Cristina Manuc

Noi secvenţe despre armeni

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share


 

Cunoscuta publicistă, traducătoare şi mediatoare interculturală Madeleine Karacaşian şi-a adunat de curînd într-un nou volum – al patrulea – apărut la aceeaşi editură Ararat articolele pe teme armeneşti din presa autohtonă a ultimilor ani. Textele din Cu şi despre armeni IV au fost fie difuzate în emisiunile autoarei de la postul Radio România Actualităţi, fie au apărut în periodice unde autoarea colaborează în mod constant sau numai sporadic: Ararat, Nor Ghiank, Viaţa medicală, Diplomat club, Ramuri, Luceafărul, Actualitatea muzicală, Realitatea evreiască. Gama subiectelor este una foarte diversă, bine conectată la evenimente culturale şi identitare de rezonanţă ale actualităţii armeneşti de pretutindeni, dar mai ales din România şi Armenia. Acest lucru, dimpreună cu vivacitatea publicistică, spiritul de observaţie şi caracterul sintetic, la obiect, conferă un spor de atractivitate la lectură aceste pagini, pe care le putem privi, la rigoare, şi ca pe un seismograf al ecourilor „armenităţii” în România. Avînd pe coperta a patra o menţiune elogioasă a autoarei semnată de acad. Virgil Cândea (1927-2007), cunoscător expert al istoriei Orientului, între altele, volumul este organizat în patru secţiuni (Evocări, Reportaje, note, documentare, Recenzii, Note de călătorie). Simpla listare a celor aproximativ 45 de articole componente e în măsură să ofere, singură, o imagine concludentă asupra bunei selecţii a evenimentelor pe care ne-o propune doamna Karacaşian. Evident, nu le voi „lista” pe toate, totuşi nu pot să nu semnalez (măcar) evocările unor personalităţi precum K. Zambaccian, William Saroyan, Krikor Pambuccian, Komitas, Charles Aznavour, regretatul arhiepiscop Dirayr Mardichian, comentariile despre reprezentări ale unor piese româneşti la Erevan (O scrisoare pierdută) sau despre spectacole şi expoziţii armeneşti la Bucureşti (filmul Graniţa, expoziţia omagială Apcar Baltazar, concertul Aram Haciaturian de la Sala Radio, retrospectiva Arshile Gorki, fotografiile lui Bakhşi Khachatryan), despre cea de-a cincea Conferinţă panarmeană a scriitorilor şi altele asemenea… Sunt consemnate şi unele „curiozităţi” cu relevanţă simbolică, precum în articolul despre Eghgis – un cimitir evreiesc restaurat în Armenia sau în cel despre telefericul de la Mănăstirea Tatev din Armenia, intrat în Cartea Recordurilor drept cel mai lung teleferic din lume. O menţiune specială merită articolele despre romane de prim-plan precum Cartea şoaptelor de Varujan Vosganian, Four Visions de William Saroyan sau Bastarda Istambului de Elif Shafak, dar şi despre cărţi de mai mică circulaţie (şi de o reală importanţă comunitară) precum Catedrala armeană din Bucureşti de Edvard Jeamgocian. De asemenea, despre prezenţa României în Enciclopedia „Luys” de la Erevan sau despre armenii din cartierul Mîntuleasa, pornind de la o frumoasă carte semnată de Andreea Răsuceanu (Cele două Mîntulese). Nu lipesc din peisaj nici flash-urile memorialistice despre armeni (v., între altele, Armenii în amintirile balerinei Ileana Iliescu, Despre Armeni într-un nou volum al profesorului Viorel Cosma) sau incursiuni succinte în dramele istoriei comunismului (paginile – mediate de apariţia unor volume – despre detenţia lui Mihai Jora sau a lui Arşavir Acterian). Reportajele „de călătorie” în Armenia din finalul volumului se citesc, şi ele, cu interes şi cu folos.

Dincolo de orice alte consideraţii despre unul sau altul dintre articolele incluse aici, efortul doamnei Madeleine Karacaşian de a promova cultura armeană din România şi în România este în sine meritoriu. Cu consecvenţă, rigoare, promptitudine şi (lucru foarte important) simţ al selecţiei, cu liminară modestie, autoarea a reuşit să ofere, în toate cele patru volume din această serie – şi, în general, în tot ceea ce publică pe aceste teme – o imagine mozaicată, complexă, bogată a culturii armene şi a personalităţilor sale din cele mai variate domenii. Cu şi despre armeni constitue, în acest sens, o eficientă foaie de temperatură. Toţi cei care vor să se informeze despre fizionomia Armeniei culturale şi despre ecourile ei în conştiinţa contemporanilor noştri, o pot consulta cu încredere. Mai este însă ceva care trebuie neapărat menţionat: faptul că prin aceste consemnări este confirmată vitalitatea unei spiritualităţi creatoare, căreia cultura română îi datoarează recunoştinţă.

Aşteptăm, fireşte, următoarele volume dintr-o serie ce ţine pasul cu dinamica unui fenomen pe care, iată, are cine să-l consemneze.

Cristina MANUK

  •  
  •