Mihai Stepan Cazazian

“MEMORIE VIE ARMEANO-MAGHIARĂ” – o nouă revistă apărută în Transilvania

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Recent la Tîrgu-Mureș a văzut lumina tiparului o nouă revistă a armenilor ardeleni, Memorie vie armeano-maghiară, fondată de Puskas Attila, președintele Asociației Culturale Armeano-Maghiare, și jurnalistul Zoltán Bakó. Aceasta le prezintă cititorilor săi, armeni de-ai locului, dar și străini, cultura, genealogia, mitologia și bucătăria armenească, viața armenilor vorbitori de limbă maghiară din Transilvania, etc.

Armenii transilvăneni s-au stabilit în aceste locuri cu veacuri în urmă, întemeind una din primele colonii armenești din Europa Centrală și de Est. Deși, în timpul stăpînirii austriace, pentru a obține drepturile comerciale și de proprietate egale, au fost nevoiți acum trei sute de ani să-și schimbe ritul și să se asimileze în mediul catolic maghiar al locului, ei păstrează pînă astăzi tradițiile armenești în cadrul bisericii armeano-catolice, în care liturghia se oficiază după ritul armeano-catolic, iar slujba în limba armeană. În ultimul sfert de veac s-au înființat asociații armenești și s-a stabilit o legătură cu Uniunea Armenilor din România și cu Armenia, grație căreia are loc o revenire către rădăcinile armenești.

Revista se adresează îndeosebi tinerilor armeni ai locului, cărora le sînt prezentate fotografii și istorii ale familiilor armenești din Transilvania, tradiții armenești, precum și evenimente din viața comunităților armeano-transilvănene contemporane. În paralel cu bucătăria armenească, revista cuprinde și pagini de umor despre Radio Erevan, deosebit de apreciate de public.