Elena Ciobanyan

“Minunile sunt lângă noi. Trebuie doar să le observăm.” În dialog cu marele actor Sos Sargsyan despre filozofia lui de viață

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Sos6(1)

“Cea mai mare fericire a unui om este ca el să întâlnească oameni buni în viaţa lui,

– spune marele actor armean, SOS SARGSYAN, adăugând că  a avut noroc în această privinţă.

 

 

Faimosul actor, Sos Sargsyan, s-a născut la 24 octombrie, 1929 în oraşul Stepanavan (Lori). În anul 1938 a învăţat la scoala rusească “Pușkin”. Este autor a numeroase cărţi (˝Ramuri uscate˝ (1991),  “Noi şi ai noştrii” (2001), “Chemare” (2011) etc.), a jucat în multe spectacole de teatru (“Nazar cel curajos”, “La înălţimi”, “Stomatologul din Est”, “David Copperfield”, “Othello”, “Cercetaşi”, “Ursul”, “Prieteni vechi”, “Fără a da numele”, “Namus”, “Ultima garoafă”, “Vardanank”, “Romeo şi Julieta”, “Pepo”, “Don Quijote”, “Grădina de struguri”, “Regele Ioan” etc.), și, de asemenea, în numeroase filme (“Băieţi de orchestră”, “Înainte de răsărit de soare”, “Proprietarul şi slujitorul”, “Drum”, “Trăia omul”, “Triunghi”, “Haos”, “Stânca”, “Nahapet”, “Miro din vale”, “Gikor”, “Lomonosov”, “Farul”, “David Bek” etc.). După terminarea şcolii artistul s-a dedicat complet teatrului dramatic, şi scena a devenit o parte integrantă a modului lui de viaţă.

În ciuda faptului, că maestrul se simţea rău, nu a refuzat să participe la acest interviu, aruncând o privire nostalgică la trecut. Şi-a amintit, că o dată l-au împiedicat să joace rolul Rostom din nuvela  TV “Domnul”, acesta fiind un vis neîmplinit.

Nu prea am avut noroc. Au realizat şi filmul, unde a jucat Khoren Abrahamian, dar nu i-a venit în cap regizorului Bagrat Hovhannisyan, că acel rol era rolul meu. Nu-i nimic, Dumnezeu să fie cu ei“, – a spus actorul zâmbind.

Talentatul artist a jucat cu mare dăruire și pasiune atât în filme, cât şi în teatru  însă  este convins că doar jucând pe scenă poți deveni un actor adevărat.

Baza  teatrului şi  filmului este literatura,  scenariul şi piesa.  Regret, că în prezent este o criză globală în acest domeniu. Nu există dramaturgi mari cum erau Camus, Arthur Miller, Eduardo Filippo, Vampilov și alţii. Ei creau teatrul. Astăzi eroile filmului şi teatrului nu mai au anvergură,  şi sunt scoase în evidenţă problemele minore, de pildă cine cu cine a băut cafea sau a bârfit“, – a spus S. Sargsyan, continuând, că astfel de coborâşuri au loc în cursul istoriei. Problema este că uneori se uită trecutul, valorile naţionale şi tradiţiile, fără de care nu putem merge înainte. Trecutul este viitorul nostru, care ne hrăneşte şi dă putere pentru progres.

_.6

Ne putem baza pe tineri astăzi? “Este o întrebare grea, deoarece nivelul  general al cunoştinţei, educaţiei şi moralului a decăzut şi scade din ce în ce mai mult. Cu toate acestea, se găsesc tineri talentaţi, dar din păcate sunt puţini şi deocamdată nu joacă un rol deosebit. Mediocritatea şi-a spus cuvântul în fiecare domeniu. Mediocritatea este o putere teribilă, încapăţânată, nesimţită,  aruncătoare ca sectanții şi greu de depăşită. Analfabetismul trebuie depăşit şi nimicit cu forţa. Nu există altă cale“, – a afirmat artistul.

Actorul este de părere că motivul acestei mediocrități este aşa numita democraţie şi fenomenele importate din Europa care sunt inerente și pentru poporul armean, dar nu orice lucru bun european  este potrivit pentru armeni.

O dată m-a întrebat cineva: sunteţi împotriva libertăţii? I-am răspuns că sunt împotriva acelei libertăţi care permitecăsătoria homosexuală pentru că aceasta este împotriva naturii şi a lui Dumnezeu“, – a zâmbit maestrul şi a adăugat, că naţiunile mici ca a noastră trebuie să înţeleagă, că în această mişcare globală mersul pe unul şi acelaşi drum ne va distruge. Mai ales că din patru părţi suntem înconjuraţi de duşmani. “Valorile noastre se găsesc în familiile noastre“, – a spus îngrijorat S. Sargsyan.

S4

Regizorul și scriitorul Henrik Malyan, Charles Aznavour, Sos Sargsyan și Albert Mkrtchyan (fratele marelui actor Mher Mkrtchyan)

L-am întrebat, de asemenea, ce lipsește astăzi în cinema, la care artistul a răspuns, că sunt regizori talentaţi, dar în ciuda acestui fapt nu se realizează şi nu se dezvoltă cinematografia deoarece ne-am îndepărtat de mult de rădăcinile noastre.

Acum se realizează filme pentru a uimi  Europa.Însă Europa va fi uimită dacă le vom arăta valorile noastre, – a spus cu regret maestrul.

Revenind la tema politică, Sos Sargsyan a declarat că el este împotriva deschiderii frontierei armeano-turce și încercărilor de îmbunătățire a relațiilor dintre cele două ţări.

Ler Kamsar are o vorbă extraordinară: când turcii vorbesc de ceva bun, aşteaptă-te la tragedii. Turcii şi mai ales azerii sunt mai deştepţi ca noi,  pentru că ştiu că nu există dreptate. Există doar omul care nu va refuza niciodată să ia bani, iar noi armenii căutăm dreptate..“, – a menţionat actorul.

Amintind de anul 1991, când Sos Sargsyan a fost candidat la președinție, l-am întrebat cum evaluează acum pasul făcut atunci.

Sos

Erau interesante alegerile pe atunci. În afară de acesta am avut ocazia să comunic cu oamenii. Ar fi fost bine să mă aleagă, dar faptul că au ales pe altcineva nu prea m-am supărat. Doar regret că poporul a pierdut multe, iertaţi-mă pentru aroganţa mea“, – a spus cu mândrie interlocutorul nostru şi a continuat, că, după părerea lui, ar fi fost bine ca ţara noastră, în loc de preşedinte, să fi fost condusă de rege. Însă din păcate la noi nu se poate.

Apropo, ce dorinţe are marele artist, care nu s-au realizat încă? “Sunt multe, şi în primulrând sunt legate de istoria  şi poporul meu. Visez şi voi visa până la sfârșitul vieţii meleca orașele, satele, cultura şi averile noastre, pierduteîn urma genocidului, să fie înapoiate”, – a izbucnit maestrul. Când vorbim de genocid şi menţionăm 1,5 milioane de oameni ucişi, cifra nu se potriveşte cu realitate. Oamenii omorâţi sunt mult mai mulţi, decât se prezintă.

Al doilea vis este ca armenii să înţeleagă în sfârşit, că formarea unui stat este dificilă. Pe parcursul a 500 de ani au murit milioane de armeni. Armenii n-o să se liniștească. Sigur va veni o zi când ne vom recupera teritoriile pierdute, – a spus artistul convins că 90% din intelectualii armeni nu au participat la alegeri, pretextând că şi fără alegeri va fi ales un președinte.

L-am întrebat ce este fericirea după părerea lui Sos Sargsyan, la care artistul a răspuns că fericirea nu este aceeaşi pentru toţi, deoarece oamenii sunt diferiţi. Pentru unul fericirea constă în citirea unei cărţi, pentru altul banii, hainele sau mâncarea. Important este să-ţi găseşti locul.S7

Dacă ești ţăran locul tău trebuie să fie la ţară, să cultivi pământul, dacă eşti artizan, trebuie să rămâi  artizan ş.a.m.d.. Câteodată visez să mă ocup de agricultură, deoarece rădăcinile mele sunt legate de pământ şi agricultură“, – a afirmat maestrul, adăugând, că şi în minuni crede, pentru că ele există într-adevăr. “Când te scoli dimineaţa şi-ţi deschizi ochii, când vezi pomii înflorând  şi stai în pădure sau pe coasta mării, acestea oare nu sunt minuni? Minunile sunt lângă noi, peste tot, trebuie doar să le observăm. Omul nu înţelege că Dumnezeu i-a dat totul“.Sos Sargsyan ne-a mai spus să nu ne pierdem capacitatea de a asculta şi crede în poveşti. Dacă cineva mi-ar spune acum o poveste aș asculta cu mare atenție.

Elena Chobanyan

Erevan

vezi video

 

  •  
  •