Periodic al
Uniunii Armenilor
din Romania
Uniunii Armenilor
din Romania
Contact
O lume intre ziduri
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
Documentarul Strunga a fost prezentat la Festivalul de Film "Golden Apricot" Erevan 2007 si nominalizat la "Best Documentary Film" – Festivalul AFFMA desfasurat la Hollywood 2007.
Eduard ANTONIAN
Dupa incheierea celui de al Doilea Razboi Mondial, invingatorii au considerat ca lumea trebuie refacuta din temelie pornind pe o noua baza de principii morale. Din nefericire Uniunea Sovietica a considerat ca aceste principii trebuiesc aplicate conform normelor leniniste mult imbunatatite de catre un alt „mare profet“, Iosif Visarionovici Stalin. De aceste noi binefaceri au avut parte Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria si desigur Romania, tari sortite „a se odihni“ aproape cinci decenii in umbra si birlogul Marelui Urs. In Romania evenimentele au luat insa o alta turnura mult mai eficienta pentru reeducarea si consolidarea noii ordini si democratii populare asa cum dicta Moscova. Ne referim aici la un experiment, tragic, unic, nu atit prin amploarea lui, ci cit prin duritate si sistematizare. Este vorba despre tragicul fenomen de la inchisoarea din Pitesti ce ulterior avea sa fie dezvoltat si in alte centre de reeducare din Romania.
Ne-a vizitat de curind la redactie, un tinar absolvent al facultatii de jurnalism din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai“ din Cluj-Napoca, Alin Muresan, autorul noii aparute lucrari Pitesti – Cronica unei sinucideri asistate. Discutia avuta a fost cu atit mai interesanta cu cit intre victimele si personajele prezente si analizate in aceasta carte figureaza si trei armeni: Costantin Bogos, Constantin Juberian si preotul Papken Keropian. Dar discutia nu a fost mai interesanta din aceste motive, ci mai ales din faptul ca am incercat sa inteleg dimensiunile dramatice ale fenomenului Pitesti. L-am intrebat pe Alin Muresan cum de a ales tocmai acest subiect, Pitestiul, si cum a reusit sa obtina informatii despre detinutii de acolo si despre cei trei armeni. Mi-a spus printre altele ca intr-adevar o monografie compacta a fenomenului Pitesti lipsea, tot ce a aparut pina acum a fost fie disparat, fie incomplet. La parintele Papken Keropian a reconstituit situatia sa: „… din marturiile altora, a fost unul din oamenii care au suferit cel mai mult acolo, in inchisoare si m-a intrigat pe de o parte faptul ca a fost supus la unele torturi aproape iesite din comun chiar si pentru barbariile care se petreceau in cadrul acestui experiment (Sincer, nici un om normal, sanatos psihic nu isi poate imagina ad literam torturile la care a fost supus parintele Keropian – N.N.). Pe de alta parte nu intelegeam motivul, pentru ca in general existau unele categorii bine definite care incasau schingiuirile cele mai atroce. Parintele Keropian nu se incadra intre acestia, in general erau fie elite legionare sau diversi lideri de grup anticomunisti care erau cei mai torturati… Ciudat este si faptul ca in general tortionarii se fereau sa tortureze persoane ce apartineau minoritatilor etnice, ceea ce nu a fost si cazul parintelui Keropian (iar Armenia era Republica Sovietica). E un caz intrigant si nu am reusit nici acum sa inteleg de ce a fost supus la aceste torturi…“. De parca am putea sau ar fi ceva de inteles in toata aceasta nebunie. De unde porneste, unde se confunda si unde continua asemanarile si deosebirile intre sistemul de reeducare nazist si cel comunist? O intrebare la fel de stupida ca si faptele consumate la Dachau sau Gherla, Ljublianka sau Pitesti. Se poate explica, se poate intelege ceva? Un alt exemplu la Pitesti, relatat de catre Alin… „Majoritatea celor care torturau erau tot detinuti, obligati, fortati sa comita aceste acte impotriva colegilor de suferinta. Motivele sint lesne de imaginat, presiuni psihice, amenintari «la coarda sensibila» cum ar zice distinsul domn Plesita sau pur si simplu mici avantaje cum ar fi «un zgirci in plus in ciorba, o coaja uscata de sapun, sau o amarita de tigara»“.
„… Erau citiva detinuti care refuzau sa-si tortureze colegii, ei erau trecuti iarasi prin interogatoriu si aceleasi torturi… Oricum fisele care le-am prezentat in volum le-am preluat din cel putin doua surse pentru a putea reconstitui cit mai fidel omul care a fost detinut in Pitesti, cu date biografice si cu alte informatii pe care le-am putut obtine… Multi detinuti au cedat efectiv, psihic au innebunit in urma torturii, e greu sa judeci un schizofrenic, dar cine i-a adus pe acesti oameni acolo? Cit despre Constantin Bogos prea multe informatii exacte nu am putut afla, se stie ca a facut parte dintre cei care erau in asa numitele comitete de tortura, l-am sunat, am dorit sa stau de vorba cu dinsul, sa aflu varianta exacta, dar nu a vrut sa vorbeasca. Am incercat sa insist pentru ca evident sint traume ramase, dar fara succes, mi-a spus ca incearca sa uite totul si sa se impace cu Dumnezeu… A fost una din putinele persoane care a refuzat sa stea de vorba cu mine…“
+i a mai fost, de parca nu era deajuns, la Pitesti inca un armean, Constantin Juberian. Despre acesta Alin Muresan mi-a destainuit ca: „Juberian este un caz foarte interesant, el a fost inscris in Partidul Muncitoresc Roman, cu toate ca avea profunde convingeri legionare. Se pare ca s-a inscris in PMR nu din oportunism, ci ca o forma de a alunga banuielile ce planau asupra sa, practic faceau un joc de genul ziua mergea la comunisti iar noaptea se intilnea cu fostii camarazi legionari. A fost grav torturat la Pitesti, a cedat si a torturat la rindul lui. Eu cred ca si el avea o doza de nebunie in urma torturilor pentru ca a fost unul dintre cei mai sadici in aplicarea acestora, conform celor spuse de alti detinuti…La inceput Juberian a refuzat sa isi tortureze colegii, dar dupa ce a fost retrecut de doua ori prin aceleasi suplicii ca la inceput de catre anchetatorii sai, a cedat presiunilor. Era un om foarte dur si multi i-au retinut figura si metodele de tortura, bineinteles si numele, caci nu avea un nume comun. A sfirsit executat, tragic, innebunise, si nu mai era de folos nici macar sistemului…“
Am preferat sa ne oprim aici, pentru ca puterea noastra de intelegere depaseste amploarea faptelor, a ideilor, a suferintelor si a tot ceea ce s-a petrecut in inchisoarea de la Pitesti. L-am intrebat pe Alin ce crede ca ar putea auzi daca zidurile acelei puscarii ar putea acum sa vorbeasca. Am privit o clipa amindoi in gol concluzionind tacit in sinea noastra ca sintem norocosi nascindu-ne intr-un alt timp. Totusi merita fie si pentru citeva zeci de minute sa rasfoiti aceasta carte. Veti constata cu uimire ca viata, in ciuda a ceea ce a fost tragic in urma acestui Experiment Pitesti, este inca un miracol!
Ne-a vizitat de curind la redactie, un tinar absolvent al facultatii de jurnalism din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai“ din Cluj-Napoca, Alin Muresan, autorul noii aparute lucrari Pitesti – Cronica unei sinucideri asistate. Discutia avuta a fost cu atit mai interesanta cu cit intre victimele si personajele prezente si analizate in aceasta carte figureaza si trei armeni: Costantin Bogos, Constantin Juberian si preotul Papken Keropian. Dar discutia nu a fost mai interesanta din aceste motive, ci mai ales din faptul ca am incercat sa inteleg dimensiunile dramatice ale fenomenului Pitesti. L-am intrebat pe Alin Muresan cum de a ales tocmai acest subiect, Pitestiul, si cum a reusit sa obtina informatii despre detinutii de acolo si despre cei trei armeni. Mi-a spus printre altele ca intr-adevar o monografie compacta a fenomenului Pitesti lipsea, tot ce a aparut pina acum a fost fie disparat, fie incomplet. La parintele Papken Keropian a reconstituit situatia sa: „… din marturiile altora, a fost unul din oamenii care au suferit cel mai mult acolo, in inchisoare si m-a intrigat pe de o parte faptul ca a fost supus la unele torturi aproape iesite din comun chiar si pentru barbariile care se petreceau in cadrul acestui experiment (Sincer, nici un om normal, sanatos psihic nu isi poate imagina ad literam torturile la care a fost supus parintele Keropian – N.N.). Pe de alta parte nu intelegeam motivul, pentru ca in general existau unele categorii bine definite care incasau schingiuirile cele mai atroce. Parintele Keropian nu se incadra intre acestia, in general erau fie elite legionare sau diversi lideri de grup anticomunisti care erau cei mai torturati… Ciudat este si faptul ca in general tortionarii se fereau sa tortureze persoane ce apartineau minoritatilor etnice, ceea ce nu a fost si cazul parintelui Keropian (iar Armenia era Republica Sovietica). E un caz intrigant si nu am reusit nici acum sa inteleg de ce a fost supus la aceste torturi…“. De parca am putea sau ar fi ceva de inteles in toata aceasta nebunie. De unde porneste, unde se confunda si unde continua asemanarile si deosebirile intre sistemul de reeducare nazist si cel comunist? O intrebare la fel de stupida ca si faptele consumate la Dachau sau Gherla, Ljublianka sau Pitesti. Se poate explica, se poate intelege ceva? Un alt exemplu la Pitesti, relatat de catre Alin… „Majoritatea celor care torturau erau tot detinuti, obligati, fortati sa comita aceste acte impotriva colegilor de suferinta. Motivele sint lesne de imaginat, presiuni psihice, amenintari «la coarda sensibila» cum ar zice distinsul domn Plesita sau pur si simplu mici avantaje cum ar fi «un zgirci in plus in ciorba, o coaja uscata de sapun, sau o amarita de tigara»“.
„… Erau citiva detinuti care refuzau sa-si tortureze colegii, ei erau trecuti iarasi prin interogatoriu si aceleasi torturi… Oricum fisele care le-am prezentat in volum le-am preluat din cel putin doua surse pentru a putea reconstitui cit mai fidel omul care a fost detinut in Pitesti, cu date biografice si cu alte informatii pe care le-am putut obtine… Multi detinuti au cedat efectiv, psihic au innebunit in urma torturii, e greu sa judeci un schizofrenic, dar cine i-a adus pe acesti oameni acolo? Cit despre Constantin Bogos prea multe informatii exacte nu am putut afla, se stie ca a facut parte dintre cei care erau in asa numitele comitete de tortura, l-am sunat, am dorit sa stau de vorba cu dinsul, sa aflu varianta exacta, dar nu a vrut sa vorbeasca. Am incercat sa insist pentru ca evident sint traume ramase, dar fara succes, mi-a spus ca incearca sa uite totul si sa se impace cu Dumnezeu… A fost una din putinele persoane care a refuzat sa stea de vorba cu mine…“
+i a mai fost, de parca nu era deajuns, la Pitesti inca un armean, Constantin Juberian. Despre acesta Alin Muresan mi-a destainuit ca: „Juberian este un caz foarte interesant, el a fost inscris in Partidul Muncitoresc Roman, cu toate ca avea profunde convingeri legionare. Se pare ca s-a inscris in PMR nu din oportunism, ci ca o forma de a alunga banuielile ce planau asupra sa, practic faceau un joc de genul ziua mergea la comunisti iar noaptea se intilnea cu fostii camarazi legionari. A fost grav torturat la Pitesti, a cedat si a torturat la rindul lui. Eu cred ca si el avea o doza de nebunie in urma torturilor pentru ca a fost unul dintre cei mai sadici in aplicarea acestora, conform celor spuse de alti detinuti…La inceput Juberian a refuzat sa isi tortureze colegii, dar dupa ce a fost retrecut de doua ori prin aceleasi suplicii ca la inceput de catre anchetatorii sai, a cedat presiunilor. Era un om foarte dur si multi i-au retinut figura si metodele de tortura, bineinteles si numele, caci nu avea un nume comun. A sfirsit executat, tragic, innebunise, si nu mai era de folos nici macar sistemului…“
Am preferat sa ne oprim aici, pentru ca puterea noastra de intelegere depaseste amploarea faptelor, a ideilor, a suferintelor si a tot ceea ce s-a petrecut in inchisoarea de la Pitesti. L-am intrebat pe Alin ce crede ca ar putea auzi daca zidurile acelei puscarii ar putea acum sa vorbeasca. Am privit o clipa amindoi in gol concluzionind tacit in sinea noastra ca sintem norocosi nascindu-ne intr-un alt timp. Totusi merita fie si pentru citeva zeci de minute sa rasfoiti aceasta carte. Veti constata cu uimire ca viata, in ciuda a ceea ce a fost tragic in urma acestui Experiment Pitesti, este inca un miracol!