Giuseppe Munarini

RECENZIE / Mario Massimo Simonelli : Il lungo inverno di Spitak („Lunga iarnă din Spitak”)

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

spitakCititorul Revistei „Ararat” ar putea să-și formuleze întrebarea: de se face o ediție a unei cărți publicate de către o mică, dar curajoasă casă de editură în 2012. Răspunsul este simplu: cartea a fost prezentată în alte locuri, nu la Padova. În acest oraș s-a dorit să fie prezentat ca una dintre multele inițiative pentru a comemora genocidul, adică „Metz Yeghern”, marele răul, comis de turci în 1915. În carte nu se vorbește despre genocid, ci despre un alt fapt dureros care a lovit Armenia în 1988: teribilul cutremur care a devastat partea de nord a țării, cu orașul Spitak, un cuvânt care, tradus în limba română înseamnă „alb”, probabil pentru a aminti munții acoperiți de zăpadă din apropiere. Era 7 decembrie 1988, ora 11.41, ceasul Armeniei, când cutremurul a lovit o arie largă a țării.  Seismul a distrus multe case, biserici, schimbând viețile multor oameni din cauza eradicării copiilor săi. Unii dintre ei veneau din Nagorno-Karabah sau Artsakh, așa cum este numit în limba armeană, scăpați de persecuțiile azere.

Autorul, Mario Simonelli Massimo este un arhitect din Roma care a participat la mai multe misiuni de salvare. Cunoștințele sale despre Armenia au fost puține, doar cunoștințe din cărți, atunci când el s-a găsit a fi unul dintre salvatorii italieni care, datorită „Alpinilor” din Bergamo au construit „Satul Italia”, semn vizibil de fraternitate între poporul armean și cel italian.

Apare o altă întrebare. De ce autorul vrea să povestească acele fapte triste, devenite și motiv de multă solidaritate umană și creștină, doar douăzeci de ani mai târziu.

Mario Simonelli Massimo a dorit ca amintirile din acea îndepărtată decembrie 1988 să se depună în mintea și în conștiința lui. Când a trăit faptele în prima persoană era încă tânăr (s-a născut la Roma în 1956). Acum, el vede trecutul, într-adevăr, departe datorită schimbărilor politice și de mentalitate profunde, cu ochii unei persoane mature care amintește personaje și aspecte modificate.

Aceasta a fost perioada Perestrojcii lui Mihail Sergheevici Gorbaciov, secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și Președinte al Statului Sovietic. Era aproape căderea Zidului Berlinului. În America președinte era Ronald Reagan, în Italia era încă așa-numita Primă Republică, al cărei prim-ministru a fost creștinul-democrat Ciriaco De Mita. Lucrurile erau în curs de schimbare, dar exista încă Uniunea Sovietică. Mario Simonelli Massimo se mută în această atmosferă de durere și de autoritarism. Victimele sunt cu miile! În această atmosferă, el cunoaște nu numai autorități li persoane oficiale dar și cu oameni obișnuiți, victime, salvatori, persoane consacrate și fataliști.

În carte apar digresiunile care descriu povești din istorie, cum ar fi cea a familiei Marr, nume care inițial a fost Marra, de origine sardă, stabilită în 1896 în Georgia, la Tiflis (Tbilisi), apoi în Armenia. Unul dintre descendenții acestei familii a venit în contact cu ajutoarele „italiene”. Este carte este descrisă și povestea familiei Kazarian și a mai multor persoane, cum ar fi inteligentul ambasador Zamboni, profesorul Harutunyan, care a murit chiar la aniversarea cutremurului din 1988, în 2009.

Semnificativă a fost întâlnirea autorului cu Misionarele Carității, fondate de către Maica Tereza de Calcutta, călugăriță beatificată de Biserica Catolică, moartă în 1997. „Când te vei întâlni cu Isus – obișnuia să spună – El îți va spune: „Vino, tu ești binecuvântat de Tatăl meu, căci am fost fără adăpost și mi-ai dat-o acasă”.

O caracteristică a cărții, între altele foarte pozitivă, este descrierea peisajelor armenești care se combină cu cel al satelor, al mediului, foarte diferite de locurile pe care le cunoștea tânărul arhitect în țara sa natală, Italia.

Volumul se deschide cu prefața ambasadorului armean în Italia Rouben Karapetian care, între altele, observă: «Pentru noi a fost vital și providențial ajutorul Departamentului de Protecție Civilă Italiană care coordona ajutoarele guvernului italian și care, într-un scurt timp, a realizat în apropierea orașului Spitak, epicentrul cutremurului, „Satul Italia” simbolul voinței de a reporni și de a reconstrui țara».

În coperta cărții se poate observa o pălărie de blană cu însemne sovietice și fundalul orașului, ca și cum ar dori să amintească anii în care Armenia a fost încă teritoriu sovietic.

La prezentarea cărții au participat reprezentanți ai Asociației „Italia-Armenia”, profesoara Flavia Randi și editura Elettra Groppo și inginerul Fabio Scarso, membru al aceleiași asociații.

Un reprezentant al Comisiei pentru Cultură a adus cuvinte de simpatie și solidaritate din partea primarului de Padova Massimo Bitonci.

Giuseppe Munarini

  •  
  •