Mihai Stepan Cazazian

Moștenirea religioasă-culturală a armenilor din România

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share


SONY DSC

Comunicare prezentată de PS Episcop Datev Hagopian la Conferința științifică

Internațională  dedicată Patrimoniului Cultural româno-armean

București 30-31 octombrie

 

       De cîte ori a emigrat cu diverse grupuri din patria sa, în urma unor evenimente nefericite, primul lucru pe care l-a făcut poporul armean a construit școli și biserici, iar prin intermediul structurii bisericești-eparhiale, a organizat viața comunitară-bisericească.

            Dioceza armeană din România a fost creată în urma hrisovului dat de Domnitorul Alexandru cel Bun în anul 1401. De-a lungul a peste 600 de ani, viața bisericească organizată a dat naștere și unor opere de artă bisericească, de la arhitectura bisericească până la obiectele de cult și odăjdiile necesare slujbelor religioase.

 

Biserici și mănăstiri – În țările ortodoxe din Europa Răsăriteană și, în special, în Bisericile Armene din Ucraina, Moldova și România, este remarcabilă împletirea tradițiilor Bisericii Armene cu cele ale Bisericii Ortodoxe Române.

Bisericile sunt datate și se remarcă similitudinea structurilor exterioare cu cea a arhitecturii române, iar în interior structura și stilul armean. O asemea abordare a oferit posibilitatea de a armoniza bisericile armene cu tradiția ortodoxă, dar păstrând în interior pe deplin caracteristicile specifice bisericii armene.

Același este și principiul denumirii bisericilor. Au fost alese asemenea denumiri care sunt comune atât bisericilor armene, cât și celor române, ele purtând numele Mântuitorului, arhanghelilor, și ale sfinților universali..

Șirul tematic al frescelor din interorul mănăstirii Zamca cuprinde tot ciclul imaginilor cu Domnul. Specialiștii români consideră tehnica realizării acestor fresce ca fiind specifică artei românești a sec. XV-XVII, care folosea tencuiala cu var. Asupra acesteia din urmă culorile par lipsite de strălucire, dar au o claritate interioară, din păcate din acest șir de fresce s-au păstrat doar fragmente, dar care uimesc prin expesivitatea lor.

Inscripțiile litografice –  Sunt oglindite în influența lingvistică a diferitelor perioade dialectale armene din sec. XV-XIX asupra unor inscripții litografice, apoi și infuența limbii române asupra unor inscripții biligve armeano-române.

În alcătuirea și în împodobirea exterioară, inscripțiile de pe pietrele de mormânt sunt gravate conform formelor litografice ale regulilor scrierii armene, iar decorarea pietrelor de mormânt este făcută conform stilului românesc al vremii.

Manastirea-Zamca-630x472

Clopotul de la Tatev la mănăstirea Hagigadar – Printre relicvele semnificative ale Hagigadarului este clopotul datat în anul 1244 și turnat la Tatev. În prezent, el este atârnat într-un chioșc din curtea mănăstirii. În inscripția de pe clopot este scris: ,,În memoria lui Simeon, fiul lui Arakel din Getatagh. Dăruit mănăstirii Sfântului Tatev la 5 mai 1244”.

manastirea-hagigadar-7Nu se știe cum a apărut la Hagigadar acest clopot. Se spune că el a fost găsit atunci când în curtea bisericii Sfântul Simeon s-a săpat o groapă de mormânt. Biserica Sfântul Simeon este celebră datorită clopotniței, care poartă numele de Turnul Roșu. Aici era și cimitirul armenesc din Suceava. Ca atare, se poate presupune că acest clopot, adus ca relicvă din provincia armeană Syunik, fiind destinat amintitului Turn, el s-a găsit pe teritoriul bisericii și a părut din nou în momentul când s-a săpat o gropă de mormânt, pe vremea când acest teren a fost transformat în cimitirul armenesc al orașului.

Obiectele liturgice și odăjdiile – Sunt o expresie a vieții multiseculare a bisericii armene din România și se împart în trei grupuri:

  1. Confecționate de către meșteri armeni din România, având și incripții armene ale creatorilor și donatorilor lor;
  2. Au fost aduse aici de către armenii care au emigrat din ținutul lor de baștină-Armenia Apuseană;
  3. Donații din diverse țări, și mai ales, aduse de la bisericii armene din Europa Răsăriteană.

Moștenirea manuscriselor și enciclicelor – În muzeul Dudian al Diocezei Armene din România se păstrează peste 100 de manuscrise și enciclice începând din sec. XIV-XV, dintre care o parte sunt scrise în Principatele Române, iar celelalte au ajuns aici pe diverse căi, despe care se păstrează informații importante în colofoanele acestor manuscrise.

Două dintre cele mai vechi manuscrise au fost create în sec. al XIV- lea în Crimeea, primul în anul 1351 la Caffa, iar cel de-al doilea în anul 1354 la Surkhat. Din punct de vedere cronologic cel de al treilea este o Psaltire scrisă în anul 1569 la mănăstrirea Sfântul Kirakos din Erznka, iar cel de al patrulea este scris în anul 1649 la Suceava și poartă o pecete din anul 1791 de la Suceava.

Peceți și blazoane – Este destul de interesantă și colecția de peceți și documente pecetluite. Aceste peceți create în mediul european, având un stil armenesc și heraldica general europeană, reprezintă o împletire originală între stilul armenesc și cel european. Este vorba și despre blazoane nobiliare. În România au existat nu numai negustori armeni bogați, ci și câteva familii armene, care ajunseseră la poziții înalte în țară și în Imperiul Austro-Ungar, având blazoane nobiliare specifice lor.

Pictura bisericească – S-a manifestat în doua feluri – icoane bisericești și iconostase.

Șirul de imagini cu Domnul de pe iconostas, nespecific bisericilor armene, a fost realizat în stil armenesc și conform tradiției iconografice. Deși iconostasele redau monente din viața și chinurile Domnului, însă în bisericile armene din România, imaginile marginale din dreapta și stânga au teme naționale, care oglindesc în special, pe Sfântul Grigore Luminătorul, ca pe un sfânt precreștin precum și pe Sfinții Traducători. Un exemplu specific al celor spuse este icoana de la Suceava, care a făcut parte tot din iconostasul bisericii. Una dinte temele iconografice răspândite ale artei armene medievale este botezul lui Trdaț, al familiei regale și al notabilităților armene de către Sf. Grigore, pe malurile Aratsaniului. Sursa literară a acestei teme este ,, Istoria Armenilor” a istoricului Agathangelos din sec. al V-lea. Miniaturile pe această temă amintesc de scena botezului în Iordan. În ambele cazuri de sus coboară Sfântul Duh in formă de porumbel, răspândind razele Sale pline de grație divină. În partea de jos se efectuează botezul. Într-unul din cazuri în Iordan, iar în celălalt – în apa Aratsaniului. Însă există o diferență esențială. În timpul botezului în Iordan, Ioan Botezătorul stă într-o poziție umilă în fața Sfântului Părinte ceresc, iar în scena din timpul botezului în Aratsani este deja regele armenilor, care se înclină în fața Sfântului Părinte al armenilor. Ca semn al umilinței sunt depuse pe jos sceptrul și coroana-însemnele puterii regale.

Țrdat este este urmat de Khosrovdukht, ca fecioară umilă și virtuoasă, și de regina Așkhen.

Opera unui pictor anonim armean din Principatele Române ale sec XVII-XVIII este una dintre cele mai bune creații pe acestă temă. Ea a făcut parte din iconostasul altarului Sf. Grigore Luminătorul din biserica Hagigadar și poartă o ramă frumoasă. Întreaga pictură emană strălucire, în care predomină galbenul auriu, simbolizând razele care emană de la Sfântul Spirit, iar albastrul ca simbol al botezului în Aratsani.

Această lucrare este cel mai bun exemplu de împletire a tradițiilor de iconografie medievale armene și a sintezelor stilistice ale artei europene din epoca nouă. Prin intermediul fericitului întru adormire Vasken I, armenii din Suceava au dăruit-o muzeului Catedralei  Sf. Etchmiadzin.

Conform evidenței tradițiilor bisericii române, crearea operelor de artă bisericească armeană ajută la înțelegerea cum de armenii din România și-au putut păstra continuu identitatea națională fiind și membri deplini ai statului și societății din România.

 

  Traducere din limba armeană Madeleine Karacașian

  •  
  •  

0 Responses to Moștenirea religioasă-culturală a armenilor din România