Mihai Stepan Cazazian

Moş Nicolae…

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

                        Magia sărbătorilor de iarnă ne cuprinde pe toţi. Ne aducem aminte de miracolul de acum două milenii, când Copilul aducător de speranţe pentru omenire venea pe lume şi avea să preia enorma povară pe umerii săi firavi, iar noi uităm uneori gestul său suprem, gândindu-ne mai mult la cele lumeşti… Dar care ar fi farmecul Crăciunului fără Moşul cel simpatic, plin de cadouri, fără luminiţe, zăpadă şi colinde?

                        Crăciunul înseamnă, întâi de toate, speranţă, iubire şi compasiune. Şi credinţă…

                        Despre un asemenea moment aş dori să vă povestesc, un moment de credinţă care s-a petrecut în Armenia sovietică. Un tânăr român stagiar, al cărui nume nu are importanţă, se află în Armenia anilor ’80, la o mie de metri altitudine. Se afla în preajma sărbătorilor de iarnă, singur, într-o ţară străină, deşi citise mult despre ea.

                        Cu cât se apropia sărbătoarea lui Moş Nicolae, cu atât tânărul nostru se întrista. Dar credea… Credea din tot sufletul că Moşul binefăcător nu-l va uita. Cu acest gând şi-a continuat munca.

                        Aşadar, vine dimineaţa lui 6 decembrie şi…ce să vezi? Ghetuţele, la care se uită mai întâi tânărul nostru când se trezeşte, sunt pline cu dulciuri: sugiuc şi bomboane de ciocolată cu struguri. Surprins, dar şi fericit în acelaşi timp, tânărul împarte experienţa sa cu colega sa, al cărei curs de arhitectură creştină de secol III-IV îl audia, dar şi cu tante Alice, o armeancă care a peregrinat cu familia sa în Egipt, Grecia şi Armenia, şi care era bibliotecară la institutul respectiv. Tante Alice, sceptică, îl priveşte zâmbind şi îşi continuă treaba.

                        Mai târziu se întoarce la biroul ei. Acolo găseşte nişte ghetuţe din ceramică, pline cu mici cadouri. Lacrimile îi ţâşnesc din ochi instantaneu, nu-i vine să creadă, dar…crede. Crede că Moşul care inaugurează sărbătorile de iarnă şi-a întors faţa către ea.

                        Vedeţi? Uneori, e suficient un gest de bunătate ca să aducem credinţa în suflete şi zâmbete în inimi. Iar un asemenea comportament ar trebui să devină obişnuit în cursul anului şi să se intensifice în momentele de sărbătoare.

                        Fie ca Moş Nicolae să vă bucure sufletele cu cadourile pe care le doriţi şi, la rândul dumneavoastră, să aduceţi bucurii aproapelui!

 

Corina D.

                       

  •  
  •