Redactor

Madeleine KARACAŞIAN / O NOUĂ ÎNTÂLNIRE CU ARMENIA

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

      Iată-mă din nou în Armenia, la invitaţia Uniunii Scriitorilor din Armenia, cu spijinul UAR, pentru a participa la cea de-a VI-a Conferinţă a scriitorilor din Diaspora care scriu în armeană sau într-o limbă străină. Acceptasem invitaţia cu desosebit interes, cu atât mai mult cu cât tema propusă era „Scriitorul şi literatura armeană în faţa provocărilor secolului al XXI-lea”, temă vastă, generoasă, incitantă.

          Gazdă primitoare, d-l Edward Militonyan, căruia am avut plăcerea să-i traduc o proză scurtă pentru antologia „Pe aici a trecut Dumnezeu” din 2009, dar pe care nu-l mai întâlnisem din 2012, când mai trăia regretatul şi mult apreciatul poet şi critic literar Levon Ananyan, vechiul preşedinte al breslei noastre. Cum spuneam, d-l Militonyan şi colegii domniei sale, mulţi dintre ei cunoscuţi şi chiar traduşi, ne-au întâmpinat cu căldură şi ospitalitate armeană la confortabila şi familiara Casă de Creaţie a Uniunii din frumoasa staţiune montană Ţaghcaţor, la circa 50-60 km. distanţă de capitala Erevan.

          Deschiderea oficială a avut loc în dimineaţa de 9 octombrie, cu participarea a 46 de scriitori din şaisprezece ţări, plus foarte mulţi din Armenia şi Arţakh. După un moment emoţionant de reculgere în memoria celor decedaţi în răstimpul de la ultima întâlnire, părintele Karekin, trimis al S.S. Karekin II, Catolicos şi Patriarh suprem al tuturor armenilor, întâi ne-a invitat să rostim, ca de obicei, „Tatăl nostru”, după care a transmis mesajul de salut din partea capului Bisericii Apostolice Armene. Au mai luat cuvântul d-l Serj Srabionyan, adjunct al ministrului Diasporei, şi d-l Nerses Vartanian, adjunct al ministrului Culturii, cunoscut în vara aceasta,  cu prilejul vizitei sale la Bucureşti. Toţi vorbitorii au  făcut apel la unitatea celor din Diapora cu fraţii noştri din Armenia şi Arţakh, astfel încât poporul armean să-şi regăsească forţele pentru a reconstrui ţara şi, mai ales, făcând apel la noi, slujitorii scrisului, pentru a-i convinge pe cei ce au părăsit ţara în ultimele mai bine de două decenii (după obţinerea independenţei), din cauza unor greutăţi economice, să se întoarcă în patrie şi chiar a-i convinge pe străini să meargă în Armenia, unde există tot mai multe oportunităţi pentru investiţii atractive.

          S-a  mai dat citire la două mesaje de salut importante, venite din străinătate – primul de la d-l Ara Abrahamyan, preşedinte al Uniunii Armenilor din Federaţia Rusă, preşedinte al Congresului Mondial Armean, şi de la d-l Varujan Vosganian, scriitor şi preşedinte al Uniunii Armenilor din România.

          Prima parte a festivităţii inaugurale s-a încheiat cu marcarea a 90 de ani de viaţă, împliniţi cu o zi înainte, de venerabilul nostru confrate Vahagn Sarkis din SUA, prezent la reuniune, alături de distinsa sa soţie, scoţând în evidenţă neobosita sa activitate creatoare pe tărâmul literaturii şi dorindu-i sănătate.

          Restul zilei, până seara târziu (exceptând orele de masă) s-au desfăşurat propriu-zis lucrările Conferinţei noastre, fiecare dintre sesiuni fiind conduse de personalităţi din ţară şi din străinătate. Printre aceştia, am avut bucuria de a-l reîntâlni, ca şi altă dată, la Bucureşti sau la Erevan, pe d-l Vardan Devrikyan, scriitor şi cercetător ştiinţific, autorul volumului „Schimbarea la faţă şi sărbătoarea Vardavarului”, a cărui traducere am publicat-o în 2016 la editura ”Ararat”.

          Temele abordate de participanţi au fost bogate şi variate, dar predominantă a fost preocuparea tuturor pentru adoptarea unei unice ortografii pentru dialectele occidentale şi orientale ale limbii armene. După părerea mea, nu s-a ajuns la nici  o concluzie fezabilă, căci balanţa atârnă de partea celor mai conservatori. Iată şi alte câteva luări de cuvânt: D-l Petros Demirchyan a vorbit despre „Temeliile istorice şi contemporane ale literaturii unitare a armenilor” şi, la un moment dat, mi-a făcut plăcere să-l aud amintind de marele nostru compatriot H.Dj.Siruni, care la sărbătorirea în Erevan a celor opt decenii de viaţă, declarase în 1970 că el simte că trăieşte în Armenia, deşi trăia efectiv în România! Cum este imposibil să-i citez pe toţi vorbitorii şi temele pe care le-au abordat, aş dori să amintesc doar intervenţiile câtorva: D-l dr. Suren Danielian a vorbit despre „Materializarea dualităţii ca dezvoltare a unităţii literare naţionale”, evident având în vedere creaţiile celor din Armenia şi ale celor din Diaspora. D-l V. Devrikyan (în calitatea sa de director al Institutului de literatură „M Abeghyan” al Academiei Naţionale de Ştiinţe) a relatat despre programele care se realizează la acest institut în direcţia studierii legăturilor literare Armenia-Diaspora. D-l Grigor Janikyan a abordat tema „Literatura armeană în limbi străine şi eterna nostră cauză”, sau „Ideia de percepţie a Patriei şi a locului de naştere în creaţiile diferitelor generaţii de scriitori armeni din Diaspora”, abordată de d-na Satenik Avetisyan. În sfârşit, aş  mai aminti de intervenţia tinerei Knarik Abrahamian, care s-a referit la „Interferenţe  literar-culturale armeano-turce”, punând  accentul pe creaţia unor scriitori precum Agop J. Khacikyan şi Elif Shafak, ambii cunoscuţi la noi pentru romanele „O vară fără zori” şi, respectiv, „Bastarda Istanbulului”. Aş vrea să subliniez ca atât în cazul acestei vorbitoare, cât şi al tinerei poete Hermine Navasartyan (prezentă în Bucureşti, în vara anului 2015, la lansarea versiunii în engleză a volumului „Pământul vorbeşte”, alături de Dikran  Kapoyan şi Levon Bulutyan), aşadar reprezentanţi ai tinerei generaţii de scriitori, aceştia fiind foarte concişi, fără să se lungească în dizertaţii care, uneori se diluează şi nu mai captează atenţia auditorilor.

          Pentru că am ajuns la acest punct, trebuie să spun, cu mândrie, fără să mă laud, că tema pe care am abordat-o eu nu numai că a ţinut trează atenţia ascultătorilor, dar chiar, la sfârşit, am avut parte de felicitări, pentru că le-am vorbit despre ceva ce marea majoritate auzea pentru prima dată – „Literatura armeană în limba română”, în care, pornind de la un prim volum de „Lirică armeană”, tradus în 1922 la Bucureşti, trecând prin anii postbelici, când traducerile erau făcute prin intermediul limbii ruse şi, abia din anii ’80 ai secolului trecut, ajungându-se la traduceri după scrierile originale, la care au contribuit regretatele Meline şi Alice Poladian, dar mai ales Sergiu Selian şi subsemnata. Chiar dusesem cu mine romanul „Viaţa pe vechiul drum roman” al lui Vahan Totovenţ, apărut cu o zi înainte de a pleca la Erevan. Se organizase şi o expoziţie cu lucrări recente din creaţia participanţilor  Eu am prezentat monografia „Atom Egoyan”, volumul „Schimbarea la faţă…”, amintit mai devreme, romanul lui Totovenţ şi suplimentul de la sfârşitul anului trecut al „Ararat”-ului cu impresiile mele din călătoria în Armenia şi Arţakh.

          În aceeaşi zi, unii au mers să viziteze impresionantul complex mănăstiresc Kecharis din localitate, construit în secolele XI-XIII, în timpul dinastiei Pahlavuni, el adăpostind foarte valoroase khacikaruri vechi.

          A doua zi, după amiaza, s-au făcut lecturi din lucrări recente ale participanţilor, într-o sesiune condusă cu mult har şi umor de către scriitorul Ardem Harutyunyan. Au fost apreciate lecturi în armeană, iraniană, turcă şi… română, căci eu am citit de pe ultima copertă a romanului lui Totovenţ tocmai citatul în care autorul se justifică pentru alegerea titlului cărţii.

          În sfârşit, pentru a încheia cu partea legată de Conferinţa noastră, aş dori să spun că mi-a făcut plăcere reîntâlnirea atâtor scriitori cunoscuţi din Armenia, cum ar fi sensibila Alice Hovhannisian, distinsa familie Anahit şi Alexandr Topchyan, la fel de distinsul dr. Suren Danielyan, neobositul David Muradyan, dar şi prolificul Varand din Iran, noul şi timidul cuplu Lusan Bichakci şi Hovhannes Shashkal din Turcia, inepuizabilul Toros Toranian din Siria (acum trăind în Armenia) şi mulţi alţii, dar şi venerabilul nostru conaţional prof. univ. Hagop Arakelyan, cu care am plăcerea să mă întâlnesc la fiecare prezenţă a mea în Erevan şi care nu uită să-i salute pe colegii noştri din Bucureşti.

                                                                    ***

          Pe 10 octombrie, ne-am deplasat la Erevan şi, după o scurtă întâlnire cu alţi scriitori din Armenia, din păcate foarte puţini tineri, ne-am deplasat la Sf. Scaun de la Ecimiadzin, unde Sanctitatea Sa Catolicosul Karekin II ne-a primit într-o nouă clădire, destul de austeră – Centru educaţional – unde ne-a întâmpinat cu cuvinte de încurajare, pentru a păstra nestinsă flacăra scrisului, dar s-a pus şi aici accentul pe atragerea armenilor din Diaspora pentru a se stabili în Armenia. Personal, am rămas cu regretul că, din lipsă de timp, evocată de organizatori, nu am putut intra în Catedrală, ca să aprindem lumânări şi să ne rugăm. Pentru mine, a merge la Ecimiadzin este ca un pelerinaj şi a nu intra în Catedrală sau a nu te opri în faţa ei, la mormântul celui ce a fost Catolicosul nostru venerat Vasken I a fost un moment de mare tristeţe.

          Tot moment de tristeţe, de altă natură, a fost şi o vizită fulger la monumentul Genocidului Armean, unde abia am avut timp să depunem flori în jurul flăcării eterne şi să ne reculgem.

          În sfârşit, programul oficial, după plecarea din Ţaghcaţor în ziua de 12 octombrie, s-a încheiat la Erevan, la o întâlnire cu d-na Hranush Hacobyan, ministrul Diasporei. Pentru mine a fost o reîntâlnire mai mult decât cordială, care mi-a oferit prilejul de  a exprima, între altele, aprecieri privind acţiunile desfăşurate de acest minister, scoţând în evidenţă interesul pe care îl stârnesc concret acele activităţi destinate tinerilor din ţările noastre, invitându-i în Armenia, aceştia manifestându-şi în ultima vreme tot mai marea lor legătură cu sentimentul apartenenţei la armenitate. Nu am uitat să amintesc şi noutatea de ultimă oră cu care venisem – apariţia în limba engleză (la Yale University Press) a romanului „Cartea şoaptelor” de Varujan Vosganian.

                                                        ***

          Cum anul trecut, cele 2-3 zile pe care mi le rezervasem pentru vizite şi întâlniri la Erevan au eşuat (din motive de sănătate), anul acesta n-am vrut să ratez alte 2-3 zile şi am savurat plăcerea revederii Erevanului, tocmai în zilele când era în mare sărbătoare – împlinea 2799 de ani. Astfel că am trăit în efervescenţa atmosferei sărbătoreşti în ziua de 14 octombrie, având ca motto „Yerevan- city of Love” de pe străzile oraşului luminat, ca la noi de sărbătorile sfârşitului de an, în plus bucurându-mă şi de plăcerea de a răspunde invitaţiei maestrului Sergey Smbatyan, directorul Orchestrei Naţionale de Tineret a Armeniei, de a asista la concertul pe care l-au susţinut în aer liber, în faţa celebrei „Cascade”, cu soliştii cei mai cunoscuţi, într-un program cu cele mai îndrăgite melodii dedicate Erevanului, totul încheiat cu strălucitoare focuri de artificii.

                                                          ***

          Ultima zi la Erevan am consacrat-o vizitării expoziţiei „Hovhannes Aivazovsky – Creaţia”  la Galeria Naţională de Artă a  Armeniei. Mai văsuzem lucrări de Aivazovsky în Armenia, Rusia, Italia, Turcia şi chiar în România, dar această expoziţie mi-a făcut o plăcere specială – foarte bine organizată, ilustrată şi explicată. Erau 90 de  picturi, cu precădere „Marine”, din colecţia Galeriei, altele de la Ecimiadzin, cele 30 donate de filantropul Abraham Djindjian din Franţa, pasionat admirator al artistului, o donaţie de la omul politic comunist Anastas Mikoyan, câteva de la Institutul Lazarian din Moscova, câteva de la Congregaţia Mekhitaristă din San Lazzaro -Veneţia, dar mai ales celebra pânză „Haos”, care în afara frumuseţii stranii şi a profunzimii ei, are şi o istorie interesantă, ea trecând prin mâinile câtorva papi.

                                                                   ***

          În aceeaşi dimineaţă, paşii m-au purtat spre zona acelui spaţiu numit „Vernisaj” din apropierea Pieţei Republicii, unde am avut surpriza să descopăr statuia în mărime supranaturală a lui Karekin Njdeh (1886-1955), acel om politic şi strateg militar armean, implicat în activităţile revoluţionare, care au dus la crearea primei Republici Armene Independente. Sculptura are o înălţime de peste 5 m., a fost inaugrată în 2016, fiind realizată de sculptorul Gagik Stepanyan şi arhitectul Aslam Mekhitaryan. Impresionante cuvintele eroului naţional, gravate la baza statuii: „Sufletul meu are o temelie dublă – Dumnezeu şi Patria”.

                                                          ***

          Ar mai fi multe de scris despre Erevan şi locuitorii ei, care nu au deloc aerul de a fi sărmani, dacă ai în vedere mulţimea maşinilor de lux, a magazinelor şi restaurantelor de lux (frecventate), a oraşului aflat în efervescenţa construirii unor edificii moderne (deşi se sacrifică unele vechi, care purtau o anume pecete şi un anume parfum!).

          Sigur că sunt destui armeni, fie în Capitală, fie în provincie, care se confruntă cu lipsuri, cu greutăţi, pentru a-şi putea oferi un trai decent, dar să fim optimişti si să vedem partea plină  paharului, adică acea ţară cu monumente unice, cu o civilizaţie străveche, care reuşeşte să atragă anual milioane de turişti străini, fireşte şi conaţionali din Diaspora.

          Orice călătorie în Armenia, în afara oboselii fizice, dar şi a unor stări emoţionale unice, înseamnă o reîncărcare cu sentimente de dragoste şi preţuire pentru urmaşii celor un milion şi jumătate de martiri-canonizaţi în 2015.

          De ţinut cont că în 2018, Armenia se pregăteşte să sărbătorească centenarul primei Republici Independente, să sărbătorească cei 2800 de ani ai Erevanului şi să găzduiască Summitul Francofoniei. La mulţi ani şi succes!

 

Madeleine KARACAȘIAN

                                                                  

                                                         

 

One Response to Madeleine KARACAŞIAN / O NOUĂ ÎNTÂLNIRE CU ARMENIA

  1. Alice December 15, 2017 at 6:06 pm

    Multumim Madeleine pentru aceastà relatare, care ne transportà cu tine în Armenia, ne face pàrtasi la momentele emotionante pe care le-ai tràit acolo.
    Îti doresc sànàtate si sà pàstrezi mereu elanul tàu intelectual neobosit, sà te citim în continuare cu plàcere ! Nu deageaba suntem singurul popor (cred) care are o sàrbàtoare în calendarul bisericesc pentru traducàtori !(Surp Tarkmanciadz)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *