Mihai Stepan Cazazian

ISTORIE / Hacikar (Cruce de piatră)

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Neamuri diverse au dăruit umanității creații în limbaje ce nu pot fi traduse, de vreme ce sunt inteligibile prin ele însele, limbaje care prezintă aspecte din biografia etniei lor de apartenență, valori inimitabile ale creației și culturii lor materiale și spirituale.

Un astfel de limbaj netraductibil, dar elocvent prin el însuși, a trecut în patrimoniul civilizației universale și din partea poporului armean; acesta se înscrie în cultura pietrei (a scupturii și a stereotomiei), exprimat printr-o minune încremenită în piatră – HACIKAR-UL (Crucea de piatră, ca monument) – , care s-a răspândit din timpurile vechi – epocile antică și medievală -, în exclusivitate pe teritoriul Armeniei istorice, precum și în toate acele locuri unde armeanul a pus piciorul și a înălțat spre cer fumul vetrei sale.

Armenia este unica țară unde se află mai mult de 50 000 de astfel de monumente sculptate manual – semețe cruci de piatră – dintre care niciuna n-o repetă pe cealaltă; fiecare Hacikar are decorațiunile sale proprii și originale, istoria sa coborând în profunzimea veacurilor. Hacikarurile, care adesea cântăresc câteva tone, reclamă o muncă dificilă, dăruire și timp. Din cele mai vechi timpuri Hacikarurile s-au creat din bazalt sau tuf (tuful vulcanic este lava solidificată prin răcire naturală de-a lungul mileniilor). În partea de jos a hacikarului se inscripționează un simbol pentru eternitate; în centrul crucii se sculptează simbolul răstignirii lui Hristos. Hacikarul se decorează cu motive ornamentale vegetale și zoomorfe – struguri și frunze de viță – care simbolizează învierea lui Hristos. În jurul crucii se cioplesc adesea motive ornamentale geometrice, simboluri florale și zoomorfe sugerând  veșnicia, precum și oameni, îndeosebi, imagini de sfinți.

               Hacikarul constituie atât în formă, cât și în conținut, manifestarea cea mai concisă a spiritului armean. Având o țară abundând în stâncă, armeanul a reușit să insufle viață pietrei neînsuflețite, s-o transfigureze în simbol de frumusețe și închinare. Hacikarul – Crucea de piatră – conține credința fundametală a creștinătății, în esența ei, lucrarea de bine înfăptuită de Iisus Hristos. Principalul element al credinței este Crucea, amintind de crucificarea lui Hristos, îndemn către mântuire și făgăduitul paradis ceresc.

            Încă din secolele IV, V s-au ridicat Hacikaruri – adevărate bijuterii arhitecturale – spre a eterniza amintirea victoriilor în războaie și a evenimentelor importante ale istoriei. Ele au servit, de asemenea, și ca monumente funerare în scopul mântuirii sufletelor  celor adormiți. (La Noradus, Saghmosavank, Vechiul Ciugha, etc.). Unele au fost concepute ca Hacikaruri de grup.

               Prin secolele X – XIII diferitele varietăți de hacikaruri au atins perfecțiunea, fie sculptate în blocuri masive de piatră sau așezate pe socluri, montate ori săpate direct în pereții bisericilor, atașate unor suprafețe mari de masă stâncoasă, ca și când s-ar desprinde chiar din ele. Cel mai vechi Hacikar ajuns până la noi este cel al reginei Gadranite (879, Garni).

            Monumentele Hacikaruri – proiectate ca atare – formează o categorie distinctă, numită atoatetămăduitoare; de obicei, au pe ele reprezentarea răstignirii lui Hristos, fapt pentru care li s-a conferit, în mod convențional, acest nume.

             Hacikarurile sunt răspândite în jurul bisericilor și mănăstirilor, al cimitirelor și vechilor așezări rurale, în apropierea fântănilor (cișmelelor) și podurilor, instalate cu ocazia unor evenimente importante și memorabile sau în spațiile primite în dar, și aceasta nu doar în Armenia ci și în acele locuri unde s-a manifestat armeanul, mânat de destinul său.

           Arta Hacikarurilor a renăscut și înflorit, îndeosebi, în ultimele decenii. O mulțime de sculptori și meșteri pietrari continuă tradiția lăsată moștenire de înaintași. Hacikarul este expresia (proto) tipică a culturii și civilizației armene, unul din simbolurile caracteristice ale individualității neamului armean. Prin uimitoarea minune sculpturală, prin misterul atotmântuitor și viața veșnică a pietrei respirând în eternitate, plasată fiind în aer liber, Hacikarul este unul din cele mai accesibile obiecte sfinte ale Bisericii Armene.

           Mai lesne decât a săpa în adâncimea istoriei, Hacikarul se afirmă ca o pagină vie de legendă și mit, transmițând instantaneu sensibilității, prin meșteșugul dantelăriei în piatră, adevăruri tăinuite de secole despre poporul armean atât de încercat de vitregia destinului.

               Hacikarul este, în același timp, o manifestare a culturii armene moderne, întrucât și astăzi, în Armenia se creează sute și sute de Hacikaruri, cu scopul de a fi dăruite și rânduite în diferite colțuri ale lumii, cu diverse prilejuri însemnate.

               În România, cu astfel de ocazii, s-au instalat Hacikaruri – în număr de cinci –  în București, Suceava ( două), Pitești, și Constanța.

 

Pregatit de Preot Oshakan Khachatryan

Paroh al Bisericii armene din Constanța