Mihai Stepan Cazazian

“Justiția târzie este justiție nulă” Soluție alternativă – Arbitrajul judiciar Tribunalul de Arbitraj Judiciar – Bucuresti.

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

 

Poate cea mai veche forma de infaptuire a justitiei, arbitrajul, practicat de Imparatul Solomon, dezvoltat de romani si greci, reprezinta astazi, o alternative viabila la justitia statala (infaptuita de instantele judecatoresti), pe scara larga practicata in materie comerciala si care, in civil, incepe sa prinda proporii tot mai mari, pe plan international, dar, si in Romanai.

Tribunalul de Arbitraj Judiciar Bucuresti, de  pe langa Camera Romana de Mediere si Arbitraj, reprezinta o  institutii organizatoare de arbitraj judiciar voluntar, unde, litigile patrimoniale pot fi solutionate in conditii de maxima celeritate, confidentialitate si profesionalism, in procedura arbitrala.,

De altfel, asa cum sustin initiatorii proiectului, ratiunea ce a premers si fundamentat constituirea acestei noi instante de arbitraj, a fost constientizarea nevoii de celeritate (rapiditate) in indeplinirea actului de justitie, intrucat, cum pe drept cuvant s-a spus, “Justitia târzie este justititie nula” (William G.).

Cu toate acestea, nu trebuie nicicum, sacrificat ori alterat, ceea ce am putea anumi “calitatea” actului de justitie, anume, aptitudinea actului jurisdictional de a fi unul “drept”.

In plus, procedura in care se desfasoara intreaga activitate de solutionare a cauzelor, este cu mult mai degrevata de formalism, fata de justitia (clasica) statala, fapt care, confera partilor, posibilitea de a-si expune in conditii de “calm” si  “in timp suficient” concluziile si apararile, avand chiar posibilitatea desfasurarii sedintelor, in sistem de video-conferinta, fapt care, scuteste orice efort privind deplasarea si in plus, la sedinte putand participa alaturi de reprezentanti si membrii ai conducerii, care pot constata Ex propriis sensibus mersul procesului.

Totodata, filosofia ce domina intreaga activitate de solutionare, in procedura arbitrajului, a cauzelor cu care este sesizat Tribunalul de Arbitraj Judiciar, este accea a justitiei dialogului, in care se pune accentul pe incercarea, chiar si in faza litigioasa, a solutionarii diferendului pe cale amiabila, prin eforturile si staruintele arbitrului ce solutioneaza cauza, acesta, considerand ca, este in interesul partilor a pastra o relatie comerciala, ce pasager poate fi atinsa de un diferend, ramanand ca o ultima solutie aceea a solutionari cauzei prin sentinta arbitrala.

Astfel, este cert ca, modalitatea in care a  fost conceputa procedura de solutionare a cauzelor, vine ca o alternativs redutabila la justitia statala, nascuta dint-un notoriu sentiment de insatisfactie fata de starea actuala a justitiei statale, cu precadere in materie comerciala.

De subliniat ca, arbitri ce solutioneaza cauzele deduse solutionarii acestei institutii de arbitraj permanent, sunt practicieni, cu o bogata experienta in domeniul privat, cat si, in majoritatea lor, cadre de cercetare stiintifica ori invatamant superior, titulari ai diplomei de doctor in stiinte. Acestea, sunt necontestat, premise ce asigura si garanteaza calitatea actului de justitie.

Pentru ca un litigiu sa poata fi supus jurisdictiei arbitrale, altfel spus, sa poata fi solutionat de catre Tribunalul de Arbitraj Judiciar Bucuresti, este necesar ca in contractul incheiat (din care,  sau in legatura cu care, se naste starea litigioasa) sa contina o asa numita clauza atributiva de competenta arbitrala, sau clauza compromisorie, redata sub forma “Orice litigiu decurgând din sau în legatura cu acest contract, inclusiv referitor la încheierea, executarea ori desfiinarea lui, se va soluţiona prin arbitrajul Tribunalului de Arbitraj Judiciar de pe lâng Camera Româna de Mediere si Arbitraj în conformitate cu Regulile de procedura arbitrala ale Tribunalului de Arbitraj Judiciar, în vigoare.”

Tot astfel, in masura in care o astefel de clauza nu exista in contract, dar totusi, dupa ivirea diferendului, partile, convin ca acesta sa fie solutionat in procedura arbitrala, acestea pot, incheia un “compromis” anume, un inscris din care sa rezulte acordul privind arbitrajul (prezentat in anexa) ori, pur si simplu, una dintre acestea sa sesizeze instanta arbitrala, iar, paratul, sa fie deacord cu procedura.

Sentintele pronuntate de Tribunalul Arbitral sunt definitive, si in caz de nerespectare se aduc la indeplinire, dupa investirea cu formula executorie, pe calea procedurii executarii silite, avand aceleasi efecte cu cele ale unei hotarari judecatoresti definitive.

 

Scurta Prezentare a Tribunalului de Arbitraj Judiciar Bucuresti

Tribunalul  de Arbitraj Judiciar de pe langă Camera Română de Mediere şi Arbitraj, este o instituţie permanentă de arbitraj, al cărui obiect principal îl constituie, organizarea arbitrajului privat voluntar, în scopul, soluţionării pe calea procedurii arbitrale a litigiilor patrimoniale interne şi internaţionale, născute din fapte şi acte civile şi comerciale, dintre persoane fizice sau juridice, în condiţiile, Codului de Procedură Civilă, regulamentului şi regulilor sale de procedură arbitrală.

  1. 1.      Ce este arbitrajul?

Arbitrajul reprezintă o alternativă la justiţia statală – în sensul de procedură specială de soluţionare a litigiilor patrimoniale care privesc drepturi şi obligaţii asupra cărora părţile pot tranzacţiona – în care, hotărârile sunt pronunţate de arbitri, intrând astfel în puterea lucrului judecat, şi având natura juridică a unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Caracteristici ale arbitrajului:

  1. 1.      alternativa la justiţia statală;

–          prealabil, trebuie subliniat faptul că, Tribunalul Arbitral, reprezintă un organ jurisdicţional, fiind astfel înzestrat cu “puterea” de a soluţiona o cauză (litigiu) printr-o hotărâre definitivă şi obligatorie. (juris – drept, diction – a rosti, iuris dictio “rostirea dreptului”).

–          potrivit art. 533 din Noul Cod de Procedură Civilă, arbitrajul reprezintă o “jurisdicţie alternativă având caracter privat”, de unde se poate concluziona că, legiuitorul, a înţeles să “scoată” de sub monopolul justiţiei statale, anumite cauze, care, prin natura lor, pot fi soluţionate în procedură arbitrală, organizat de către părţi (în cazul arbitrajului ad hoc) ori de către o instituţie permanentă organizatoare de arbitraj (arbitrajul instituţionalizat).

–          de altfel, cum, am putea spune cu valoare de principiu, statuta Curtea Constituţională, în Decizia nr. 203/2006, arbitrajul constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită. Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii, aşa cum prevede art. 341 din Codul de Procedură Civilă. Prin urmare părţile pot stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea Tribunalului Arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care Tribunalul Arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.

Domeniul arbitrajului:

–          Ce tip de litigii pot fi soluţionate în procedura arbitrală? În determinarea categoriei de litigii ce pot fi supuse arbitrajului, legiuitorul, a stipulat în art. 340 din Codul de Procedură Civilă, sunt arbitrabile “litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie.

–          Pe cale de consecinţă, orice litigiu patrimonial (direct, sau indirect evaluabil în bani) asupra căruia părţile pot tranzacţiona (potrivit art. 2268 alin. 1 din Codul Civil, nu se poate tranzacţiona asupra capacităţii sau stării civile a persoanelor şi nici cu privire la drepturile de care părţile nu pot să dispună potrivit legii). Cu titlu de exemplu, se pot aminti: acţiuni în răspundere contractuală, pretenţii, constatarea nulităţii, rezilierii sau rezoluţiunii unui contract, în materie de proprietate, privind nerespectarea antecontractelor, în partaj bunuri comune ori succesorale, etc.

–          O altă condiţie pentru a supune un litigiu, să fie solutionat pe cale arbitrală, este si aceea ca între părţi, să existe o convenţie privind arbitrajul, aşa-zisa “Convenţie arbitrală”, care, potrivit art. 594 alin. (1) din Noul Cod de Procedură Civilă se poate încheia fie sub forma unei clauze compromisorii, înscrisă în contractul principal ori stabilită într-o convenţie separată, la care contractul principal face trimitere, fie sub forma compromisului. De asemeni, potrivit alineatului doi, al aceluiaşi articol, existenţa convenţiei arbitrale poate rezulta şi din înţelegerea scrisă a părţilor făcută în faţa Tribunalului Arbitral.

–          În acest sens, părţile vor trebui sa includă în contract (preventiv) clauza redată sub forma “Orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest contract, inclusiv referitor la încheierea, executarea ori desfiinţarea lui, se va soluţiona prin arbitrajul Tribunalului de Arbitraj Judiciar de pe lângă Camera Română de Mediere și Arbitraj în conformitate cu Regulile de procedură arbitrală ale Tribunalului de Arbitraj Judiciar, în vigoare.”

Elemente specifice procedurii.

–          Arbitrul va încerca soluţionarea cauzei pe cale amiabilă.

–          După primirea cererii de arbitrare, Asistentul Arbitral-Şef, înaintează dosarul astfel format, autorităţii de nominare, care, în funcţie de natura şi complexitatea cauzei, desemnează unul sau trei arbitri, care vor constitui Tribunalul Arbitral, ce va soluţiona cauza. Imediat după desemnare şi acceptarea actului de misiune, se comunică pârâtului copie de pe cerere şi se fixează primul termen. Primul termen, va fi stabilit în maxim 15 zile de la primirea cererii.

–          La termen, părţile se pot prezenta ori comunica note scrise de sedinţă în care vor propune probele şi vor prezenta concluziile, în susţinerea şi respectiv combaterea cererii. În cadrul procedurii pot fi acordate mai multe termene, însă, cel mai târziu, cauza trebuie soluţionată în 5 luni.

–          O cauză, la cererea şi cu încuviinţarea arbitrului, poate fi soluţionată şi în procedura simplificată, anume, în baza probelor şi înscrisurilor comunicate de părţi, fară citarea acestora, în Camera de Consiliu. Caz în care, de regulă într-un termen, dacă probele există (cu înscrisuri) cererea este soluţionată, ceea ce înseamnă maxim o săptămână.

–          Totodată, la cererea şi cu încuviinţarea arbitrului, procedura se poate desfăşura şi în sistem de video-conferinţă, cand, comunicarea între arbitri şi părţi, se va face simultan, aflaţi în locaţii geografice diferite, se va face vizual şi acustic, ca şi cum ar fi în aceeaşi încăpere, în condiţii tehnice de maxima securitate şi confidenţialitate.

–          În desfăşurarea procedurii, părţile pot fi reprezentate de orice persoană, chiar şi ne-avocat.

 

Hotărârile arbitrale;

Procedura arbitrală se încheie prin pronunţarea unei hotărâri, prin care, se tranşează diferendul judiciar (litigiul), având astfel, autoritate de lucru judecat încă de la pronunţarea ei, fiind potrivit art. 267 din Codul de Procedură Civilă (actual) obligatorie pentru părţi, iar de la data comunicării, aceasta, capătă corolarul de calităţi al unei hotărâri judecătoreşti obişnuite (statale), potrivit art. 363 alin. (3) din Codul de Procedură Civilă, având acelaşi “efect cu hotărârea judecătorească definitivă”. În caz de neconformare voluntară, hotărârea arbitrală, se investeşte cu formulă executorie, constituind astfel, titlu executoriu, care, la cerere, se va executa silit de către executorul judecătoresc.

Care este competenţa teritorială?

–          Tribunalul de Arbitraj Judiciar – Bucureşti, are compenţa de a soluţiona, prin organizarea arbitrajului, orice cauză, civilă sau comercială, naţională sau internaţională, indiferent de valoarea sau calitatea părţilor, vorbind astfel, de o plenitudine de competenţă materială şi teritorială.

–          Aşadar, orice litigiu, indiferent de locul situării părţilor, al bunurilor litigioase ori al faptelor, cu sau fără element de extraneitate, poate fi soluţionat în procedură arbitrală, de către Tribunalul de Arbitraj Judiciar – Bucureşti.

–          În această privinţă, sunt organizate secţiile specializate, din cadrul Tribunalului de Arbitraj, anume: Secţia I – pentru arbitraj civil; Secţia a II-a pentru arbitraj comercial şi Secţia a III- pentru arbitraj internaţional.

Ce cauze pot fi supuse arbitrajului? Obiectul arbitrajului.

 

–          Art. 542 alin.  (1) din noul Cod de Procedură Civilă, prevede ca  “Persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile dintre ele, în afară de acelea care privesc starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relaţiile de familie, precum şi drepturile asupra cărora părţile nu pot să dispună”.

–          Din acest text de lege, rezultă două condiţii pentru ca un litigiu să fie arbitrabil:

Prima :      Ca părţile, persoane cu capacitate deplină de exerciţiu, să fi convenit soluţionarea litigiului pe cale arbitrală. Altfel spus, să existe o convenţie arbitrală, care poate fi încheiată înainte sau după apariţia litigiului, sau chiar în faţa instanţei de arbitraj, sub forma:

  •  Clauzei compromisorii – ce reprezintă acea caluză din contractul în care este inserată sau la care se referă (poate fi şi prin act, ulterior, adiţional introdusă) prin care părţile convin ca orice litigiu ce se va naşte din sau în legătură cu contractul să fie soluţionat pe cale arbitrală.

Exemplu, practicat de Tribunalul de Arbitraj Judiciar “Orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest contract, inclusiv referitor la încheierea, executarea ori desfiinţarea lui, se va soluţiona prin arbitrajul Tribunalului de Arbitraj Judiciar de pe lângă Camera Română de Mediere și Arbitraj în conformitate cu Regulile de procedură arbitrală ale Tribunalului de Arbitraj Judiciar, în vigoare”.

 

  • Compromisul – reprezintă acea convenţie încheiată după apariţia litigiului, prin care, părţile convin ca acesta (litigiul ivit între ele) să fie soluţionat pe calea arbitrajului, arătându-se sub sancţiunea nulităţii obiectul litigiului.

Exemplu: după ce se indică părţile şi chestiunea litigioasă, se va trece menţiunea “acest litigiu să fie soluţionat prin arbitrajul organizat de Tribunalul de Arbitraj Judiciar de pe lângă Camera Română de Mediere și Arbitraj, în conformitate cu Regulile de procedură arbitrală ale Tribunalului de Arbitraj Judiciar, în vigoare”.

 

  • Convenţia arbitrală implicită neechivocă: – potrivit Art.13 alin. (1) din Regulile de procedură arbitrală al Tribunalului de Arbitraj Judiciar “Convenţia arbitrală poate rezulta şi din introducerea de către reclamant a unei cereri de arbitrare/acţiuni arbitrale şi acceptarea pârâtului ca această cerere/acţiune arbitrală să fie soluţionată de T.A.J..”

În acest caz, acceptarea pârâtului trebuie să fie expresă şi consemnată în scris, ori, neîndoielnic, ca urmare a participării la judecată, prin invocarea de apărări pe fond, ori excepţie.

 

A doua:     ca litigiul să vizeze o materie în care este permis arbitrajul, în general orice litigiu, cu excepţia celor care privesc starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relaţiile de familie, precum şi drepturile asupra cărora părţile nu pot să dispună.

                        Astfel, în principal, orice cauza patrimonială poate fi arbitrabilă, respectiv evaluabilă în bani, cu menţiunea că, sunt considerate evaluabile în bani şi cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui act juridic privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă s-a formulat sau nu capăt accesoriu.

Referitor la cauzele care sunt exceptate de la arbitraj privind, dezbaterea succesorală, relaţiile de familie, domeniul acestora este de strictă interpretare, astfel încât, celelalte aspecte, cu conţinut patrimonial, decurgând atât din raporturile de succesiune cât şi din cele de familie, fiind supuse arbitrajului, de exemplu: partajul suceesoral, partajul bunurilor comune ale foştilor soţi, etc.

În privinţa categoriei “drepturile asupra cărora părţile nu pot să dispună”, sunt de reţinut, dispoziţiile art. 2269 alin. 1 din Codul Civil, care arată că “nu se poate tranzacţiona asupra capacităţii sau stării civile a persoanelor şi nici cu privire la drepturile de care părţile nu pot dispune potrivit legii”.

Modele de clauze:

  1. In orice contract poate fi inserata (preventiv) clauza compromisorie, sub forma :

–          Orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest contract, inclusiv referitor la încheierea, executarea ori desfiinţarea lui, se va soluţiona prin arbitrajul Tribunalului de Arbitraj Judiciar de pe lângă Camera Română de Mediere și Arbitraj în conformitate cu Regulile de procedură arbitrală ale Tribunalului de Arbitraj Judiciar, în vigoare”

 

  1. 2.      In cazul in care litigiul este ivit, insa, nu exista in contract clauza compromisorie, atunci partile incheie un compromis sub forma:

–          după ce se indică părţile şi chestiunea litigioasă, se va trece menţiunea “acest litigiu să fie soluţionat prin arbitrajul organizat de Tribunalul de Arbitraj Judiciar de pe lângă Camera Română de Mediere și Arbitraj, în conformitate cu Regulile de procedură arbitrală ale Tribunalului de Arbitraj Judiciar, în vigoare”.

Mai multe informatii pot fi obtinute direct prin consultarea pagini de internet www.crdma.ro sau e.mail:  tribunalul-arbitral@crdma.ro

 

Dr. Artin Sarchizian

Avocat Baroul Bucuresti

 

 

 

 

  •  
  •