Redactor

La sfîrşit de an şcolar

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Încă de la începutul clasei a 9-a, am sărbătorit ziua naţională a Armeniei şi am comemorat genocidului armean, împreună cu ceilalţi colegi şi îndrumaţi de domnul profesor losif Mogoş. Cu ocazia acestor întâlniri, am organizat în sala de festivităţi a colegiului, scenete de teatru, am avut prezentări powerpoint, discursuri şi recitări din literatura armeană. Prin discuţii şi teme concepute de domnul profesor losif Mogoş şi susţinute de elevi, am aflat noutăţi şi ne-am îmbogăţit cunoştinţele cu privire la istoria şi cultura armeană. În cadrul acestor întâlniri am avut onoarea de a avea ca invitat pe însuşi ambasadorul armean la Bucureşti.

Dintre toate aceste evenimente, organizate în Colegiul Naţional Bilingv George Coşbuc, cel mai mult ne-a plăcut sceneta din clasa a 10-a. A fost un moment de reculegere pentru genocidul armean, în timpul căruia participanţii au avut lumânări în mână. Am avut ocazia să informăm pe colegii mai mari şi mai mici despre întâmplarea aceasta istorică. Cu ajutorul scenetei şi a discursurilor, credem că au ajuns să conştientizeze şi să înţeleagă mai bine acest fapt istoric.

Ne-am fi dorit totuşi, să reuşim să realizăm un parteneriat între liceul nostru şi un liceu bilingv din Armenia. Ne-ar fi plăcut foarte mult să avem o conexiune strânsă cu elevi armeni, ar fi fost o experienţă interesantă. Sperăm ca în viitor, generaţiile mai tinere să reuşească să organizeze un astfel de parteneriat, poate chiar schimburi de experienţe între tineri, iar comunitatea armeana să beneficieze de o platforma care să ajute pe tinerii liceeni să dezvolte prietenii şi să aibe experienţe internaţionale.

Am dori, cu acenstă ocazie, să mulţumim redacţiei ARARAT pentru sprijinul pe care ni l-au acordat aceşti patru ani. Mulţumim! Totodată am vrea să mulţumim colegilor noştri, actuala generaţie, care au organizat alături de noi aceste activităţi şi întâlniri culturale – Gabriel Mansour, Andrei Dimache, Laur Papuc, Gabriel Neamu, Andrei Militaru, Ioana Basarab, Cristina Breazu, Ana Maria Buşcu, Miruna Dumitraşcu, Ana Maria Holban, Diana Ilie, Diana Petrescu, Laura Roman, Miruna Roşu, Andreea Stan şi Emilia Vlădăreanu.

Ne dorim ca generaţiile tinere, cei care urmează să ne înlocuiască în liceu :), să fie mai activi ca noi, să organizeze mai multe întruniri şi spectacole, poate chiar dezbateri şi conferinţe. Cea mai mare bucurie, când ne despărţim de un loc sau colectiv, este să ştim că eforturile noastre sunt preluate de alţi tineri, că am deschis ochii altora, gata să continue, poate chiar şi mai bine, ceea ce noi am început. De aceea suntem încrezătoare în viitoarea generaţie.

Irina Moldoveanu

Ioana Popişteanu

Colegiul Naţional Bilingv George Coşbuc

 

  •  
  •  

One Response to La sfîrşit de an şcolar