Mihai Stepan Cazazian

Locul păcii

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

                        Cred că multă lume a auzit de mănăstirea Dragomirna. E unică în peisajul mănăstirilor bucovinene, monumente UNESCO. Zveltă, rezistentă, semeaţă, neclintită, biserica are o istorie deosebită. Clădită de episcopul-cărturar Anastasie Crimca, care a întemeiat primul spital public din oraşul Suceava, a fost una dintre mănăstirile cu existenţă neîntreruptă de evenimente istorice agitate şi a adăpostit o şcoală vestită.

                        Într-o zi a lunii august a.c.însoţeam nişte oaspeţi din Republica Moldova şi am ajuns şi la Dragomirna. Numele acesta slavon înseamnă „locul în care-ţi afli pacea”, măreţ tocmai prin simplitatea lui. Intrarea în curtea mănăstirii este inedită, căci urci lin de la poartă până la uşă – urcăm la Dumnezeu -, iar cele şapte trepte de la uşa mănăstirii, destul de late şi anevoios de urcat pentru un om suferind, amintesc de cele şapte zile ale săptămânii, dar şi de calea plină de sacrificii pe drumul aflării Domnului!

                        Cât timp una dintre maici îşi luase în serios rolul de ghid, eu „bântuiam” prin curte şi mă bucuram de priveliştea minunată dată de mulţimea trandafirilor multicolori din curte. N-am zăbovit mult, căci cuvântul „caucazian” m-a trezit din reverie! Am devenit atentă la explicaţii şi am privit turla. Spectaculoasă de-a dreptul, este sculptată în întregime cu motive florale şi geometrice de origine caucaziană. Oare să fi angajat Anastasie Crimca un meşter armean sau georgian? Tot ce e posibil. Anastasie Crimca era un om de cultură cosmopolit.

                        Spusele maicii m-au stârnit şi am început să explorez fiecare pictură şi scultură. Şi am descoperit celebra rozetă armeană, care compune un brâu în formă se semicerc deasupra icoanei Pogorârii Duhului Sfânt.

                        Am vizitat muzeul mănăstiresc, m-am bucurat de fiecare obiect expus, iar la ieşire am privit din nou turla. Mi-ar fi plăcut să-mi crească aripi, ca să ajung în vârf şi să studiez atent fiecare sculptură. O asemenea turlă merită să i se facă aerofotograme!

                        La finalul vizitei, am înţeles un lucru: au trecut armeni pe aici! Fie că au fost angajaţi să sculpteze motivele geometrice şi florale, fie au instruit pe meşterii locali. De asemenea, e posibil ca armenii Sucevei să fi contribuit financiar, atât cât au putut în acele vremuri, la clădirea mănăstirii.

Corina DERLA

 

 

Suceava, octombrie 2017

  •  
  •