Mihai Stepan Cazazian

La final de an Președintele Serj Sargsyan a transmis un mesaj reprezentanților mass-media

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

9584_b

Cu ocazia sărbătorilor Anului Nou și Crăciunului, președintele Armeniei Serj Sargsyan a oferit o recepție la Palatul Prezidențial la care au fost invitați  jurnaliști și reprezentanți mass-media.

El a spus printre altele:

Dragi prieteni,

Intrăm într-un nou an timp în care, presupun, vom avea din nou puține oportunități de a lucra în liniște. Suntem încă sub influența unui mediu extern volatil, avem programe complexe de realizat care vizează  procesul de integrare, stimularea economiei noastre și abordarea problemelor sociale,  ne-am planificat numeroase evenimente dedicate Centenarului Genocidului Armean și, desigur , trebuie să ne îndeplinim datoria noastră de a fi permanent în gardă pentru a avea pace în fiecare zi. Împreună avem o mulțime de lucruri de realizat în toate domenii de activitate, și am încredere că vom fi deschiși, transparenți și eficienți.

Personal îi felicit pe toți jurnaliștii și toți angajații noștri din mass-media. Sunt sigur că 2015 va fi un an al cooperării și progresului. Fie ca noul an să aducă succese,  pace și fericire pentru toate familiile noastre.

Crăciun fericit și un An Nou Fericit – a spus la final președintele Serj Sargsyan, în discursul său de felicitare în fața reprezentanților mass-media la recepția ce a avut loc la Palatul Prezidențial.

  •  
  •