Mihai Stepan Cazazian

JURNALUL.RO / Proteste violente la EREVAN

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

e81aa026e31f8425d3b231f78bf3f42c

Aproape 6.000 de de persoane au ieşit marţi pe străzile din capitala armeană Erevan, în cea mai mare manifestaţie antiguvernamentală din ultimii ani, pentru a protesta împotriva creşterii preţului la curent electric şi pentru a solicita eliberarea manifestanţilor arestaţi, relatează AFP.

Arborând drapele armene şi scandând “Ruşine!! şi “Nu jafului!”, mulţimea s-a adunat pentru a doua zi consecutivă în piaţa centrală din Erevan în cursul serii, urmând să plece apoi spre palatul prezidenţial, în jurul căruia a fost desfăşurat un important cordon poliţienesc, conform unui jurnalist al AFP de la faţa locului.

Manifestanţii au solicitat eliberarea a circa 257 de persoane reţinute de poliţie după manifestaţia din ajun, care riscă până la un an de închisoare.

“Nu vom pleca! Vom continua lupta noastră paşnică până când acest guvern răspunde cererilor noastre”, a afirmat Artak Harutyunyan, un tânăr protestatar. Calificând protestul drept unul “ilegal”, Ministerul armean de Interne a cerut ca manifestanţii “să nu amplifice tensiunile artificial”.
citește mai mult pe http://jurnalul.ro

 

  •  
  •