Redactor

MESAJUL AMBASADORULUI ARMENIEI, HAMLET GASPARIAN, CU OCAZIA ZILEI COMEMORĂRII VICTIMELOR GENOCIDULUI ARMEAN Bucureşti, 24 aprilie 2012

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

 

Dragi compatrioţi şi prieteni,

 

24 aprilie nu este numai ziua comemorării milioanelor de martiri ai noştri, datoria noastră faţă de compatrioţii supuşi la cazne inumane şi ucişi cu o cruzime ieşită din comun, compatrioţi care, cu mic cu mare, au fost arşi de vii în biserici, bătuţi cu brutalitate şi spînzuraţi în pieţele publice, prăvăliţi şi zdrobiţi în prăpăstii în timp ce străbăteau cărări de munte pe drumul exilului, devenind hrană pentru fiarele sălbatice, compatrioţi care şi-au găsit mormîntul în apele Eufratului şi în deşerturile arabe sau au pierit înfometaţi şi bolnavi în lagăre de concentrare, fără cruce, fără nume şi fără amintire.

24 aprilie este şi ziua luptei împotriva uitării, ziua revendicării dreptăţii.

De ce au avut armenii o asemenea soartă, ce vină aveau? Şi oare se poate ca un popor să fi comis o asemenea faptă a cărei pedeapsă să fie exterminarea totală? Planul guvernului junilor turci era pe cît de cumplit, pe atît de simplu: să lipsească poporul armean, ce trăia de mii de ani în patria sa, de posibilitatea de a-şi avea propriul stat. Ceea ce obţinuseră popoarele balcanice, ce pînă atunci făcuseră parte din Imperiul Otoman, lucru pe care prin împrejurările istorice şi politice viitoare îl putea obţine şi armenii, a fost eradicat dintr-o dată. Tocmai în acest scop, deportărilor şi masacrelor le-a urmat confiscarea bunurilor armenilor, lipsirea supravieţuitori de dreptul de a se întoarce şi distrugerea sistematică a urmelor civilizaţiei armeneşti în chiar leagănul poporului armean. Şi tot în acest scop, în anii 1918-1920, Turcia a dezlănţuit agresiune asupra părţii orientale a Armeniei, intenţionînd să şteargă de pe faţa pămîntului şi ultimul cămin al armenilor, agresiune în urma căruia Republica Armenia, slăbită, a pierdut la rândul său  importante teritorii şi populaţie.

Astfel, armenii au devenit poporul care a suferit cea mai mare pierdere în urma primului război mondial ale cărui grele urmări apasă pînă astăzi pe umerii poporului şi ţării noastre. Ulterior, în Turcia kemalistă s-a rescris istoria propriei ţări din care au fost scoase în întregime paginile negre ale crimei comise împotriva poporului armean. Ba mai mult, prin relatarea răsturnată a evenimentelor, prin falsificarea istoriei armenii au fost prezentaţi ca duşmani şi trădători ai imperiului. Ani la rînd s-a instaurat un tabu în jurul acestui subiect, în societatea turcă avînd loc o spălare a creierelor. Dacă în anii 1918-1920 alianţa turco-bolşevică a slăbit extrem de mult Republica Armenia, lipsind-o de posibilitatea de a apăra drepturile poporului armean, perioada războiului rece a ajutat Turcia să muşamalizeze şi să ascundă timp de decenii crima pe care a comis-o.

După cel de-al doilea război mondial şi după ororile nazismului, mai ales în ultimele decenii ale secolului 20, atenţia comunităţii internaţionale s-a concentrat din nou asupra Genocidului Armean, efectuîndu-se cercetări istorice aprofundate şi aducîndu-se la lumină noi dovezi de netăgăduit în legătură cu această crimă împotriva umanităţii, iar o serie de prestigioase instituţii internaţionale şi o seamă de ţări au recunoscut şi condamnat Genocidul Armean. De la dobîndirea independenţei Armeniei încoace numărul acestora creşte din ce în ce mai mult. Iar Turcia contemporană, rămînînd fidelă tradiţiilor junilor turci şi kemaliste, continuă să nege evenimentele istorice şi să respingă realitatea Genocidului Armean. Mai mult, considerînd că cea mai bună apărare este atacul, Turcia a declanşat la nivel internaţional o campanie antiarmenească, iar împotriva Republcii Armenia aplică deja de două decenii o politică de presiuni economice, de izolare şi discriminare.

În ultima perioadă Turcia a înhămat propagandei sale şi comunităţile turce din Europa, pe care le instigă împotriva armenilor. Nu există nici o motivaţie raţională pentru a explica de ce aceste grupuri sociale şi etnice diferite sînt atrase, în ţări străine, într-o problemă care nu le priveşte: că doar armenii se ridică nu împotriva lor sau a poporului turc, ci cer dreptate de la guvernul turc, ca succesor de drept al Turciei junilor turci şi kemaliste, pentru crima comisă la începutul secolului trecut şi rămasă pînă astăzi nepedepsită. Revendicarea dreptăţii este dreptul legal şi moral al urmaşilor celor ce au avut de suferit de pe urma genocidului, aşadar se pune întrebarea: al cui drept îl apără comunităţile turce din Europa? Apără oare deciziile guvernului junilor turci luate cu un secol în urmă? Ce legătură au ele cu acele decizii? Că doar armenii nu le identifică cu junii turci şi cu bandiţii recrutaţi de aceştia. Aceasta este o absurditate, din toate punctele de vedere. Este evident că ele susţin negaţionismul adoptat de guvernul turc contemporan, fără să înţeleagă esenţa chestiunii. În fapt, aceste mase au devenit o jucărie în mîna cercurilor guvernamentale turce şi creează un precedent periculos de înfruntări pe teritoriul Europei. O masă agresivă este împinsă împotriva proceselor public-politice internaţionale menite să recunoasă Genocidul Armean şi să condamne negarea acestuia. Guvernul turc aplică din nou metode de forţă şi recurge la mijloace de şantaj. Este eliberat din nou spectrul armenofobiei, ale cărui recente manifestări sînt demonstraţiile antiarmeneşti din februarie dela Istanbul.

Acestea sînt evoluţii foarte periculoase şi îngrijorătoare, care dovedesc că, în realitate,  Turcia continuă să privească poporul armean şi Armenia ca pe o ameninţare, cu toate urmările ce decurg din aceasta.

În Turcia contemporană, ce bate la porţile Europei, sînt omagiaţi monştri sîngeroşi ca Talaat şi Enver. Vă închipuiţi ce ar fi fost dacă în Germania contemporană străzi şi pieţe publice ar fi primit nume de nazişti şi s-ar fi înălţat un mausoleu pentru Hitler?

În timp ce supravieţuitorii genocidului, urmaşii acestora şi întregul popor armean nu-şi pot recăpăta calmul şi echilibrul sufletesc în urma traumatismului profund, psihic şi moral provocat de genocid.

În timp ce identitatea şi integritatea poporul armean, deportat din patria sa şi nimicit, a primit o grea lovitură, de pe teritoriile civilizaţiei armene au fost pe veci lichidate cultura, obiceiurile, meşteşugurile, modul de viaţă armenesc, iar vechea şi bogata limbă armeană occidentală, cu care au fost create valori literare universale, se află în pragul dispariţiei.

În timp ce mica Armenie, salvată ca printr-un miracol, înfruntă ameninţările ce încă planează asupra ei: să ne gîndim doar la graniţele închise, la obstacolele economice, la politica de izolare a ţării noastre în plan internaţional, la chemările belicoase la frontierele Armeniei.

Aşadar, afirmaţiile şi îndemnurile unora, cum că aceasta este istorie şi chestiunea trebuie lăsată în seama istoricilor, dacă nu este simplă ignoranţă, atunci este conformism politic şi pură demagogie. Asemenea atitudine nu numai că nu contribuie la normalizarea relaţiilor armeano-turce, ba dimpotrivă, încurajează în realitate politica negaţionistă turcă, aducînd, aşadar, o lungă amînare a doritei reconcilieri şi viitorului paşnic în regiunea noastră.

Dragi prieteni,

Desigur că întotdeauna, vorbind despre această tragedie umană, trebuie să avem cuvinte de laudă şi să ne amintim de acele familii turce şi kurde care, asumîndu-şi pericolul – întrucît autorităţile dăduseră instrucţiuni severe ca nu cumva să fie ascunşi armenii –, s-au încumetat să-i ascundă pe armeni salvînd astfel viaţa multor oameni, mai ales a orfanilor, dintre care o parte au fost apoi predaţi organizaţiilor umanitare şi instituţiilor armeneşti de binefacere. Noi sîntem recunoscători poporului arab care a acordat primul adăpost şi s-a îngrijit de cei salvaţi din lagărelor morţii. Ne exprimăm adînca recunoştinţă statelor americane şi acelor ţări şi popoare europene, printre care României şi poporului român, care şi-au deschis porţile şi au dat un acoperiş supravieţuitorilor genocidului din 1915.

Le mulţumim tuturor acelor guverne şi parlamente care au recunoscut Genocidul Armean şi care continuă să lupte împotriva oricăror manifestări xenofobe şi rasiste. În acelaşi timp, salutăm acele cercuri politice şi publice ale comunităţii internaţionale, pe acei istorici, cercetători, scriitori, jurnalişti şi artişti care, conştienţi de gravitatea şi importanţa acestei chestiuni, îşi fac auzit protestul şi cer dreptate.

Salut în special acele apeluri ce se fac auzite din ce în ce mai tare în societatea turcă, apeluri care cer revizuirea în mod cinstit a istoriei propriei ţări şi întoarcerea aceastei pagini negre.

Noi considerăm că aceasta este singura cale spre reconciliere, şi nu politica minciunii, a falsului şi crearea blocurilor propagandistice antiarmeneşti, a cărei singură consecinţă poate fi adîncirea prăpastiei dintre popoarele armean şi turc şi punerea în pericol a viitorului regiunii noastre extrem de sensibile.

  •  
  •  

One Response to MESAJUL AMBASADORULUI ARMENIEI, HAMLET GASPARIAN, CU OCAZIA ZILEI COMEMORĂRII VICTIMELOR GENOCIDULUI ARMEAN Bucureşti, 24 aprilie 2012