

  • Aici lucreaza sotia mea, este profesor de biologie, tot aici invata si fiicele mele, am trei fete. Eu am lasat Parisul acum patru ani facandu-mi aceasta mica afacere, am si eu 4 soferi de taxi, desi eu sunt inginer de profesie si am lucrat in industria farmaceutica pana acum patru ani. Ne-am mutat inapoi acasa in Nisa.
  • Si acasa vorbiti nissuaza? (nissuaza este dialectul localnicilor, un amestec de franceza cu italiana)
  • Cu parintii mei, ai mei sunt din Nissa, da, eu vorbesc nissuaza, sotia mea insa este parizianca, asadar acasa vorbim franceza.

Trecuram prin locuri care nu-mi erau straine, mai fusesem, in partea de vest extrem a orasului, si-am pornit pe-o strada Rue de la Madeleine, destinatia noastra finala.

  • Aici s-au asezat armenii, la inceput zona era destinata doar lor, cartierul astfel construit fiind diferit de restul orasului. Acum nu mai sunt decat vreo mie de armeni aici, multe din familii sunt mixte, cum sunt si eu. Cum de te-ai gandit sa ajungi la biserica?
  • Ah, duminicile adeseori ma duc la biserica, la noi la Bucuresti. N-as fi ratat pentru nimic in lume.
  • Minunat, desi e cam devreme pentru biserica la noi.
  • Stiu, doar ca eu plec azi acasa si n-as fi avut timp.
24-Nisa- Curtea complexului Barsamian

Nisa- Curtea complexului Barsamian

Opri masina in dreptul unui complex armenesc Complex-Ecole Barsamian, (care in 24 aprilie 2014 a implinit 25 de ani de existenta, care poarta numele unuia din conducatorii comunitatii), o cladire somptuoasa cu ziduri galbene si scris armenesc. Langa scoala, Biserica, mica, cocheta, in spate pe stradute inguste casele armenesti ingrijite cu flori la ferestre. Oamenii nu se trezisera inca fiind doar noi doi pe strazi. Suna la telefonul scolii si al uniunii Armenilor din Nissa dar niciun raspuns. Mi-am rotit ochii in jur am facut cateva poze si …

  • Putem merge acum, nu-I nimeni acasa la ora asta, am spus eu zambind.
  • Oh, da, noi avem slujba duminica incepand cu 10.30. Iar acum ceasul este doar 9.00.
  • Tare frumos, e suficient si atat. Doar faptul ca te-am intalnit e o bucurie pentru mine. Voi povesti acasa fericita noastra intalnire.

Ne-am intors la hotel si nu m-am mirat ca n-a vrut sa-mi ia banii pentru aceasta calatorie. Un gest specific armenesc pe care pesemne l-as fi facut si eu daca as fi fost in locul sau. L-am rugat sa primeasca banii si o mica diferenta peste pe care s-o puna el in numele meu in cutia milei din biserica. Ne-am luat ramas bun imbratisandu-ne ca doi buni prieteni, imparteam clar acelasi bagaj spiritual, l-am rugat sa aprinda o lumanare seara la comemorarea victimelor Genocidului impotriva Armenilor ce urma sa se intample si la ei in comunitate.

Drumul inapoi catre aeroport trecea prin vecinatatea comunitatii armene, am inchis ochii si le-am trimis gandul meu bun cu dorinta clara si limpede de-a ma intoarce candva la malul Mediteranei avand poate mai mult timp sa zabovesc.

Aeroportul mi se parea asa de mic si de neincapator pentru puhoiul de lume ce vine si pleaca toti parca in acelasi moment. Baiatul de la infoliat bagaje incepu sa ma descoasa de unde vin eu si n-am scapat de el pana nu i-am marturisit ca sunt romanca “se explica frumusetea in acest caz” am suras; si fara mult efort aveam mari sanse sa pierd avionul indarat spre casa daca nu rugam pe unii sau altii sa-mi permita accesul la control pasapoarte, o parte din mine si-ar fi dorit sa ramana acolo.

Abia inapoi in avion am simtit brusc ca plec; si mai apoi pe cand rotile scrasneau pe pista si mai tarziu pe cand ma indepartam de tarm cu aripile larg deschise catre alt orizont am simtit indepartarea mea de un taram unde am trait frumos si-am simtit pana in adancul inimii mele Franta asa cum e ea, un tinut pe cat de pitoresc pe atata de incarcat de istorie, pe cat de pasnic pe atata de vijelios, oameni frumosi intr-un habitat splendid; si…da, o parte din mine a ramas acolo ratacita pe strazi, in fata Hotelului Negresco, pe malul Marii Mediterane, in parfumeria Fragonard, in Palatul Princiar, pe strada Rue de la Madeleine, si sigur pe o terasa in hanul din Pont du Loup.

Pana cand ne vom revedea…cu bine!

9-Pont du Loup-aproape de cer si de pamant

Pont du Loup-aproape de cer si de pamant

Maria Erzian

 

  • 24
  •