Mcrtici Baghdasarian

Interviu cu Lazzaro sau muzica house compusă de un armean !

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

1

Pentru început povesteşte-ne despre tine pentru a te prezenta cititorilor noştrii.

“M-am născut în Beirut, Liban iar muzica m-a pasionat încă de când eram copil. În familie tatăl meu a fost muzician iar acest lucru m-a influenţat şi pe mine. La vârsta de 7 ani am început să iau lecţii la pian iar mai târziu,în adolescenţă am studiat tobele şi trompetă. Tatăl meu m-a susţinut şi sprijinit să ajung producator de muzică deşi visul părinţilor iniţial era cel de a ajunge doctor,   fapt pentru care am absolvit Facultatea de Medicina în cadrul Universităţii din Erevan. În anul 1998 tatăl meu a hotărât să ne mutăm cu familia înapoi la Erevan. Zece ani mai târziu m-am mutat în capitala Suediei pentru a studia muzica house.”

Cu ce artişti ai colaborat până în prezent?

“Am compus pentru artişti ca Sofi Mkheyan, Lilit Hovhannisyan, Iveta Mukuchyan, Davo şi mulţi alţii.”

Ce stil de muzică abordezi în producţiile tale?

“Îmi place mai mult să compun pentru genul  House, Electro si Pop.”

Ce artişti sau disc jockey favoriţi ai?

“Ascult orice gen de muzică iar gama de cântăreţi favoriţi  este variată în funcţie de voci şi stiluri, de la muzica clasică până la cea house.  Ca DJ îi am ca favoriţi pe Deadmou5 , Thomas Gold, Eric Prydz , Axwell, Sebastian Ingrosso, Steve Angello, Alesso, Avicii, Skrillex şi mulţi alţii.”

278774_10150255189957935_527772934_7598242_6828537_o

Care sunt planurile  de viitor?

“Ca planuri de viitor mi-ar plăcea să îmi pot desfăşura activitătile şi în afara Armeniei ceea ce se şi întamplă cu anumiţi cântăreţi din Armenia.  Sper că materialul pe care-l pregătesc acum să fie unul bun şi să aibă succes.”

Ce mesaj le transmiţi cititorilor noştri şi comunităţii armene din România?

“Înainte de toate vreau să vă mulţumesc tuturor care aţi contribuit la realizarea acestui interviu şi vă felicit pentru site-ul pe care îl aveţi  şi pentru că informaţi atât publicul armean cât şi cel român despre ceea ce se întamplă cu armenii din Armenia şi diaspora. Este foarte important ca armenii din diaspora să ţină legatura cu patria lor şi cu ceea ce se întamplă în Armenia,să işi păstreze limba şi tradiţiile şi să îi educe şi pe cei care se vor naşte cu spiritul armenesc pentru ca şi ei la rândul lor să transmită mai departe şi să încerce să îşi servească ţara cu ceea ce pot ei.”

  •  
  •