Mihai Stepan Cazazian

Istoricii

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

După 20 de ani s-a întîmplat. Doi istorici, unul de origine turcă şi unul armean au venit la Bucureşti să vorbească despre Genocid. Genocidul  celor 1,5 milioane de armeni ucişi după anul 1915. Astfel am avut parte de o dezbatere la care au participat în majoritate, din păcate, comunitatea armeană. Spun din păcate pentru că la acest  eveniment, care s-a materializat în realizarea unei conferinţe, ar fi meritat să participe în primul rînd istorici, politicieni, oameni de cultură români. Deşi ne-am mobilizat exemplar şi am trimis zeci de invitaţii precum şi zeci de e-mailuri la redacţii şi alte instituţii, din păcate, nu am fost onoraţi cu prezenţa. Tragedia armenilor nu este o prioritate pentru o societate civilă românească ce se dovedeşte neputinciosă la problemele României dar să se gîndească la dramele altor popoare care, întîmplător sau nu mai trăiesc şi pe aceste meleaguri. Am spus-o personal într-un interviu de acum cîţiva ani. Politicienii români şi societatea românească nu poate privi, în acest moment, dincolo de graniţelor României. Nu sîntem o societate pregătită, ca Franţa de exemplu, să adoptăm hotărîri şi să judecăm istoria altor popoare care au contribuit şi ele la dezvoltarea acestui continent. Punct. Revin la conferinţa de la Bucureşti. Distinşii noştri invitaţi, Taner Akcam şi Raymond Kevorkian ne-au oferit o lecţie de istorie cum nu am mai auzit. Dedicăm în mare parte acest număr al revistei acestor istorici iar parte din textul conferinţei l-am reunite într-un supliment ce va fi distribuit cu numărul de faţă. Care este concluzia acestei conferinţe ? Pentru noi armenii din România important este că în sfîrşit şi Bucureştiul a fost trecut pe itinerariul istoricilor de renume care au venit să vorbească despre tragedia armeană. Nu este puţin lucru. Cei doi istorici  au spus că în nici o ţară unde  au conferenţiat nu au simţit atîta forţă din partea comunităţii armene ca în România. Asta pentru că, în afară de organizarea exemplară a conferinţei, datorată U.A.R. au fost invitaţi, în direct, la TVR info iar într-un timp record a fost tipărit volumul lui Taner Ackam  Un act ruşinos, deşi demersul părea, la un moment dat, a fi compromis din motive independente de Editura Ararat. Să nu intrăm în amănunte şi doar să spunem că iată se poate. Următorul pas ar fi ca vocea celor care vin pe malurile Dîmboviţei să vorbească despre genocid să fie cît mai auzită. Nu doar de armeni. Pînă atunci. Teşekkürler Taner Akcam, şnorhagalutiun Kevorkian!

  •  
  •