Simona Paula Dobrescu

ITALIA / Prezența culturii și spiritualității monastice la Cava de’Tirreni

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
 
Cava de’Tirreni este o frumoasă localitate turistică situată în sudul Italiei, regiunea Campania, provincia Salerno.Este situată într-o vale înconjurată de dealuri locuite și la 5 km distanță de coastele Mării Tireniene. Istoricul și geograful grec Strabon î.H. ne informează ( Geografia V, 4,13) că primii locuitori erau  Tirrenii (Etruscii) iar importantele descoperiri arheologice indică că acest teritoriu era deja locuit din secolele IV-III î.H, din perioada preromană. Arhitectura religioasă este somptuoasă. Amintesc printre altele: Sanctuarul franciscan al sfinților Francisc și Anton, Abația Sfânta Trinitate și Bazilica Sfânta Maria a Ulmului. Vizitând de curând aceste locuri am aflat lucruri interesante despre istoria monahismului la Cava de’ Tirreni pe care doresc să vi le împărtășesc. Primii monahi prezenți pe acest teritoriu încă din secolul al  VI-lea  d.H. se crede că erau legați fie de cultul latin cât și de cel grec , Italia meridională fiind până în anul 1000 sub influența lui Fozio teolog bizantin. Sihastrii  s-au stabilit aici în secolul al VI-lea, primind și găzduind pe toți cei care erau în trecere oferindu-le tot ce puteau. Din păcate lipsesc documente despre originea, dezvoltatea și dispariția mănăstirii formată pe dealul Croce(Cruce),unde la sfârșitul secolului al XVII-lea s-a stabilit pustnicul persan Giovanni Manuch și mai înainte Giovanni di Giovanni provenind din Persia. După armenii amintiți mai sus, sosesc la Cava de’ Tirreni călugării care trăiau în chinovie, în mod particular grecii,urmând în mod cronologic benedictinii și franciscanii,cei din urmă lăsând o serie de importante opere literare,teologice și canonice păstrate cu grijă până în zilele noastre.
Cum Crăciunul se apropie, împreună cu urările cele mai sincere cu ocazia nașterii Domnului,trimit imagini sugestive și în sintonie cu Sfintele Sărbători, din locurile vizitate.
 
Simona Paula Dobrescu
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *