Mihai Stepan Cazazian

La despărțirea de ing. Ara Diradurian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

ara dirCu tristețe, aducem la cunoștință că în dimineața zilei de 21 martie a.c. ne-a părăsit prematur, după o grea suferință, cel care a fost ing. Ara Diradurian, unul dintre membrii de frunte ai comunității armene din Constanța. S-a născut la 28 oct. 1933 din părinții Ovanez și Indzaim, stabiliți în localitate ca urmare a genocidului din 1915 împotriva poporului armean. După absolvirea Facultății de Chimie Industrială din cadrul Institutului Politehnic București, a fost repartizat la Uzina de Acid sulfuric și suferfosfat  – Năvodari, (Combinatul de îngrășăminte chimice). A parcurs întreaga ierarhie profesională, de la inginer stagiar, tehnolog, șef de secție, director adjunct. A contribuit activ la punerea în funcțiune a primelor instalații de acid sulfuric din țară. Pentru merite deosebite în dezvoltarea industriei chimice a fost decorat  – în 1967 – cu Ordinul Muncii clasa a III-a. De-a lungul întregii sale activități s-a remarcat prin numeroase inovații și invenții, aducând substanțiale îmbunătățiri proiectelor inițiale, cu efecte de creștere a productivității și rentabilității întreprinderii. A fost coautor la „Tehnologia compușilor sulfului și a îngrășămintelor fosfatice”, manual pentru maiștri și operatori, în cadrul Grupului Școlar de Chimie din orașul Năvodari, unde a avut și o îndelungată activitate de profesor. A condus Grupul de Asistență Tehnică a părții române din cadrul Ministerului Industriei Chimice, la construirea instalației de acid sulfuric în orașul Samsun – Turcia. Prin trecerea sa la cele veșnice, comunitatea armeană din Constanța pierde un membru activ , un prieten, un OM adevărat. Dumnezeu să-l odihnească și să-i aibă în pază sufletul. Աստված հոգին լուսավորե. Sincere condoleanțe familiei îndoliate.

  • 3
  •