Mihai Stepan Cazazian

MEDIAFAX / Suceava: Sute de armeni din România şi din străinătate, la hramul Mănăstirii Hagigadar

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

02-episcop-datev-hagopian-armeni-hagigadar

 

Sute de armeni din ţară şi străinătate au participat, duminică, la Mănăstirea Hagigadar din Suceava, la Liturghia oficiată de episcopul Datev Hagopian, cu prilejul hramului bisericii, mulţi dintre credincioşi urcând dealul pe care este amplasată mănăstirea în genunchi, pentru împlinirea dorinţelor.

Liturghia a fost oficiată de PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătătorul Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România, împreună cu un sobor de preoţi, iar printre cei prezenţi s-au aflat ambasadorul Armeniei în România, Hamlet Gasparian, deputatul minorităţii armene din Parlamentul României, Varujan Pambuccian, şi preşedintele Uniunii Armenilor din România, senatorul Varujan Vosganian, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mulţi dintre pelerini au urcat în genunchi dealul pe care se află biserica Hagigadar – în traducere, “biserica dorinţelor” -, după care au înconjurat, tot în genunchi, biserica mănăstirii, pentru a li se împlini dorinţele.

După slujbă, au fost sfinţiţi strugurii care apoi au fost oferiţi credincioşilor, iar PS Datev Hagopian a rostit, în limba armeană, o rugăciune pentru sănătatea celor prezenţi.

hagigadar

Ambasadorul Armeniei la Bucureşti, Hamlet Gasparian, a declarat că a mai fost la Hagigadar şi a constatat că în acest loc vin şi românii, ceea ce reprezintă o dovadă de prietenie între cele două popoare.

El a arătat că atât el, ca ambasador, dar şi Ambasada Republicii Armenia la Bucureşti sunt întotdeauna lângă armenii din România şi a subliniat că tradiţiile armeneşti “mobilizează poporul armean în jurul istoriei şi trecutului poporului”.

“Am mai fost la Hagigadar şi particularitatea acestui loc este că nu numai armenii vin aici, ci şi românii, şi asta e încă o dovadă de prietenie între cele două popoare, pentru că avem trecutul comun şi sper că avem şi un viitor comun”, a spus diplomatul armean.

Preşedintele Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian, a spus că la Hagigadar se reunesc armeni din toată ţara, inclusiv armeni catolici din Ardeal, dar şi armeni plecaţi din România în diverse locuri ale lumii, dând exemplul lui Ara Bagdasar, care face parte din organizaţia din Los Angeles a armenilor originari din România şi care a venit în acest an la Hagigdar.

“Comunitatea noastră se încăpăţânează să dăinuie. Avem deja o mie de ani, în 1980 am sărbătorit o mie de ani de când primii armeni au venit pe pământurile astea”, a spus Vosganian.

 

După slujbă, armenii se întrunesc la o agapă organizată la un restaurant, unde sunt servite mâncăruri armeneşti, “supă de urechiuşe” şi pilaf cu carne de vită.

Mănăstirea Hagigadar este un important loc de pelerinaj pentru armenii din România şi din diaspora, iar de peste o sută de ani, în duminica din preajma sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, are loc pelerinajul de hramul mănăstirii.

Mănăstirea Hagigadar a fost construită în anul 1512, de doi fraţi, negustori armeni.

 

http://www.mediafax.ro

  •  
  •