Eduard Antonian

LA CHIŞINÃU MANUC BEY ÎNCÃ VEGHEAZÃ

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

            Ştiu de la bunici că atunci cînd un armean ajunge într-un oraş, primul lucru pe care îl face este să bea o cafea (verificînd astfel standardul de viaţă prin calitatea licorii) şi apoi să meargăla Biserica Armenească(dacă există un astfel de locaş sfînt în respectivul oraş).  N-am mai fost în Chişinău de ceva ani şi profitând de prezenţa noastră în capitala Moldovei şi de o duminică frumoasă am hotărât să mergemla Biserica Armenească“Sf. Născătoare de Dumnezeu”. Ultima data când am fost aici (acum mai mulţi ani) biserica se afla într-o stare jalnică, deşi fusese restaurată de mântuială. De data aceasta am avut o surpriză mai mult decât plăcută. Curtea mare cu iarba verde era tunsă, copacii bătrâni curăţaţi şi flori (trandafiri) plantate. Biserica este luminoasă, strălucitoare în ciuda stării de degradare vizibilă a pereţilor interiori. Am asistat la slujbă împreună cu o mână de enoriaşi (nu mai mulţi de zece) şi apoi am ieşit în curte. L-am cunoscut pe Părintele Ieromonah Sahak Şakarian, Vicar al Eparhiei Nor-Nahichevan a Bisericii Apostolice Ortodoxe Armeană în Republica Moldova. Părintele Sahak, Călugăr este un om micuţ, energic cu o figură tipică armenească cu ochii mari si sfredelitori, i-am înmânat câteva reviste Nor-Ghiank, am fost serviţi cu “kata iev surgic” şi totul s-a transformat într-o vizită armenească. Am aflat multe, cum părintele a venit aici acum câţiva ani, căci Biserica Armenească din Moldova nu avea niciun preot deşi în Republică există zece biserici armeneşti. Aici,la Chişinău,la Bisericălucrurile erau încurcate. În spate, în clădirile unde înainte (acum 100 de ani probabil) se afla şcoala, internatul şi birourile Parohiei se instalaseră nişte cetăţeni (tot armeni) mai mult decât dubioşi. De altfel pe la începutul anilor ’90 tot felul de afaceri şi “de oferte de nerefuzat” se derulau prin curtea Bisericii. Au venit apoi alţii din Armenia; în Moldova oricum, armeni autohtoni nu mai există de câteva zeci de ani (chemarea Siberiei a fost puternică, repatrierea aşijderea). Poveste Părintele că la un moment dat (acum câţiva ani) Biserica din Chisinău nu mai avea clopote. Fuseseră coborâte şi vândute la topit. M-a lăsat părintele Sahak să subînteleg cine le furase şi le vânduse subliniindu-mi faptul că aceia care au comis acel păcat capital au sfârşit tragic (am primit şi detalii).

În curtea Bisericii au intrat vreo două familii cu copii care l-au îmbrăţişat pe Părinte. Au primit câteva manuale de limbă armeană împreună cu indicaţii pentru tema de data viitoare la limba armeană. Da, au şi şcoală în limba armeană. Exact în clădirea din spatele Bisericii, care încă se restaurează. Am intrat şi acolo, s-a pus gresie pe jos, s-au zugrăvit pereţii, s-au pus uşi şi geamuri noi şi s-au renovat birourile. Totul pe banii enoriaşilor, aşa cum am fost lămurit. Şcoala este frecventată în fiecare duminică de 35 de copii de diferite vârste. Vara au tinut cursurile afară în curtea Bisericii. Mai au un obstacol de trecut, mi-a spus părintele Sahak, anume achiziţionarea mobilierului pentru şcoală. Fondurile s-au terminat şi mai au nevoie de scaune şi mese, piese indispensabile.

“Vezi masa asta şi banca pe care stăm acum?” m-a întrebat Părintele Sahak sub imensul copac bătrân (plantat probabil de Manuc Bey). “Aici a fost biroul meu cînd am venit, nu aveam unde sta în altă parte!”. Speră că totul se va rezolva cu voia lui Dumnezeu. În curtea Bisericii se mai află şi două mari plăci comemorative postate pe un bloc mare de piatră În memoria martirilor Genocidului şi al cutremurului din Armenia din 1988. Arde mereu o candelă acolo.

Am întrat în vorbă şi cu o doamnă în vîrstă ce se ocupă de administrarea locaşului. Era venită din Gyumri împreună cu familia. Mi-a cerut multe detalii despre comunitatea noastră din Bucureşti. Şi Părintele ştia multe despre noi, ştia şi despre ”Cartea Şoaptelor” şi mi-a spus că este pe punctul de a finaliza o lucrare bine documentată despre istoria armenilor din Moldova. Cunoaşte lucrările lui Siruni şi Bezviconi şi s-a bucurat mult cînd i-am oferit o copie a filmului nostru “Manuc Bey ,visul doar vis”(realizat de Cadri Abibula în colaborare cu Mihai Stepan Cazazian şi Eduard Antonian) în 1999.

În pridvorul Bisericii Manuc Bey Mirzaian, ctitorul lăcaşului îşi doarme în continuare somnul de veci flancat de cele două fiice ale sale. Arde şi aici mereu o candelă pentru odihna lor.   Şi pentru aducere aminte. A ceea ce am fost, ce am rămas şi ceea ce vom fi. Adică armeni, în Chişinău,la Erevan, New York sau Bucureşti sau oriunde în lume.

P.S. Pentru mai multe detalii, informaţii, sau chiar pentru a ajuta Şcoala Armeană din Chişinău puteţi lua legătura direct cu Părintele Sahak Şakarian: fr.sahak@mail.ru .

 EDUARD ANTONIAN       

  •  
  •