Simona Paula Dobrescu

ITALIA / ”FRUMUSEȚEA SĂ FIE CU TINE”

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Întrebată într-un recent interviu, la care frumusețe se referă, ținând seamă de titlul semnificativ (amintit mai sus) pe care l-a  dat ultimei cărți lansate în Italia, cunoscuta și apreciata scriitoare de origine armeană Antonia Arslan, a răspuns:”la toate aspectele frumuseții,adăugând că frumusețea salvează și generează speranță”! Rândurile scrise de Antonia Arslan, care a predat Literatura italiană modernă și contemporană la universitatea  din Padova, unde și locuiește, sunt grupate în 44 de “fragmente de frumusețe”, cuprinzând reflecții, amintiri de familie,poezii și rugăciuni. Povestirile legate de familie amintesc de originea venețiană a mamei și de cea armeană a bunicului, se concentrează asupra Genocidului, exilului și a diasporei și conduc gândurile autoarei în locurile cunoscute de cei care au avut un tragic destin, Constantinopol, Grecia, Roma, Veneția, o parte din ei reușind să întâlnească alte tradiții dând naștere la schimbul de idei între popoare.

Antonia Arslan nu uită să pomenească de frumusețile naturale ale muntelui Ararat, dar și de cea a munților Apenini din Italia. Autoarea a știut să armonizeze cu răbdare gândurile și amintirile personale, realizând un mic “covor de istorie”. În acest fel,arta scrierii poate să fie comparată cu măiestria țesutului unui covor, amândouă având nevoie de talent și  multă răbdare.    ( vezi aici interviul )

“În inima omului speranța este ca o mică flacără,dar atunci când este stinsă reprezintă unul dintre cele mai mari păcate împotriva sufletului.Este nevoie de mult curaj să încerci să vezi mereu paharul pe jumătate plin, să îndrăznești să cauți câinele care salvează omul și nu pe cel care-l mușcă.” Aceasta este  urarea Antonie Arslan : să nu se stingă niciodată mica flacără a speranței.” În vremuri deseori triste, întunecate, secretul frumuseții altuia este singurul izvor de salvare, unica lumină care ne poate elibera din întunericul intoleranței.” Nu există creștere personală fără să împărtășești ideile și sentimentele cu cineva, nu există drum pe care-l străbați fără să nu te lovești de ceva și fără să nu te întàlnești cu cineva, nu există dragoste pentru Țară fără memoria propriei origini.” Cunoaște bine acest lucru cea care este martora directă a inter-schimbului de tradiții între două popoare, armean și italian, ea care aștepta în casa ei din Padova rudele răspândite din cauza diasporei, în fața cărora se minuna plină de curiozitate ascultând poveștile despre bucatele armenești și despre splendidele culori ale miniaturilor. Tot ea descoperea că bunicul Yervant dăduse fiecăruia dintre cei 4 fii un nume armenesc, cu toate că,  înțelesese că antica patrie era pierdută pentru totdeauna,decizând să se dedice celei noi, cu inepuizabilă energie. După exiluri și diaspore, plecări și abandonări care au marcat pentru totdeauna destinul Orientului și cel al Occidentului,a merge înainte, căutând răgaz și liniște reprezintă singura direcție acceptabilă.

Prin intermediul acestor pagini care povestesc de o minunată lume de odinioară ,scriitoarea “Fermei ciocârliilor”[La Masseria delle allodole] ne conduce încă odată spre intimul echilibru al sentimentelor și a cunoașterii frumuseții altuia”.“La bellezza sia con te” [Frumusețea să fie cu tine] are și un subtitlu: C`e’ sempre una strada da un cuore all’altro[Există mereu o cale de la o inimă la alta] așa cum spune un vechi proverb armean.

Simona Paula Dobrescu 

  • 2
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *