Mihai Stepan Cazazian

MÂNĂSTIREA SFÂNTUL HAGIGADAR

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

manastirea-hagigadar_c666ce01ae7124

Hagigadar este cea mai cunoscută dintre bisericile şi mânăstirile din Suceava, fiind numită Sf. Karapet care îndeplineşte dorinţele din Europa. (1)
Această faimă a mânăstirii Hagigadar a fost exprimată prin însăşi numele ei. Înainte de a-i studia numele, trebuie menţionat că datorită poziţiei diferitelor mânăstiri armene şi poveştilor miraculoase referitoare la acestea, astfel de mânăstiri au fost definite drept: îndreptată spre cer, care se uită cu drag, care se uită cu dragoste, îndeplinitoare de dorinţe, îndeplinitoare de rugăminţi, Crucea îndeplinitoare de dorinţe.
Definiţia de „îndreptată spre cer” a fost dată mânăstirilor construite la înălţimi mari şi care se uită la pelerini de deasupra. Mânăstirile „îndreptate spre cer” au primit şi apelativele „care se uită cu drag, care se uită cu dragoste”, deoarece se uitau la pelerini cu dragoste şi afecţiune.
Aşadar, este menţionat faptul că Mănăstirea Maicii Domnului din provincia Paghnatoun din Angeghtoun, Armenia mare, este numită „îndreptată spre cer”, „având această denumire datorită amplasării sale. Se spune că biserica a fost întemeiată de Sf. apostol Tadeu în numele Maicii Domnului.”(2)
O altă mânăstire se afla lângă Balu, purtând numele Maicii Domnului şi despre care se spune că „se uită cu drag”, și că ar fi fost întemeiată tot de apostolul Tadeu. (3)
Mănăstirile numite „îndeplinitoare de rugăminţi”, sunt amplasate în Bitlis, Aken, Tivrik, Kars, Yerzenka.(4) Aşadar, într-un colofon al unei „Comori” scris în Artskeh în 1391, se spune că „în această sihăstrie numită „îndeplinitoare de rugăminţi” sub patronajul mânăstirii luminoase a Maicii Domnului”(5) . Într-un alt colofon, scris în 1458, este menţionat faptul că „în această mânăstire a Maicii Domnului, acum redenumită „îndeplinitoare de rugăminţi” . Expresia „acum redenumită „îndeplinitoare de rugăminţi”(6) indică faptul că această mânăstire dedicată Maicii Domnului a început de-a lungul timpului să fie cunoscută sub numele de „îndeplinitoare de rugăminţi” deoarece a devenit faimoasă pentru îndeplinirea rugăciunilor pelerinilor.
De asemenea, numele Hagigadar este un cuvânt compus, însemnând îndeplinitoare de rugăminţi şi seamănă cu cuvântul Khachkatar – Crucea care îndeplineşte dorinţele şi, aşa cum vom vedea, această mânăstire este supranumită şi „îndeplinitoare de dorinţe”.
În literatura noastră, putem găsi cele mai vechi definiţii referitoare la Hagigadar în lucrările lui Pavstos Buzand şi Hovhannes din Draskhanakert (Catolicos 898-929), aşa cum arată mărturiile despre acest cuvânt în dicţionarul Hayzakian. Buzand scrie despre anii de domnie ai lui Khosrov Kotak şi despre pontificatul lui Vrthanes, fiul Sfântului Grigorie: „închinarea divină şi comportamentul plăcut lui Dumnezeu au sporit în timpul domniei lor”(7) . Prin urmare, Hagigadar a fost tradus aici ca plăcut lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că nu obţinuse încă sensul de îndeplinitoare de rugăminţi.
Hagigadar are sensul de plăcut lui Dumnezeu şi în lucrările istoricului catolicos Hovhannes din Draskhanakert, care scrie despre Anastasie I din Akoree (catolicos 661-667), că „a stabilit obiceiuri pioase ale sfinţilor părinţi cu comportament plăcut lui Dumnezeu” (8).
Prima definiţie despre Hagigadar folosită pentru o mânăstire o găsim în cazul mânăstirii din Cilician, Armenia, denumită Arkakaghnee. Aşa cum scrie Ghevond Alishan, „această mânăstire este numită şi Hagigadar, un indiciu că este dedicată Maicii Domnului, din moment ce definiţia clasică Hagigadar se aplică Maicii Domnului”(9) .
Mânăstirile denumite Hagigadar sunt dedicate Maicii Domnului, deoarece ea este mijlocitoare pentru Biserica Creştină în faţa Unicului Său Fiu şi, înainte de toate, rugăminţile adresate lui Dumnezeu sunt împlinite prin mijlocirea Fecioarei Maria: aşadar, numele lui Hagigadar obţine din nou sensul de „îndeplinitoare de dorinţe”.
Aşa cum am observat, numele Hagigadar dat mânăstirii Arkakaghnee este mai degrabă definiţia dată de Alishan. În realitate, mânăstirea este denumită „Khejktor”. În mărturiile lui Alishan, se spune că în 1203, catolicos Grigor VI Apirat a murit, fiind înmormântat în mănăstire și„a fost îngropat în Sf. Khejktor, care a fost denumită Mânăstirea Arkakaghnee”(10) .
Deşi Alishan explică Khejktor ca Hagigadar, aceasta poate fi şi o versiune din folclor pentru Khachkatar. Aşa cum vom vedea mai departe, Hagigadar a fost denumită şi Khachkatar. Prin urmare, Hagigadar are acelaşi sens şi funcţie ca „îndeplinitoare de rugăminţi”.
Faptul că primul nume al mânăstirii Maicii Domnului din Suceava (întemeiată în 1512) a fost Hagigadar, este condiţionat de faptul că această mânăstire din România a fost considerată moştenitoarea mânăstirii armene Maica Domnului din Lviv, care era, de asemenea, denumită Hagigadar. Aşa cum am menţionat deja, Suceava a fost înainte o comunitate spirituală, parte a diocezei din Lviv, care a devenit mai târziu o dioceză separată. Majoritatea armenilor din Suceava au venit din Ucraina şi Polonia, având în minte amintirea mânăstirii din Lviv denumită Hagigadar. Legătura spirituală dintre aceste două mânăstiri este reprezentată de faptul că ambele au fost construite de urmaşii locuitorilor din Ani.
Simeon Olarul scrie despre Mânăstirea Maicii Domnului că este „Mânăstirea Sf. Hagigadar” (11).
Bjshkian scrie despre mânăstirea Hagigadar din Lviv că este „un loc faimos de pelerinaj pentru toţi creştinii”(12) . Mânăstirea Hagigadar din Suceava a fost, de asemenea, un loc renumit de pelerinaj, nu numai pentru armenii din România, ci şi pentru naţiunile creştine învecinate.
Se spune că această biserică din Lviv ar fi fost făcută iniţial din lemn(13) , iar în 1363 a fost construită din piatră. În „Cronicile armenilor din Polonia”, sub anul 1363, este menţionat faptul că la vremea respectivă a fost construită biserica, „Biserica parohială armeană din Leopolis a fost construită în acest an”(14) .
Legătura spirituală dintre Lviv şi Suceava este evidenţiată de un colofon din sec. al XVI-lea a autorului Vrthanes Srnaketsee, în care acesta îşi exprima dorinţa ca scrisoarea sa scrisă la Suceava să ajungă la Lviv, la Prelatul din Hagigadar(15) .

LEGENDA ÎNTEMEIERII MĂNĂSTIRII HAGIGADAR

O legendă frumoasă despre întemeierea mânăstirii Sf. Hagigadar a ajuns la noi în două versiuni. Conform primei versiuni a acestei legende, întemeierea mânăstirii Sf. Hagigadar din Suceava este legată de un negustor pe nume Tonavag (Drăgan Donovac – conform tradiţiei româneşti). În drum spre Viena, unde mergea să vândă boi, a petrecut noaptea pe un deal, unde se află acum mânăstirea Hagigadar. Se spune că noaptea a visat îngeri cântând. Când s-a trezit, a jurat că dacă negoţul său va avea câştig, va construi o mânăstire în acel loc. A vândut boii cu succes şi, conform jurământului său, a construit acea mânăstire.(16)
Conform celei de-a doua versiuni a legendei, se spune că doi fraţi negustori – Astvatsatour (Bogdan) şi Trakan – având porecla Tonavag – au trecut noaptea printr-un loc de unde se poate vedea astăzi cupola mânăstirii Hagigadar. Amândoi au visat că zideau o biserică pe acel deal. Când s-au trezit, au văzut că fundaţia bisericii exista deja, aşa că au construit biserica în acelaşi loc.(17)
O altă variantă a acestei versiuni este următoarea scriere a lui Hovhannes Kalpakian, „Există o legendă frumoasă referitoare la construirea sa, conform căreia negustorii Astvatsatour şi Trakan Tonavaghians, în anul de dinaintea construirii bisericii, în timp ce îşi duceau bovinele la târgurile din vest, au petrecut o noapte caldă de vară pe un deal. În timp de dormeau, au visat un înger care le-a cerut să construiască o biserică în vârful dealului. A doua zi, cei doi fraţi şi-au spus unul altuia ce au visat şi au promis că dacă vor avea succes la târg, vor construi o biserică. Au avut succes mai mult decât s-au aşteptat, și şi-au ţinut promisiunea construind o biserică dedicată Adormirii Maicii Domnului, care, în timp, a căpătat numele de Hagigadar datorită faimei sale de a îndeplini rugăminţile”(18) .
În această tradiţie se reflectă activitatea negustorilor armeni din acea vreme, care acoperea o mare suprafaţă, din Rusia şi până în Europa de Vest.(19)
Nu este întâmplător faptul că povestea întemeierii Hagigadar este legată de un negustor pe nume Tonavag şi doi fraţi negustori. L Babayan scrie despre activitatea negustorească a armenilor şi, în special, despre comerţul cu animale şi piei, „Într-o perioadă scurtă de timp, armenii din Suceava au creat condiţii materiale de invidiat pentru ei înşişi, datorită privilegiilor primite din partea guvernului ţării lor, datorită relaţiilor cu Orientul şi abilităţilor negustoreşti. Ei au iniţiat comerţul de bunuri europene la scară largă, vânzarea de boi şi de porci; s-au ocupat cu prepararea vinului şi prelucrarea pieilor şi au jucat rol de mediatori în afacerile comerciale în ţările învecinate din Bucovina. În Suceava şi Bucovina, armenii au înființat prima fabrică de piele, unde pielea roşie era produsă în principal pentru încălţămintea roşie a nobililor ungari”(20) .
În memoria acestei mânăstiri întemeiate în 1512, pe inscripţia din 1896 de pe faţada pronaosului bisericii stau scrise cuvintele „Conform tradiţiei, această biserică făcătoare de minuni a fost ctitorită de o persoană pioasă cu numele de Tonaveg în 1512 şi a fost renovată cu eforturile binefăcătorilor naţionali în 1896”(21)
Hagigadar – Mânăstirea unde se îndeplinesc dorințele

Legenda întemeierii Mânăstirii Hagigadar dovedește că aceasta nu este numai o mânăstire unde dorințele pot fi îndeplinite, ci și rezultatul unui vis îndeplinit al fraților Tonavag. Astfel, fiind rezultatul unui vis împlinit, a devenit o mânăstire unde dorințele pot fi îndeplinite.
După cum scrie Sirouny, „Hagigadar este fructul unui jurământ și a rămas un loc de pelerinaj pentru mai mult de 450 de ani. Mânăstirea este dedicată Maicii Domnului, dar totuși pelerinii o ştiu ca Hagigadar, fără a ști etimologia cuvântului sau că numele inițial a fost Kachkatar sau Hajoyakatar”(22) .
Astfel, definirea Mânăstirii Hagigadar ca îndeplinitoare de dorințe este exprimată și prin denumirile Khendrakatar și Khachkatar. În opera lui Minas Bjshkian, mânăstirea este menționată cu aceste trei denumiri „Mânăstirea armeană a Sfântului Khachkatar sau Hagigadar este situată mai departe de oraș, iar partea sa de est este construită pe deal și s-a numit Maica Domnului – Khendrakatar(23) .
Deoarece este nevoie de timp pentru ca o mânăstire să devină cunoscută pentru unele caracteristici specifice și să fie numită în conformitate cu acestea, Hagigadar din Suceava a avut si ea nevoie de timp pentru a deveni cunoscută pentru faptul că îndeplinește dorințe și pentru a fi numită Hagigadar. Numele a fost cunoscut pentru prima dată din colofonul unui minologhion scris în Suceava în anul 1629, în care se afirma că: „A fost scrisă în ţara olahilor, orașul Sechov, sub patronajul Sfântului Hagigadar, Sf. Stratioseants și a Sf. Grigorie Luminatorul, începutul fiind în Hagigadar și finalul la Sf. Ogsent”(24) .
A fost menționat și în colofonul unei evanghelii scrise in 1631 în Lviv că acest manuscris a fost scris pentru a fi pus „în Mânăstirea Hagigadar din orașul Sechov”(25) .
Mânăstirea a fost menționată cu numele de Khendrakatar în colofonul unei opere scrise în Mânăstire în 1779, în care se spune că „în Mânăstirea Maicii Domnului Khendrakatar și am scris-o în orașul Sechov”(26) .
Pe o serie de icoane din Hagigadar, datate și executate în prima jumătate a secolului al XIX-lea, mânăstirea este numită Khachkatar. Aceste icoane au fost dăruite mânăstirii de către pelerinii care fuseseră acolo, deci se presupune că Hagigadar era cunoscută și ca Khachkatar chiar și în secolul al XIX-lea.
Intelectualul Gabriel Ezajian, din Armenia de Vest, care a fost aici in 1882, a scris “Poate ar trebui să fie Khachkatar”(27) . L. Babayan scrie, “Această mânăstire este numită Hagigadar, care înseamnă îndeplinitoare de dorinţe”(28).

HAGIGADAR ŞI PELERINII

Cupola Bisericii Mânăstirii Hagigadar nu este situată în centru, ci deasupra altarului principal. Minas Bjshkian scrie despre acesta din urmă, „Altarul principal al Bisericii este dedicat Sfintei Fecioare Maria şi celălalt este dedicat Sfântului Grigorie Luminatorul”(29) .
H. Kalpakian, sugerând că Hagigadar, ca şi Zamka, trebuie să fi avut îngrădiri defensive, scrie „Până de curând, pereţi de piatră au înconjurat Mânăstirea şi au îngrădit domiciliul călugărilor, care din păcate nu au supraviețuit”(30) .
Mânăstirea are două intrări – una este poarta pentru public, care îngrădește chiliile călugărilor, și cea de-a doua duce la dealul pelerinilor, unde oamenii ajung mergând în genunchi.
Acest drum al pelerinajului este calea „îndeplinirii dorințelor”, iar la începutul acestuia există o piatră de unde porneşte în sus o potecă verde. La începutul drumului există o miniatură de cositor a Bisericii Hagigadar, unde pelerinii aprind lumânări ce reprezintă o mijlocire pentru urcuşul lor.
Până la locaţia mânăstirii sunt câteva movile unde, de asemenea, sunt aprinse lumânări.
Pelerinii urcă în genunchi, înconjoară de două ori Mânăstirea şi intră în Biserică.
În interiorul curţii, lângă intrare, există o cruce de piatră în stil armean, unde pelerinii aprind lumânări din nou.
Una din uşile deschise în laterala sacristiei Bisericii (care acum este închisă cu un ax vechi de metal) are inscripţii făcute de pelerini în momente diferite şi cu diferite dorinţe.
Din momentul în care Hagigadar a devenit mânăstire de maici şi Zamka mânăstire, s-au găsit morminte de maici în curte la Hagigadar. În zilele de pelerinaj, sunt aprinse lumânări în jurul mormintelor şi pietrele de mormânt sunt acoperite cu monezi.
Într-un document scris în latină înainte de 1693, se spune că „În sudul Sucevei există o mânăstire armeană de maici, unde pe timp de pace trăiesc din venitul mânăstirii 40 de maici sau văduve. Toate trăiesc în conformitate cu tradițiile vechi, fără a avea reguli obligatorii sau jurăminte, dar cu modestie şi entuziasm”(31) .
Este scris Hajigadar în română pe uşa de la intrare a Bisericii. De asemenea, în documentele româneşti, Hagigadar a fost numită Mitukol Armeneak – Mânăstirea Armeană.
În interiorul Bisericii există mai multe icoane din secolele XVIII-XIX, unde este reprezentată Sfânta Fecioară Maria cu Pruncul şi care au motive cu caracter de apărare.
Pronaosul Bisericii a fost construit mai târziu, iar atunci când intri în nartex prin uşa veche a Bisericii pare că pătrunzi într-o peşteră cioplită în piatră. Biserica este construită în vârful dealului, unde, într-o oarecare măsură, este săpată în acesta.
Conform cu regulile armene, în faţa altarului, în stânga şi în dreapta sunt situate icoanele primilor doi luminători ai Armeniei – Apostolii Sf. Tadeu şi Sf. Bartolomeu.
Fresca de pe bolta care leagă cei doi stâlpi principali din faţa altarului Bisericii reprezintă scena botezului Regelui Tiridates. În Suceava, icoana reprezintă amestecul tradiţiilor catolice, ortodoxe şi armene, atunci când Regele Armeniei Tiridates este reprezentat în veşminte de cavaleri medievali şi cruciați. Soldați ce aduc aminte de trupele române îi ţin casca. Tiridates este reprezentat împreună cu familia regală şi cu mai marii Armeniei. În depărtare, cai regali apar pe fundal.
Pe partea stângă şi dreaptă a bolţii este situată icoana lui Hristos cu coroana de spini. Deşi face parte din cadrul icoanelor ortodoxe, în acest context este încadrată în sistemul naţional, formând o trinitate tematică împreună cu icoanele lui Tadeu şi Bartolomeu şi cu scena botezului lui Tiridates, astfel reprezentând pe primii luminători ai Armeniei, credinţa lui Abgar şi convertirea lui Tiridates. Prin aceasta, Armenia este reprezentată începând cu momentul predicării creştinătăţii până la momentul proclamării Creştinismului ca religie de stat.
Dacă fundaţia Mânăstirii este legată de Maica Domnului, Mânăstirea în sine este dedicată Sfintei Fecioare, iar principala zi de pelerinaj a Mânăstirii este hramul Adormirea Maicii Domnului. Atunci pelerinii cer intervenţia acesteia. Aşadar, principala caracteristică sacră a Mânăstirii este considerată a fi Icoana Făcătoare de Minuni a Fecioarei, situată în altarul principal, care este, de asemenea, numit după ea. D. Dan scrie despre această icoană „Există o icoană mare a Sfintei Fecioare în altarul Bisericii, icoană care are puteri tămăduitoare. Din acest motiv ochi, dinţi, urechi, picioare, mâini de aur și argint sunt puse peste aceasta, fiind dăruite pentru Maica Domnului de către oamenii bolnavi”(32) .
Icoanele şi ustensilele bisericești din Hagigadar şi din bisericile şi mânăstirile din Suceava au fost donate de pelerini. L. Babayan scrie „Mânăstirea are bogăţii dăruite de pelerini bolnavi în diverse perioade de timp”(33) .

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România

___________________

1.Fr. Petros Mamikonian, Prezentul şi viitorul armenilor în România, Kalats, 1895, p. 26.
2.H.S. Eprikian, Dicţionar nativ, vol. 1, Veneţia, 1902, p. 388.
3.S. Melik-Bakhshian, Altare armene, Erevan, 2009, p. 413.
4.Ibid., 188
5.Colofoanele manuscriselor armene din sec. al XV-lea, partea a 3-a, de L. Khachikian, Erevan, 1962, p. 175.
6.Colofoanele manuscriselor armene din sec. al XV-lea, partea a 2-a, de L. Khachikian, Erevan, 1958, p. 109.

7.Pavstos Buzand, Istoria Armeniei, de S. Malkhasiants, Erevan, 1987, p. 14. 

8.Istoria Armeniei de catolicos Hovhannes din Draskhanakert, Tbilisi, 1912, p. 62.
9.Gh. Alishan, Sisuan sau Levon Magnificul, Veneţia, 1885, p. 253.
10.Gh. Alishan, Sisuan sau Levon Magnificul, Veneţia, 1885, p. 253.

11.Clericul Simeon Olarul, Note de călătorie, Cronici şi mărci, de H.N. Akinian, Viena, 1936, p. 336.
12.Minas Bjshkian, Călătorie în Polonia, p. 102.
13.Revistă lunară, Viena, 1903, p. 302-303.
14.Gh. Alishan, Kamenits, p. 131.
15.Poezie armeană de la sfârşitul Evului Mediu, vol. 1, p. 235.

16.H. J. Sirouny, Biserica armeană pe pământ românesc, p. 107.
17.S. Golanjian, Ani al armenilor români, p. 184.
18.H. Kalpakian, Colonia armeană din România, Ierusalim, 1979, p. 58.
19.Pentru informaţii despre trecerea armenilor pe malurile Volgăi şi despre activităţile lor în Crimeea şi Europa, consultaţi lucrarea L. Khachikian, Armenii în Moscova Veche şi pe drumul Moscovei, “Manuscript Library Bulletin” N 13, Erevan, 1980, pp. 7-107, pentru informaţii despre Ani, vezi pp. 29-30.

20.L. Babayan, Armenii din Moldova şi Bucovina, Tbilisi, 1911, p. 151.
21.S. Golanjian, Ani al armenilor români, p. 203.
22.H. J. Sirouny, Biserica armeană pe pământ românesc, p. 107:
23.Minas Bjshkian, Călătorie în Polonia, p. 192.

24.Colofoanele manuscriselor armene din sec. al XVII-lea, (1621-1640) vol. 2, adunate de V. Hakobian, A. Hovhannissian, Erevan, 1978, p. 361.
25.Ibid., p. 408.
26.Fr.Y. Voskian, Lista principală din Biblioteca mechitaristă din Viena. Vol. 2, 1963, p. 123.
27.S. Golanjian, Ani al armenilor români, p. 182.
28.L. Babayan, Armenii din Moldova şi Bucovina, Tbilisi, 1911, p. 42.
29.Minas Bjshkian, Călătorie în Polonia, p. 112.
30.H. Kalpakian, Colonia de armeni din România, p. 60.

31.Schmidt, ‘’Suczawas historische Denkwurdigkeiten‘’, Czernowitz, 1876, p. 192-193, pentru traducerea textului latin original vezi D. Dan, Armenii estici din Bucovina, p. 38, şi, de asemenea, vezi¨ H. J. Sirouny, Biserica armeană pe pământ românesc, p. 108.

32.D. Dan, Armeni ortodocşi în Bucovina, p. 17.
33.L. Babayan, Armenii din Moldova şi Bucovina, p. 177.

  •  
  •