Redactor

Krikor Pambuccian (1915-1996) şi destinul Morfologiei normale şi patologice din România. 95 de ani de la naştere

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Sărbătorit de Societatea Studenţilor Medicinişti cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani, Victor Babeş se adresa în 1915 mai tinerilor săi colegi: Să sperăm că glasul tineretului medical reprezentat la această frumoasă serbare să reuşească acolo unde n-am reuşit eu în lupta mea de 28 de ani, faţă cu ocârmuirea ţării, ca să o conving că nu politicienii, nu diletanţii arivişti reprezintă ştiinţa adevărată, că oamenii de ştiinţă nu trebuie persecutaţi şi umiliţi, ci trebuie, din contră, tot mereu încurajaţi, consultaţi şi ascultaţi, pentru ca neamul românesc să se manifeste, din ce în ce mai mult, ca un factor de înaltă cultură, pentru ca poporul românesc să se regenereze.

Iar unul dintre cei mai distinşi continuatori ai tradiţiei şi spiritului lui Babeş, avea să se nască în acelaşi an, 1915, la 23 August, în Turcia, la Adana. Născut – întâmplare? – chiar în primul an al Genocidului armenilor, lui Krikor Pambuccian i-a fost dat să trăiască, poate cei mai urâţi ani din această istorie a secolului XX.

O istorie a armenilor pe care România i-a „adoptat” după marele exod ce a urmat Genocidului din 1915, dar pe care comunismul i-a împrăş­tiat, din nou, în cele patru zări.

Într-un fel sau altul, destinul familiei lui Krikor Pambuccian se împleteşte cu o tragică istorie „mare” care începe cu masacrele comise de Abdul Hamid la sfârşitul secolului al XIX-lea, se continuă cu cel din oraşul natal Adana din 1909, prins mai târziu direct în cele „şapte cercuri” ale infernului din 1915-1918 şi trece prin exodul de după. Mai întâi, familia sa reuşeşte să ajungă (când Krikor avea sub un an) în teritoriul sirian (unde s-a născut unul din fraţii săi), şi apoi în Liban (Siria şi Libanul erau încă părţi ale Imperiului Otoman).

Ajunge apoi în Cipru, la Larnaca – un fel de „Pământ al Făgăduinţei”, unde tatăl său a obţinut un paşaport britanic (Ciprul era colonie britanică) şi un certificat Nansen al Ligii Naţiunilor, care obliga ţările semnatare să-i primească dar nu şi să le ofere de lucru. Urmează o scurtă şedere în Egipt, la Cairo, şi de aici la Constanţa. Familia a încercat să ajungă în Europa de vest dar mama lui Krikor s-a îmbolnăvit de colecistită litiazică şi, consumându-se ultimele resurse financiare pe o operaţie la Viena, se decide rămânerea la Constanţa. Viaţa lui Pambuccian va străbate aşadar perioada ce a urmat adoptării armenilor refugiaţi de către guvernul Brătianu.

Ulterior toată familia şi-a schimbat numele în Pambuccian de la Pamboukdjian (transliterare  franceză din numele care era scris în litere arabe, înainte de reforma lui Atatürk) la sfatul agentului de imigrare, pentru ca să fie mai uşor de pronunţat. Pambuccian este întrucâtva echivalent numelui Bumbăcescu, pentru că Pambuc (cum este la Orhan Pamuk) înseamnă bumbac în turceşte. Din Krikor,  nume frecvent la armeni, şi care trimite la cel care a creştinat naţiunea armeană, Krikor Lusavorici (Grigore Luminătorul), a devenit Kricor-Grigore.

La venirea în România, Krikor, care avea 7-8 ani, ştia să vorbească numai limbile turcă, greacă şi arabă (pe ultimele două pierzând-le cu timpul prin nefolosire, familia vorbind numai turceşte). Părinţii săi n-au reuşit niciodată să se adapteze plenar în lumea românească de adopţie… După ce frecventează o şcoală evanghelică de limbă germană din Constanţa, ajunge la Liceul Mircea cel Bătrân din oraş, pe care îl absolvă ca şef de promoţie în 1935 (aşa după cum este scris şi pe placa de marmură de la intrarea liceului). Krikor Pambuccian s-a întreţinut material în anii liceului, dând meditaţii.

A obţinut bacalaureatul ca prim clasat pe Dobrogea. Cu ocazia festivităţilor de absolvire care au avut loc la Cazinoul din oraşul de la mare, ministrul învăţământului din acea vreme, Dimitrie Gusti, marele sociolog, aflând de rezultatele de excepţie ale acestui elev, l-a întrebat ce profesie ar vrea să îmbrăţişeze. Krikor a răspuns simplu: „medicina, pentru că vreau să alin suferinţele oamenilor”.

Devine aşadar student la Facultatea de Medicină din Bucureşti (fără să fie cetăţean român), în 1936. Probabil că interesul pentru medicină a venit pe linie maternă, pentru că unchiul său a fost medic în Orientul Apropiat (în Liban). Atras de neurologie şi chirurgie, unde a fost intern, lui Pambuccian nu i s-a permis însă să practice cu pacienţii, pentru că nu avea încă cetăţenia română. Poate că acesta este motivul pentru care, încă student, devine preparator la Catedra de Anatomie Patologică în 1939, catedră aflată sub conducerea lui Emil Crăciun (1896-1976) personalitate marcantă a acestei discipline medicale. Bursier Rockefeller, profesor de anatomie patologică (1936-1966) şi director al Institutului „Victor Babeş” din Bucureşti (1937-1968), Emil Crăciun (vezi foto) a reorganizat învăţământul superior prin introducerea lucrărilor practice de macro- şi microscopie şi publicarea de manuale de referinţă în domeniu. Studenţii legionari care dominau Facultatea de Medicină pe vremea aceea nu prea au acceptat ca „străinul” Pambuccian să le ţină cursuri şi lucrări practice, dar autoritatea profesorului Crăciun s-a impus şi nu au îndrăznit să-l conteste.

În 1942, a absolvit Facultatea de Medicină cu distincţia „magna cum laude”, pentru lucrarea Cancerul experimental chimic. Imediat, în acelaşi an, va fi trimis ca medic militar pe Frontul de Est, unde va supravieţui infernului îngheţat de la Stalingrad, la temperaturi de -45 de grade Celsius şi masivei contraofensive sovietice din 1943. Un destin asumat cu o stoică pricepere a fatalităţii de om tânăr trimis să-şi facă datoria pentru o ţară, care nici ea nu-şi înţelegea locul, într-o Europă devastată de nebunia totalitarismelor… Ziua de 23 August 1944 (care coincidea cu ziua sa de naştere) o va petrece alături de răniţii şi sanitarii trupelor în retragere, fiind apoi decorat cu Ordinul „Crucea Regina Maria”.

După perioada tulbure a anilor războiului, Krikor Pambuccian alege să rămână în România. Iar naturalizarea română a obţinut-o abia după întoarcerea de pe front, în 1945, la intervenţia lui Lucreţiu Pătrăşcanu, la care ajunge prin intermediul secretarului lui Pătrăşcanu, care era armean. În acelaşi an, 1945, a fost promovat la gradul de maior medic şi devine şeful de secţiei de anatomie patologică la Spitalul Militar Central. A continuat să predea la Institutul Babeş. A reorganizat, cu minuţie impresionantă, colecţia de lame a lui Victor Babeş aflată în dezordine după anii războiului, publicând, în 1954, cu ocazia centenarului Babeş, o serie de studii iatroistorice despre marele savant.

La Catedra de anatomie patologică a Institutului Babeş, va parcurge pe rând, între 1955-1980, toate treptele carierei universitare şi de cercetare ştiinţifică, şef de lucrări, conferenţiar, profesor universitar şi cercetător ştiinţific gradul I. La catedră i-a revenit în special munca didactică cu studenţii de la facultăţile de medicină generală şi de stomatologie. A lucrat şi colaborat cu elevi ai profesorului Crăciun: Ştefan Niculescu, Leonida Georgescu, Ion Roşculescu, Alexandru Eskenazy, Viorica Mareş, Augustin Mureşan, Constantin Taşcă, Gheorghe Vrejoiu, Ghiţă Diaconiţă, Alexandru Ursu. Pambuccian a mai condus prosecturile spitalelor Municipal şi Brâncovenesc şi a lucrat la secţiile de anatomie patologică de la Colţea, Colentina şi Cantacuzino. A fost decan de an (anul III) la Facultatea de Medicină, Secţia Generală, între 1956-58.

A publicat peste 300 de lucrări ştiinţifice, comunicări la congrese de specialitate (naţionale şi internaţionale), monografii şi contribuţii la tratatele timpului. A colaborat la Anatomia patologică, manual pentru învăţământul medical superior (1962, 1964), la tratatele Morfopatologia aparatului cardio-vascular, de sub redacţia lui E. Crăciun (1959) şi Anatomia patologică, de sub redacţia lui Ioan Moraru (1980). A participat la redactarea volumului Diagnosticul precoce al tumorilor maligne (1964). În 1987 publică manualul de Morfopatologie stomatologică. Principalele sale lucrări anatomo-clinice privesc patologia inimii şi vaselor, tumorile inimii, patologia aparatului digestiv, ficatului şi pancreasului, patologia nou-născutului, stările precanceroase şi cancerul in situ, patologia bucală (în special lichenul plan), intoxicaţiile accidentale şi profesionale, virozele hipertoxice şi supuraţiile pulmonare, leucoencefalita van Bogaert, leziunile viscerale în boala reumatismală şi artrita reumatoidă, trichineloza, moartea subită, mai ales la copii, chimioterapia cancerului. A efectuat lucrări experimentale referitoare în special în cancerul chimic, sifilisul indus la iepuri, acţiunea unor agenţi medicamentoşi precum aspirina. A făcut cercetări de referinţă în bolile profesionale (agenţii din industria plasticului – metilmetacrilatul, uleiul antracenic), asupra poluanţilor şi efectelor lor asupra sănatăţii.

A vizitat Copşa Mică în calitate de evaluator de specialitate, despre care a făcut un raport extrem de negativ în anii 1970, cu care şi-a atras suspiciunea autorităţilor comuniste.

Din 1980 şi până la retragerea sa din activitate a condus secţia de anatomie patologică a Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici”. Din 1954 a făcut a parte neîntrerupt, până la pensionare, din Comisia Superioară Medico-legală, forul ştiinţific superior al medicinei legale (care în anii 60 s-a numit Comisia Medico-judiciară inter-regională). De la bun început s-a implicat ca membru activ în comitetul Societăţii Române de Morfologie Normală şi Patologică. A condus societatea, din 1974, şi a făcut parte din colectivul de redacţie a celor două periodice de referinţă ale anatomiei patologice din România: „Morfologia normală şi patologică” şi „Morfologie şi Embriologie”.

Krikor Pambuccian a fost timp de aproape jumătate de veac vicepreşedintele Consiliului Eparhial al Bisericii Armeneşti din România şi a avut ingrata misiune de a găsi o modalitate de salvare a unei memorii a existenţei armenilor din România. Statul comunist prezenta în mod regulat Bisericii note prin care se cerea renovarea sau dărâmarea bisericilor armene aflate (adesea intenţionat) în stare de paragină. Pentru că fonduri de renovare nu erau alocate, Pambuccian căuta să doneze bisericile armeneşti Bisericii Ortodoxe Române, cu condiţia ca ele să păstreze câte o inscripţie în limba şi alfabetul armean din acea biserică. Câteodată reuşea, alteori nu, şi atunci nu se mai putea împotrivi demolării, cu toate eforturile sale.

Pambuccian atrăgea la cursurile lui şi pe studentii nemedicinişti care vroiau să-l audă declamând din clasicii francezi, precum Lamartine sau pe Goethe în germană dar şi din discursurile lui Kogălniceanu sau din Cicero în latină… Cu o memorie prodigioasă, îl cita adesea pe Homer: „un medic valorează cât mulţi oameni”. Iar lozinca vieţii sale, un vers din Faust de Goethe, rostit de corul îngerilor: „Pe acela noi îl mântuim, care veşnic năzuieşte pentru binele omenirii”. Profesorul şi-a iubit, fără nicio ierarhizare, cu aceeaşi blândeţe, familia, neamul, biserica şi profesia.

Atunci când luptăm împotriva uitării apare istoria. Viaţa lui Krikor Pambuccian nu a fost doar o distinsă carieră medicală academică ci şi un răboj al timpului, care aminteşte de „patriarhii” bătrâni armeni pe care Varujan Vosganian îi aminteşte în recent publicata sa „Cartea Şoaptelor”. Plin de bunătate şi generozitate, iubit de semenii săi, de colegi şi prieteni, Krikor Pambuccian a trăit cu acea nobleţe a purtării rănii neînchise, căpătate în drama colectivă a obârşiei sale dar şi a privaţiunilor ţării care l-a adoptat.

Conf. Dr. Octavian Buda (UMF Carol Davila, Bucureşti)

Prof. Dr. Ştefan Pambuccian (University of Minnesota, Minneapolis, SUA)

One Response to Krikor Pambuccian (1915-1996) şi destinul Morfologiei normale şi patologice din România. 95 de ani de la naştere

  1. Barkev July 28, 2010 at 10:26 pm

    Tata il cunostea bine pe profesorul Pambuccian. Fusesera prieteni din tinerete.
    Copil fiind am avut ocazia sa-l intilnesc pe profesor de citeva ori acasa la noi.
    Era un om extraordinar care impresiona prin simpla sa prezenta. Modest si foarte accesibil, respecta si era respectat de citre toti din jur.