Periodic al
Uniunii Armenilor
din Romania
Uniunii Armenilor
din Romania
Contact
Ce stim, ce nu stim, ce credem
despre limba armeana?
despre limba armeana?
Acest act de mare curaj si responsabilitate istorica a marcat un punct de cotitura nu numai in istoria si cultura poporului armean, prin faptul ca a inaugurat o veritabila "epoca de aur" a acestei culturi care s-a impus si rezista si azi, in pofida impartirii teritoriale a tarii intre diferite imperii straine. Meritul mare al realizatorului acestui alfabet – ramas valabil, cu prea putine modificari, pina in prezent – consta in faptul ca, dupa multi ani de cautari, calatorii, cercetari, s-a folosit de cele 22 semne consonantice armene-haigaziene existente, le-a completat cu inca 6 semne desemnind vocalele, precum si alte 8 semne de asemenea consonantice – de care si-a dat seama ca nu puteau lipsi din redarea fonologiei caracteristice limbii armene, le-a ordonat apoi pe toate, le-a sistematizat si a alcatuit cele 36 litere distincte ale alfabetului "mesrobian", corespunzind fiecare cite unui sunet (fonem) si ajungind – spre deosebire de alte alfabete – pina aproape de complexitatea si perfectiunea vorbirii umane insasi, fara nevoia de a le mai adauga semne suplimentare: pentru cele aproximativ 40-44 foneme ale vorbirii, alfabetul armean (modern) ofera 39 semne grafice, ultimele trei adaugindu-li-se in timp celor 36 litere initiale.
Cunostintele si experienta lingvistilor armeni au servit de altfel altor popoare. Astfel, dupa realizarea alfabetului armean, Mesrob Mastot insusi a mai creat cite un alfabet pentru vecinii albani si – dupa afirmatiile vechilor istorici armeni – unul pentru gruzini; in secolul IX, Sf. Chiril – elev al patriarhului de Constantinopol, carturarul si cunoscatorul de cultura armeana Photius (a carui mama era armeanca), a creat impreuna cu fratele sau Metodiu, alfabetul chirilic, folosit si in prezent in arealul slav; iar in secolul XX, un grup de lingvisti armeni au realizat un alfabet pentru kurzi.
Nascuta pe pamintul stramosesc din nevoia proprie de comunicare interumana, formata si imbogatita in timp in contactele si influentele cu limbile altor neamuri, limba armeana si-a produs asadar pina la urma, in secolul V, alfabetul propriu devenit "national", pe baza unei traditii locale proprii, dupa ce a parcurs experientele etapelor premergatoare de scriere (pictografica, ideografica, hieroglifica, cuneiforma-silabica). In acest fel, atit cultura – care a putut fi consemnata intr-o forma valabila si unitara in intreaga lume armeana – din tara si diaspora, cit si limba in sine – in stare sa se dezvolte si sa se imbogateasca permanent datorita gramaticii sale flexibile a posibilitatilor sale de nuantare infinita – sint capabile sa tina pasul "la zi" cu innoirile vietii sociale, tehnice, culturale.
I se ridica insa in fata un hadicap care ameninta sa-i fie fatal: ceea ce se desemneaza in prezent prin sintagma de bariera lingvistica.
Pentru a se ajunge la aprecierea tezaurului de cultura armeana, trebuie sa se treaca prin cunoasterea acesteia, care, in lipsa unei cantitati suficiente de traduceri, se cere citita; iar aceasta trece, la rindu-i, prin cunoasterea limbii si, ca un prim pas, a alfabetului, in vederea patrunderii directe, "in cunostinta de cauza", a acestei culturi. Un alfabet bogat pe masura bogatiei de sunete a limbii, interesant, inzestrat chiar si cu calitati estetice, dar... cuprinzind 39 de litere, care nu seamana cu ale nici unui alt alfabet! Apoi: limba insasi, de asemenea bogata, colorata, nuantata, frumoasa, dar... de sorginte indo-europeana, avind un specific propriu, care poate intimida, la primele contacte, pe necunoscator! Si astfel, motivele se pot inmulti pentru cel ce nu este hotarit sa le surmonteze, pentru a ajunge pina la substanta ei, la satisfactiile considerabile pe care le aduce cercetatorului aplecat asupra deslusirii elementelor ce o leaga de radacinile din indo-europeana de baza, a relatiilor sale cu "surorile" ei derivate din aceeasi sursa (de la sanscrita pina la limbile vechilor neamuri tracice, celtice, romanice, slavice etc.), a transformarilor prin care a trecut de-a lungul secolelor s.a.m.d.
Si nu in ultimul rind, se poate ridica intrebarea la fel de brutala ca forta oarba a unui buldozer ce functioneaza fara conductor (adica fara un "cap" care sa-l conduca), distrugind fara discernamint tot ce-i iese in cale: pomi, case, biserici, oameni, asezari, culturi, limbi, alfabete...: la ce mai poate servi astazi o limba atit de vetusta, de "ciudata" si "misterioasa", de vreme ce tendinta generala cere tocmai simplificarea la maximum si standardizarea limbilor, in masura sa raspunda cerintelor informaticii, ale calculatoarelor etc.? Si-apoi, ce si cit se cistiga de pe urma ei? Sint intrebari pe care si le pun, din pacate (in afara de putine si laudabile exceptii), pina si armenii insisi, mai cu seama cei tineri si cei din diaspora, aparindu-se in spatele scutului denumit "pragmatism".
Fata de ele, limba armeana nu-si are, ca arme de aparare, decit pe ea insasi, pe cei care cred in ea si tin la existenta ei, la propria ei istorie, cultura, rezistenta de-a lungul atitor incercari nu mai putin nimicitoare ca cele prezente, – intr-un cuvint: la propriul ei destin...
Iata asadar greutatea – pe cit de abstracta in aparenta, pe atit de covirsitoare in realitate, ce apasa pe umerii tuturor celor de care depinde destinul ei prezent si viitor: imensa raspundere fata de acest bun rar si de pret al spiritualitatii armene si omenesti.
Meliné Poladian Ghenea
Cunostintele si experienta lingvistilor armeni au servit de altfel altor popoare. Astfel, dupa realizarea alfabetului armean, Mesrob Mastot insusi a mai creat cite un alfabet pentru vecinii albani si – dupa afirmatiile vechilor istorici armeni – unul pentru gruzini; in secolul IX, Sf. Chiril – elev al patriarhului de Constantinopol, carturarul si cunoscatorul de cultura armeana Photius (a carui mama era armeanca), a creat impreuna cu fratele sau Metodiu, alfabetul chirilic, folosit si in prezent in arealul slav; iar in secolul XX, un grup de lingvisti armeni au realizat un alfabet pentru kurzi.
Nascuta pe pamintul stramosesc din nevoia proprie de comunicare interumana, formata si imbogatita in timp in contactele si influentele cu limbile altor neamuri, limba armeana si-a produs asadar pina la urma, in secolul V, alfabetul propriu devenit "national", pe baza unei traditii locale proprii, dupa ce a parcurs experientele etapelor premergatoare de scriere (pictografica, ideografica, hieroglifica, cuneiforma-silabica). In acest fel, atit cultura – care a putut fi consemnata intr-o forma valabila si unitara in intreaga lume armeana – din tara si diaspora, cit si limba in sine – in stare sa se dezvolte si sa se imbogateasca permanent datorita gramaticii sale flexibile a posibilitatilor sale de nuantare infinita – sint capabile sa tina pasul "la zi" cu innoirile vietii sociale, tehnice, culturale.
I se ridica insa in fata un hadicap care ameninta sa-i fie fatal: ceea ce se desemneaza in prezent prin sintagma de bariera lingvistica.
Pentru a se ajunge la aprecierea tezaurului de cultura armeana, trebuie sa se treaca prin cunoasterea acesteia, care, in lipsa unei cantitati suficiente de traduceri, se cere citita; iar aceasta trece, la rindu-i, prin cunoasterea limbii si, ca un prim pas, a alfabetului, in vederea patrunderii directe, "in cunostinta de cauza", a acestei culturi. Un alfabet bogat pe masura bogatiei de sunete a limbii, interesant, inzestrat chiar si cu calitati estetice, dar... cuprinzind 39 de litere, care nu seamana cu ale nici unui alt alfabet! Apoi: limba insasi, de asemenea bogata, colorata, nuantata, frumoasa, dar... de sorginte indo-europeana, avind un specific propriu, care poate intimida, la primele contacte, pe necunoscator! Si astfel, motivele se pot inmulti pentru cel ce nu este hotarit sa le surmonteze, pentru a ajunge pina la substanta ei, la satisfactiile considerabile pe care le aduce cercetatorului aplecat asupra deslusirii elementelor ce o leaga de radacinile din indo-europeana de baza, a relatiilor sale cu "surorile" ei derivate din aceeasi sursa (de la sanscrita pina la limbile vechilor neamuri tracice, celtice, romanice, slavice etc.), a transformarilor prin care a trecut de-a lungul secolelor s.a.m.d.
Si nu in ultimul rind, se poate ridica intrebarea la fel de brutala ca forta oarba a unui buldozer ce functioneaza fara conductor (adica fara un "cap" care sa-l conduca), distrugind fara discernamint tot ce-i iese in cale: pomi, case, biserici, oameni, asezari, culturi, limbi, alfabete...: la ce mai poate servi astazi o limba atit de vetusta, de "ciudata" si "misterioasa", de vreme ce tendinta generala cere tocmai simplificarea la maximum si standardizarea limbilor, in masura sa raspunda cerintelor informaticii, ale calculatoarelor etc.? Si-apoi, ce si cit se cistiga de pe urma ei? Sint intrebari pe care si le pun, din pacate (in afara de putine si laudabile exceptii), pina si armenii insisi, mai cu seama cei tineri si cei din diaspora, aparindu-se in spatele scutului denumit "pragmatism".
Fata de ele, limba armeana nu-si are, ca arme de aparare, decit pe ea insasi, pe cei care cred in ea si tin la existenta ei, la propria ei istorie, cultura, rezistenta de-a lungul atitor incercari nu mai putin nimicitoare ca cele prezente, – intr-un cuvint: la propriul ei destin...
Iata asadar greutatea – pe cit de abstracta in aparenta, pe atit de covirsitoare in realitate, ce apasa pe umerii tuturor celor de care depinde destinul ei prezent si viitor: imensa raspundere fata de acest bun rar si de pret al spiritualitatii armene si omenesti.
Meliné Poladian Ghenea
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
Documentarul Strunga a fost prezentat la Festivalul de Film "Golden Apricot" Erevan 2007 si nominalizat la "Best Documentary Film" – Festivalul AFFMA desfasurat la Hollywood 2007.
Continuare din numarul trecut
Meliné Poladian Ghenea