Mihai Stepan Cazazian

NIMENI NU AR TREBUI SĂ SE LASE ÎNŞELAT

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Harut Sassounian

( The California Courier)

 

Săptămîna trecuta, cînd primul-ministru turc, Recep Tayyip Erdogan, şi-a cerut scuze în mod neaşteptat pentru un subiect tabu pînă în prezent, şi anume masacrarea kurzilor din sud-estul Turciei în anii 1930, opinia publică turcă a avut reacţii contradictorii.

Există multe asemănări izbitoare între masacrul kurzilor şi Genocidul Armean. Sub pretextul reprimării unei rebeliuni, guvernul turc, condus de Kemal Atatürk, a ordonat uciderea şi deportarea a zeci de mii de kurzi alevi din Dersim (în prezent Tunceli). Avioane de război turceşti au lansat bombe şi au pulverizat gaze toxice asupra kurzilor care se ascundeau în peşterile din munţi.

Ironia este că la aceste bombardamente a luat parte şi Sabiha Gokcen, prima femeie pilot a Turciei, care a fost o orfană de origine armeană adoptată  de Atatürk. Gokcen a participat fără să-şi dea seama ce face la uciderea nu numai a kurzilor, dar şi a compatrioţilor săi armeni care se refugiaseră în regiunea îndepărtată Dersim după ce reuşiseră să supravieţuiască Genocidului din 1915.

Acceptarea surprinzătoare de către Erdogan a “crimelor dela Dersim” nu a fost determinată de o dorinţă sinceră de recunoaştere a aceastei crime de stat îndelung ascunsă, ci de intenţia de a-l discredita pe principalul său rival politic, Kemal Kilicdaroglu, liderul Partidului Republican al Poporului (CHP), partid care se afla la putere în timpul atrocităţilor comise asupra kurzilor.

Erdogan a reuşit să dea, cu viclenie, o lovitură majoră de relaţii publice, atunci când Kilicdaroglu, originar din  Dersim, care şi-a pierdut mulţi membrii ai familiei în acest masacru, a refuzat să schimbe  politica de muşamalizare a acestuia, politică pe care CHP-ul o adoptă de foarte multa vreme.

Văzînd o oportunitate de a lovi puternic în rivalul său reticent, primul-ministru Erdogan a mers la televiziunea naţională şi a dezvăluit o serie de documente din arhivele de stat care conţineau  detalii îngrozitoare despre modul brutal în care au fost torturaţi bărbaţii de origine kurdă, despre violurile comise asupra femeilor şi mutilarea copiilor. Într-un mod teatral, el a rupt raportul falsificat de guvern cu privire la carnagiul dela Dersim.

Pentru a contracara atacurile venite din partea lui Erdogan, Kilicdaroglu a făcut şi el un anunţ surprinzător. Deşi nu a recunoscut masacrul dela Dersim, Kilicdaroglu a susţinut că scuzele nu sunt de ajuns. El l-a provocat pe Erdogan să facă publice toate documentele din arhivă referitoare la acest subiect şi să retrocedeze proprietăţile confiscate de la victimele de origine kurdă.

Scuzele neaşteptate ale primului-ministru au generat o dezbatere naţională majoră în Turcia. Unii comentatori de presă au considerat că recunoaşterea de către Erdogan a masacrului dela Dersimnu este numai un efort de a submina sprijinul acordat lui Kilicdaroglu de milioanele de alegatori alevi, dar este de asemenea şi un mod de a păta moştenirea lui Atatürk. Alţii au considerat că acest gest este un semn că Erdogan se pregăteşte să recunoască si alte capitole întunecate din istoria Turciei, inclusiv Genocidul Armean.

Kilicdaroglu, la rîndul său, a încercat să prejudicieze reputaţia lui Erdogan acuzîndu-l că plănuieşte să recunoască Genocidul Armean şi a asemănat mentalitatea acestuia cu cea a armenilor din diaspora. Erdogan s-a distanţat în mod prompt de ceea ce el considera a fi o comparaţie jignitoare, şi şi-a avertizat şi mustrat sever adversarul politic pentru că a făcut o astfel de paralelă.

Reacţia rasistă a lui Erdogan nu a fost de bun augur pentru cei care sperau că scuzele primului-ministru adresate kurzilor vor crea un precedent pentru o eventuală recunoaştere a Genocidului Armean de către Turcia. Dacă examinăm cu atenţie declaraţiile ipocrite ale primului-ministru cu privire la masacrul dela Dersim, nu se poate să nu observăm asemănările îngrijorătoare cu politica de negare a Genocidului Armean pe care o are Turcia:

1) Reducerea numărului Kurzilor ucişi în acest masacru, de la zeci de mii la 13 800;

2) Descrierea masacrului kurzilor doar ca o simplă “crimă” sau un simplu “eveniment”;

3) Învinuirea unui partid politic rival pentru aceste “crime”, nu a statului turc;

4) Nu s-au oferit nici un fel de compensaţii sau de retrocedări ale bunurilor confiscate pentru moştenitorii kurzilor care au căzut victime acestui masacru.

Toţi cei care speră că Erdogan ar putea prezenta scuze similare pentru Genocidul Armean probabil că nu-şi dau seama de zădărnicia aşteptărilor lor. În realitate, scuzele din partea statului turc ar face mai mult rău decît bine pentru Chestiunea Armeană deoarece i-ar descuraja pe unii dintre armeni, iar aceştia nu ar mai continua să ceară despăgubiri Turciei, ar induce în eroare comunitatea internaţională care ar ajunge să creadă că cererile armenilor sunt acum complet satisfăcute şi i-ar împiedica pe armenii să atragă un sprijin politic şi mai mare pentru cauza lor naţională.

În plus, dacă Erdogan ar cere scuze pentru Genocidul Armean, comunitatea internaţională l-ar lauda, l-ar nominalizala Premiul Nobelpentru Pace şi ar sprijini candidatura Turcieila Uniunea Europeană.

Comunitatea internaţională ar trebui să-i ceară lui primului ministru turc Erdogan mai degrabă să recunoască pe deplin Genocidurile  armenilor, asirienilor, grecilor şi kurzilor, să prezinte scuze sincere, să ofere compensaţii şi să retrocedeze proprietăţile confiscate moştenitorilor milioanelor de victime nevinovate.

 

Traducere de  Silvia Terzian

  •  
  •