Redactor

It is now time for Turkey to accept the reality of the Armenian Genocide

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Cuvântul lui  Howard   L.  BERMAN (D-CA) – Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanţilor,

înaintea votului final

al rezoluţia H.Res.252

privind  Genocidul împotriva armenilor

Turcia este un aliat vital, şi în multe privinţe loial, al Statelor Unite într-o regiune instabilă . De asemenea noi am fot un aliat loial pentru Turcia, şi trebuie să continuăm să fim astfel şi pe viitor. Chiar aşa stând lucrurile, nimic nu justifică faptul ca  Turcia să  se prefacă a nu vedea realitatea Genocidului Armean. Este regretabil, de pildă, faptul că romancierul turc laureat al premiului Nobel, Orhan Pamuc, a fost pur şi simplu alungat din ţara sa natală pentru faptul că s-a exprimat asupra acestui subiect. Acum, eu nu pretind că sunt un istoric de meserie. Nu am scotocit arhivele din Istanbul în căutarea documentelor originale.

Dar  majoritatea experţilor, academicieni, autorităţi în materie de drept internaţional, şi alţii care au studiat acest subiect ani în şir, sunt de acord că tragicele masacre ale Armenilor constituie un genocid.

Într-o scrisoare  adresată membrilor congresului cu doi ani în urmă, Asociaţia Internaţională  pentru Studiul Genocidului a declarat următoarele, citez:

«Mărturiile istorice asupra Genocidului Armean sunt neîndoielnice şi  documentate cu  dovezi zdrobitoare. Este dovedit de documentele ministerului de externe a Statelor Unite, Franţei, Marii Britanii, Rusiei, şi poate cel mai important, de aliaţii Turciei din primul război mondial, Germania şi Austro-Ungaria precum şi de documentele Curţii Marţiale Otomane precum şi de zeci de ani de studii .

Cum crima de genocid continuă să infesteze lumea, politica de negare a Turciei, a Genocidului Armean, dă mână liberă celor care practică genocidul pretutindeni»

Cei care studiază Genocidul au insistat pe lângă Camera Reprezentanţilor să adopte o rezoluţie de recunoaştere a Genocidului Armean deoarece, au spus ei, aceasta va constitui—şi din nou citez—«recunoaşterea  unui punct de cotitură în istoria omenirii, evenimentul care a inaugurat era genocidului  modern.În ciuda importanţei sale, Genocidul Armean a rămas nerecunoscut până acum, şi merită un act simbolic de comemorare morală»

Profesorul Yehuda  Bauer, un foarte respectat savant de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, a scris despre Genocidul Armean, cu cuvintele sale, «cea mai apropiată paraleleă cu Holocaustul».

În 1985, raportul unei subcomisii a Comisiei pentru Drepturile Omului a ONU, a calificat  masacrele împotriva armenilor ca Genocid.

Şi Raphael Lemkin, juristul polonez care a inventat cuvântul «genocid»  şi a pregătit convenţia internaţională privind genocidul, a spus în cadrul unui interviu, citez «am devenit interesat de genocid deoarece asta li s-a întâmplat armenilor»

Peste douăzeci de ţări—incluzând Franţa, Canada, Rusia, Elveţia, şi Chile—au recunoscut oficial Genocidul Armean. La fel a făcut şi Parlamentul European.

Ca lider mondial în promovarea drepturilor omului, Statele Unite au responsabilitatea morală de a li se alătura.

Turcii spun că adoptarea rezoluţiei ar putea avea consecinţe teribile pentru relaţiile noastre bilaterale, şi într-adevăr  vor fi ceva consecinţe. Dar eu cred că Turcia preţuieşte relaţiile sale cu Statele Unite tot atât cât şi noi preţuim relaţiile noastre cu Turcia.

Şi eu cred că turcii, deşi foarte îngrijoraţi astăzi, sunt profund de acord că alianţa SUA-Turcia este pur şi simplu cu mult mai importantă pentru a fi  zdruncinată de o rezoluţie lipsită de obligaţii adoptată de Camera Reprezentanţilor.

La un moment dat orice naţiune trebuie să se confrunte cu propria sa istorie. Şi asta este ceea ce cerem noi de la Turcia.

Germania a acceptat răspunderea pentru Holocaust. Africa de Sud a înfiinţat o Comisie pentru supraveghea Apartheidul. Şi aici, la noi acasă noi continuăm să ne luptăm cu moştenirea sclaviei şi cu tratamentul nostru oribil faţă de Americanii de Baştină.

A sosit timpul pentru Turcia să recunoască realitatea Genocidului Armean.

S-ar putea să fie un proces dificil şi dureros pentru poporul turc, dar la urma urmelor, acesta va întări democraţia turcă şi va aşeza relaţiile SUA-Turcia pe temelii mai bune.

Cer colegilor mei să sprijine această importantă rezoluţie.

  •  
  •