Mihai Stepan Cazazian

MĂRTURII / „Armenii pe care i-a avut Iorga în jurul său”

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Anul aniversar SIRUNI-130, poate ar fi un bun prilej să i se publice și la noi Autobiografia sa  apărută cu ceva timp în urmă la Erevan, însă tradusă și editată in limba română. Exemplarul original se odihnește pe rafturile Biblotecii Dudian și a fost recenzat în revista noastră sub titlul „Viețile lui Siruni”.

          Aici însă  redăm un fragment din volumul lui Hagop Dj.Siruni  întitulat „Cu Nicolae Iorga” apărut la Beyrut în 1972 în limba armeană. Este vorba de cap. IX: „Iorga cu noi Armenii” partea a 3-a : „ Armenii pe care i-a avut Iorga în jurul său”.

          Iorga a avut rareori armeni în jurul său. Mai întâi că intelectuali armeni erau puțini la București, în zilele în care am ajuns noi acolo, iar ei ca mediu aveau deocamdată doar comunitatea armeană. Pe de altă parte, Iorga însuși, cu preocupările sale multiple, nu era accesibil tuturor, și trebuia să-i captezi în mod deosebit atenția pentru ca el să permită să-i furi din orele sale.

          Printre generațiile care au urmărit cursurile sale au fost desigur și armeni. La Facultatea de Literatură și Filosofie, unde Iorga avea catedra sa de bază, numărul studenților armeni a fost mereu mic; nici la Academia Comercială, unde de asemenea conferenția Iorga numărul studentilor armeni nu era încă mare. Pe de altă parte numărul copiilor armeni care alegeau aceste doua specialități era departe de a fi cel care ar fi facilitat crearea unei legături sufletești între Iorga și aceștia. Cu toate acestea au fost și unii care au păstrat cu căldură numele său în inima lor și au fost mândrii de a fi fost elevii săi. Printre aceștia era actualul Catolicos al Tuturor Armenilor. (Vazken I-ul, N.T.)

          Dintre elevii să doar unul va îmbrătișa ramura lui preferată – studiile istorice. El era încă student în anul în care ne-am stabilit la București. Era Grigore Avakian, din Akkerman. Iorga își pusese mari speranțe în el și el le-a justificat ulterior. Era student încă atunci când în urma cercetărilor sale a publicat unele materiale din trecutul armenesc al Akkermanului, iar ulterior, împreună cu un tânăr scriitor român, a tradus si editat fragmente din lirica armeană. După ce s-a perfecționat la Roma a ales ca specialitate arheologia, însă cariera didactică pe care a fost nevoit s-o îmbrățișeze nu i-a dat timp să se ocupe de specialitatea sa preferată.  De aceea nu a putut să avanseze în săpăturile sale, care pentru o perioadă au fost atât de interesante, precum cele efectuate la Akkerman, Babadag și împrejurimile Turnu-Severinului. Modestia sa, pe de altă parte l-a împiedicat să se ridice pe drumul său, în timp ce alții mai îndrăzneți ca el și-au asigurat poziții științifice pentru ei.

          Dintre intelectualii armeni doar puțini au fost cei care au întreținut legătura cu el și acești puțini erau tocmai cei care sprijineau pe cel care scrie aceste rânduri, în efortul de a prezenta valorile armenești țării ospitaliere, creind legături cu lucrările sale, și în acest fel aveau ocazia să-l întâlnească și pe Iorga, cum erau festivitățile organizate de noi sau în timpul vizitelor noastre la Vălenii de Munte. Kevork Hagi-Artinian și Ardașes Tomasian erau nelipsiți de la aceste contacte.

          Printre intelectualii armeni care au fost permanent legați de aceste ocazii, era unul față de care Iorga a păstrat o deosebită simpatie. Acesta era Krikor Zambaccian. Branșa lui era om de afaceri, și de asemenea era singurul din armenii avuți din București care dorea să se bucure de averea sa într-un chip diferit. A început prin a colecționa tablouri, înclinație care apoi treptat s-a transformat în pasiune, și dedicându-i-se cu totul a creat impresionanta sa colecție. Însă el nu s-a oprit aici. A început să scrie. Exercițiile condeiului său i-au deschis alte căi de ascensiune. El a devenit repede celebru prin studiile sale dedicate artei și artiștilor. Opiniile sale au devenit sentințe; aprecierile sale aduceau faimă artiștilor, chiar și pentru cei mai obișnuiți. Expoziția organizată de noi în anul 1930 dedicată Artei Armene, a fost o revelație și pentru el și l-a împins să studieze și arta armeană. El a devenit un impuls prețios și pentru mine; colabora la periodicele mele în limba română, și era alături în toate inițiativele mele. Iorga ne vedea împreună de fiecare dată când mergeam la Văleni și i-a adresat câteva cuvinte amabile și lui cu prilejul mesei festive de la Văleni organizată în 1936 la Văleni în cinstea scriitorului acestor rânduri.

          În partidul său practic nu au fost armeni, dacă nu socotim pe Ariton Ianucovici, prietenul său din copilărie, care a devenit membru al senatului, atunci când Iorga, în 1931 a fost șeful guvernului.

          Dar nu. Mai era unul; citiorii îi rog să permită să-l amintesc și pe el.

          Era din micul grup din  Silistra al partidului său. Era fratele cel mic din patru frați, ceilalți fiecare făceau parte din câte un partid. Astfel unul era mereu la putere în Silistra, indiferent ce partid venea la putere. Unul era național-țărănist, și era în prima linie când Maniu venea prim ministru, altul care era liberal aștepta venirea la putere a lui Brătianu, al treilea era din partidul generalului Averescu, aștepta cu nerăbdare clipa lui norocoasă. Cel de-al patrulea era a lui Iorga, bietul de el s-a bucurat un an și o lună.

          Să notăm acestea ca un fapt distractiv ca să mai înseninăm aceste rânduri.

Din volumul „Cu Nicolae Iorga” apărut la Beyrut în 1972

Trad. din armeană ARPIAR S.

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *