Elena Ciobanyan

Legătura, comunicarea între cele două sexe fac ca ele să se neutralizeze reciproc şi să epuizeze energia negativă spune sociologul Arthur Atanesyan

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Arthur A.

Încă de la începutul omenirii, când strămoșii noștrii se gândeau mai mult la supraviețuire, bărbaţii, datorită puterii lor fizice, îşi protejau triburile, familiile, împotriva inamicului, lăsând femeile să se ocupe de creşterea copiilor, gătit și alte sarcini de uz casnic. Însă potrivit antropologului Claude Lévi-Strauss, bărbatul primitiv lăsa femeia să meargă înainte, ca un semn de respect, pentru a-i apăra pe bărbaţi de un posibil atac al unor  fiare din peşteră. Aceasta înseamnă, că înainte femeia era puternică din punct de vedere fizic și avea instinctul să protejeze bărbatul.

Despre această temă numită gender*, atât de controversată, am discutat cu şeful Departamentului de Sociologie Aplicată din Universitatea de Stat din Erevan, domnul Arthur Atanesyan.

Domnule Atanesyan, femeia şi bărbatul sunt egali?

Ei nu au fost niciodată egali şi nu este clar stabilit cine faţă de cine este mai superior. Cred că acest conflict între femeie şi bărbat a fost dintotdeauna. Dar dacă există o luptă între bărbat şi femeie înseamnă că ei sunt egali, căci numai egalii se luptă.

gender_equality_2În acest caz, bărbaţii le permit femeilor să crească din punct de vedere social?

Nimeni nu interzice unei femeie să devină președinte sau să crească pe scara socială. Femeile sunt cele care decid ce să facă. Şi nu există un mecanism de interzicere sau stereotip, care să fie impus chiar şi în familie. Dacă femeia nu se implică în politică este doar pentru că ea are alte lucruri de făcut, care de fapt sunt dificile. Femeile sunt în stare să devină ceea ce doresc, pentru că ştim încă din istorie, că au fost multe femei eroice.

Care este statutul social actual al femeilor din țara noastră ?

Foarte ridicat. Femeia a câştigat acest drept datorită propriului efort, activității și înțelepciunii. Dar, din păcate, astăzi femeia are funcții mixte și uneori nici nu înțelegi dacă ea este femeie sau bărbat.., ceea ce face mai dificilă comunicarea cu ea. Nașterea copiilor a rămas singura funcție care o diferențiază de un bărbat.

Dar statutul social al bărbatului ?

La noi încă sunt aşteptări de la bărbat (în special d.p.d.v. financiar). Dar în prezent este o lipsă de bărbaţi, cauza  pricipală fiind mamele, căci băiatul nu devine bărbat ! În Armenia bărbatul conştientizează foarte bine, că dacă nu face ceea ce-i cere societatea va fi maltratat de către această societate şi propria soţie/parteneră. Problema este atât financiară, cât şi psihologică. Deşi mai mult este psihologică. Femeile uită de multe ori că şi bărbaţii au nevoie de dragoste și respect. Aşadar, drepturile bărbaţilor de asemenea au nevoie de protecție, în caz contrar au loc încălcări ale drepturilor omului.

După părerea multor filozofi, scriitori antici, femeia  este secundară, o fiinţă neimportantă, în această viaţă a bărbaţilor şi ea este necesară doar pentru perpetuarea speciei. Ce  părere aveţi?

Haideţi să nu uităm că au fost şi filozofi care susţineau că femeia este sensul vieţii. În realitate nimeni nu le obligă pe femei să aibă un rol secundar. Ele îşi aleg acest rol. Sunt sigur că femeia poate şi trebuie să devină singurul membru al societăţii, alungându-i pe bărbaţi din toate sferele de activitate.

Ceea ce spuneţi poate fi foarte riscant…

Nu cred. Femeia trebuie să devină preşedinte, deputat, şofer ca să înţeleagă, că această cale nu este cea mai bună şi să se întoarcă la rolul ei anterior (zâmbeşte). Dacă femeia nu poate să devină egală cu bărbatul nu trebuie să facă acest lucru. Uneori femeile gândesc că dacă totul se poate obţine cu ajutorul sau prin intermediul bărbaţilor, de ce să mai facă efort? Cu alte cuvinte egalitatea nu poate fi obligată de nimeni, căci femeia are libertatea de gândire şi exprimare. Important este să nu se mintă pe ea şi pe ceilalţi.

Cum ar trebui să fie rolurile ideale ale celor două sexe?

Nu există nici un ideal. Ar fi bine ca bărbaţii să comunice mai mult cu femeia iar femeile cu bărbați, deoarece grupurile de bărbați și femei luate separat, afară sau altundeva, sunt izvor de agresiune. Legătura, comunicarea între cele două sexe fac ca ele să se neutralizeze reciproc şi să epuizeze energia negativă.

Cum se poate corecta acest mod de gândire?

Părinţii trebuie să facă primul pas. Ei nu trebuie să-şi ascundă sentimentele de copiii lor, ci să se ţină de braţ, sărutându-se în mod deschis. Acesta va fi un exemplu bun. Mass-media şi ea are multe de făcut în acest sens. Iar părerea că pentru rezolvarea acestui conflict de gen depinde doar de concesiunea permanentă a unei singure părţi, este un stereotip. În realitate pacea între două persoane egale este mai stabilă.

Elena Ciobanyan

 

*Să reamintim că problemele gender se referă la egalitatea (socială, legală, etc.) dintre femeie şi bărbat, ceea ce a produs feminismul, o doctrină teoretică şi de acțiune, care revendică lupta împotriva inegalității de gen, promovând afirmarea femeii în societate prin ameliorarea și extinderea rolului și drepturilor ei. Doctrina a apărută la sfârșitul anilor 80 și începutul anilor 90 și susține că statul, politicile și instituțiile au un impact asupra relațiilor dintre sexe. Primele mișcări feministe au vizat schimbări legislative prin campanii pentru dreptul la vot, la proprietate, legalizarea avorturilor, legislația pentru egalitatea de șanse în angajare, acces la protecție socială. Drepturile pe care le-au câștigat  femeile trec drept „achiziții naturale” ale evoluției democrației și nu drept rezultat al mișcărilor feministe. Campaniile au vizat schimbări sociale și politice (intrarea femeilor în Parlament, Guvern, în administrație, admiterea în toate formele de educație și în profesii socotite „tabu”, salarii egale pentru muncă egală, locuri eligibile pe listele electorale ale partidelor), crearea de organizații (refugii pentru femei victime ale violenței, rețele de sprijin, edituri, producție de film, crearea organizațiilor internaționale de tip rețea electronică, etc.).

  •  
  •