Mihai Stepan Cazazian

Lansare de carte la Biserica Armeană din Constanța

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

 

        Duminică, 25 martie a.c., după oficierea Sfintei Liturghii și cu îngăduința părintelui paroh Oshakan Khachatryan, a avut loc în cadrul bisericii armene  „Sfânta Maria” din Constanța, prezentarea cărții „Călători în 9 țări” de Ana Ruse.

        În cuvântul său, autoarea însăși a făcut cunoscut prilejul acestei călătorii în ținuturi foarte îndepărtate unele de altele – de la Transcaucazia la Panama și Caraibe, precum și aspecte din conținutul cărții.

        În partea introductivă a alocuțiunii sale, Ana Ruse și-a manifestat bucuria că are ocazia să se exprime în fața comunității armene pe care o cunoaște bine și o apreciază în mod deosebit. De altfel, a continuat aceasta, Dobrogea este renumită ca un model de conviețuire armonioasă a numeroaselor nații, ce – urmare a condițiilor istorice – se constituie într-un mozaic de comunicare interetnică și multiculturalitate, în care fiecare își aduce contribuția constructivă la specificitatea acestui spațiu.

        Cu deosebire, comunitatea armeană constănțeană îi este familiară, întrucât a avut și are colegi și prieteni armeni, care i-au câștigat stima și considerația. Cartea de față este rezultatul unei agreabile excursii efectuate, printre alte țări și în străvechea Armenie. „Vizita în țara d-stră – a urmat scriitoarea – mi-a lăsat o puternică impresie, căci , deși am călătorit -în genere – foarte mult, acum și aici (în Armenia) am simțit cu adevărat suflul antichității și legătura strânsă pe care neamul armenesc o păstrează cu strămoșii, legătură din care își extrage forța și capacitatea de a dăinui în condiții nu totdeauna prielnice”. Îndeosebi, vechile edificii – în cea mai mare parte, mănăstiri și biserici  – monumentele, artefactele, ruinele au atras atenția turiștilor și pe acestea le-a descris, împreună cu legendele lor, cu oamenii de atunci și de acum. Astfel s-a născut ideea că nu este lipsit de interes pentru membrii comunității armene constănțene să afle și opinia unui străin ( dar prieten!) cu privire la patria lor din gând și de suflet.

        În continuare a avut loc un scurt dialog între autoare și părintee Oshakan, prin care, în urma comparării capitalelor din țările străjuite de Munții Caucaz, a fost stabilit și mai clar locul , importanța și particularitățile Erevanului în mănunchiul de orașe vizitate,  culorile și aromele unice și de neuitat ale acestuia.

        A luat cuvântul și Arșaluis Gurău, colegă cu autoarea la cenaclul literar „Mihail Sadoveanu”, care a ținut să contureze lapidar personalitatea autoarei: profesoară de limba și literatura română, scriitor consacrat și ghid profesionist, autoare a peste optzeci de cărți publicate și prezență activă în cadrul cenaclului.

        „Cartea de față – a continuat ea – este foarte importantă pentru noi, fiindcă este încă un semnal că existăm și vom dăinui pe această planetă. Prin trimiterea permanentă la istoria, geografia, mitologia, paremiologia locurilor străbătute, se lasă cititorului impresia că el însuși a fost acolo, ștergând diferențele dintre realitatea cunoscută direct și cea văzută prin intermediul descrierilor și povestrilor autoarei. O tehnică interesantă o constituie inserarea unor mici nuclee epice trăite fie la momentul desfășurii acțiunii, fie aduse în prezent prin amintire. Dialogul pe teme diverse – filosofie, istorie, politică, modă, gastronomie – este un pretext valabil de informare a cititorului în varii domenii interesante și inedite. Remarcile și apropierile pe care le face scriitoarea între locurile vizitate în pelerinajul din Armenia și altele similare din România, contribuie și mai mult la înțelegerea aprofundată a asemănărilor dintre popoarele armean și român. 

       Această carte se ivește acum, într-un moment oportun, când Biserica și Uniunea oferă prilej tinerilor armeni de a vizita și cunoaște țara străbunilor, de a-și îmbogăți vocabularul cu noi termeni în armeană, de a-și (re)descoperi și intensifica sentimentele pentru neamul armenesc.

       

Arșaluis G.