Redactor

Lansarea volumului Biserica Apostolica Ortodoxa Armeana la Biblioteca Dudian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Hayazat_MartikyanJoi, 29 octombrie la Biblioteca Dudian din Bucuresti, membrii comunitatii armene si nu numai s-au putut bucura de un eveniment foarte important. Anume de lansarea volumului Biserica Apostolica Ortodoxa Armeana scris de catre tînarul teolog Pr. Dr. Hayazat Martikyan. Cartea a aparut anul acesta la nou înfiintata Editura Zamca, a Bisericii Armene din Rom`nia cu binecuvîntarea IPS Dirayr Mardichian, Arhiepiscopul Bisericii Armene din Romania si Bulgaria.

Printre cei prezenti la acest eveniment s-a aflat si publicistul si scriitorul Vartan Arachelian (de altfel si editor al acestei carti), care prin altele a spus ca: „…Ne aflam astazi aici martori ai unui eveniment, lansarea acestei carti. Era nevoie de o asemenea carte despre Biserica Apostolica Armeana pentru ca, desi sîntem  pe aceste meleaguri de foarte multe secole, noi, armenii nu sîntem cunoscuti foarte bine din punctul de vedere al aspectului religios. Desi m-am nascut, am copilarit si am facut scoala în Constanta, am avut o experienta personala nefericita, atunci cînd  la ora de religie din scoala primara, parintele profesor de religie m-a scos de la ore împreuna cu un alt coleg turc spunîndu-mi: «voi armenii nu sînteti crestini». Aceasta carte acopera un gol si poate ca vom reusi sa impunem si ghizilor sau muzeografilor de la unele manastiri din Bucovina, un adevar pe care ar trebui sa-l stie si ultimul dintre concetatenii nostri rom`ni. Si anume ca armenii sînt nu numai crestini, dar si faptul ca au fost primul popor care a adoptat crestinismul ca religie oficiala de stat…“

A luat cuvîntul în continuare Pr. Prof. Univ. Dr. Alexandru I. Stan prefatatorul volumului, cel care ne spus ca: „…Dupa cum bine stiti armenii au fost primiti pe aceste meleaguri înca începînd de la domnia lui Alexandru cel Bun încoace. Dunarea a stiut sa pastreze prieteniile mai bine decît alte ape… Armenii au stiut sa faca mult mai mult, au stiut sa se apropie de cultura oamenilor si de frumusetea lor sufleteasca… Am încercat sa descifrez pe cît s-a putut în facultate istoria si cultul Bisericii Armene, dar pentru ca în istoria bisericeasca universala, armenii treceau sub capitolul bisericii necalcedoniene, atunci armenii au fost trecuti doar în revista… In aceasta carte, în putinele capitole, se prezinta sintetic Biserica Armeana, astfel încît sa fie înteleasa de oricine are dragoste sa afle… Autorul a aratat ca, într-adevar, este nevoie sa cunoastem aceasta carte, aceasta biserica, pentru a cunoaste crestinismul însusi… Autorul a aratat în acest volum ca poporul armean s-a crestinat cu drag, fiind un popor ce si-a sacrificat identitatea sa mai veche cu care a stat alaturi de mari civilizatii si a luat o noua identitate, aceea crestina… Va invit sa primiti aceasta carte cu mare placere si sa o cititi cu creionul în mîna!“

In final autorul cartii, Pr. Dr. Hayazat Martikyan a mentionat despre nou aparutul volum: „… In primul rînd vreau sa multumesc celor ce au facut posibil ca aceasta carte sa vada lumina tiparului. Vreau sa multumesc familiei Hovakimyan, care a facut posibila traducerea acestei carti. Dumnezeu sa va înmulteasca darul oferit si de asemenea va multumim ca sînteti implicati în viata culturala armeneasca. De asemenea îi multumesc doamnei traducator Anca Oprea si domnului Vartan Arachelian. Am lasat, dar nu intentionat, la urma multumirile adresate Pr. Prof. Univ. Dr. Alexandru I. Stan care a oferit o prefata, dar si repere culturale acestui volum. Unul dintre motivele pentru care am hotarît sa scriu aceasta carte a fost acela ca atunci cînd am venit aici am înteles ca au existat cîteva dispute si discutii între populatia majoritara si Biserica Armeana. Cînd eram student am observat deseori din partea altora o ignoranta despre Biserica Armeana. Desigur, acestia nu au fost o majoritate. Desigur ca în lumea ortodoxa sînt foarte multe personalitati, care sînt bine puse la punct cu teologia si dogmatica noastra. In aceasta carte este prezentat succint Crezul nostru si confesiunea noastra. Eu ca slujitor al acestei biserici, vreau sa va asigur nu numai ca nu sîntem eretici, dar si ca facem parte din biserica veche crestina… In aceasta carte am redat pe scurt despre principalele evenimente ale dogmei bisericii noastre  apostolice ortodoxe armene… Am scris foarte concis si foarte clar pentru ca orice credincios al bisericii noastre sa înteleaga marturisirea noastra de credinta.“

Evenimentul s-a bucurat de prezenta unui numeros public, iar acest volum va fi, fara îndoiala, asa cum a spus si IPS Arhiepiscop Dirayr Mardichian în cuvîntul sau de binecuvîntare a cartii „o scurta istorie a bisericii noastre ce va ajuta cititorul sa afle cu usurinta lucrurile esentiale  despre credinta poporului nostru, sa afle de unde ne tragem puterea de sacrificiu pentru credinta si neam“.

  •  
  •  

4 Responses to Lansarea volumului Biserica Apostolica Ortodoxa Armeana la Biblioteca Dudian