Mihai Stepan Cazazian

Mulţumiri din partea preşedintelui Franţei

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În urma mesajului trimis preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy, de către IPS Episcop Datev Hagopian, Întîistătătorul Eparhiei Armene din România – cu ocazia adoptării de către Adunarea Naţională şi Senatul francez a rezoluţiei privind condamnarea celor care neagă Genocidul armean –  preşedinţia Franţei ( prin intermediul şefului de cabinet)  a trimis o scrisoare de răspuns şi mulţumire  pe care o redăm în original şi în traducere.

Şeful de Cabinet Adjunct

al Preşedintelui Republicii

 

Monseniorului Datev HAGOPIAN

Episcop al Bisericii Armene din România

 

 

 

Monseniore,

 

Preşedintele Republicii a primit scrisoarea dumneavoastră.

Foarte sensibil faţă de demersul dumneavoastră, domnul Nicolas SARKOZY mi-a încredinţat grija să vă mulţumesc.

Cunoaşteţi ataşamentul şefului statului francez faţă de legăturile istorice ce unesc Franţa şi poporul armean, întărite de primirea celor care au găsit refugiu pe solul francez după primul genocid din secolul XX.

Fiţi, aşadar, sigur că Preşedintele Republicii Franceze este mai hotărît ca oricînd să facă în aşa fel încît memoria dureroasă a victimelor genocidului armean să nu fie batjocorită de negaţionism.

În scrisoarea pe care a adresat-o domnului Recep Tayyip ERDOGAN, primul ministru turc, domnul Nicolas SARKOZY a ţinut să sublinieeze că acest text de lege nu vizează în nici un fel un popor sau un stat anume. Astfel, el a urat ca Franţa şi Turcia să facă în aşa fel încît să triumfe raţiunea şi dialogul între ţări aliate şi prietene.

În urma deciziei Consiliului Constituţional francez din 28 februarie trecut, Preşedintele Republicii a luat act de decizie şi înţelege uriaşa decepţie şi profunda tristeţe a tuturor celor care au primit cu recunoştinţă şi speranţă adoptarea acestei legi menite să-i protejeze împotriva negaţionismului. Domnul Nicolas SARKOZY a însărcinat Guvernul să pregătească un nou text, ţinînd cont de decizia Consiliului Constituţional.

 

Monseniore, vă rog să primiţi expresia întregii mele consideraţii.

 

Simon BABRE

Paris, 6 martie 2012

 

  •  
  •