Mihai Stepan Cazazian

INVITAȚIE

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Serge Avedikian

SERGE  AVEDIKIAN

Copilăria la Erevan

Născut în 1955 la Erevan, Serge a primit în primul rând o educație sovietică. Dar părinții lui au ales să-l trimită mai apoi la școală franceză, pentru că sperau neîncetat să se repatrieze în Franța. În anii ’60, Nikita Hrușciov a pus în aplicare o lege prin care armenii se puteau  întoarce în țările care îi găzduiseră. Familia Avedikian a așteptat opt ani înainte de a putea “reveni” … “Mi-am trăit adolescența cu armenii așa numiți “indigeni”. Adică, cu cei ai căror părinți s-au născut în Armenia, caucazieni. Eu eram un frate armean, un fel de pieds-noirs aici, un armean din altă parte. Am avut întotdeauna această opoziție, de a fi un pic străin. În Armenia, am fost un pic străin, pentru că m-am născut acolo”. Bogăția lor, chiar dacă nu era neapărat una pecuniară, era în primul rând una culturală, datorită atașamentului față de Franța. Ei aveau alte obiceiuri: “Am trăit pe drum acolo , fiind în același timp din Erevan.”

Am revenit în Franța

Pe 1 decembrie 1970 (ziua lui de naștere), familia pleacă în Franța. Începe un nou capitol. Sosirea în Franța, a fost o mare bucurie, un vis pentru Serge: “era țara părinților mei, țara educației lor. Eu nu vorbeam fluent, dar aveam urechile pline de vorbele părinților mei.” El nu simțea deloc cultura Diasporei. “Armenii din Franța îmi păreau străini, deși vorbeau armeană. Pentru mine, ei erau falși francezi. Nu erau nici armeni, nu erau nici francezi. Eu eram cu totul încă acolo, dar spiritul meu era deja aici. După părerea mea eu eram mult mai francez decât ei. Pentru că ei au încercat mereu să-și păstreze “armenitatea”, cel puțin între ei. Era un fel de îngâmfare că există undeva, pentru că fuseseră mai degrabă extrem de bine integrați. Simțeam că au păstrat ceva armenesc, însă îmi suna fals.” După părerea lui Serge, armenii sunt destul de rezervați prin natură, dar foarte calzi. Ceea ce îl uimește în Franța, este atât individualismul mai pronunțat, cât și această căldură oarecum “superficială”, atunci când francezii “se pupă pentru un da sau un nu.”

Astăzi

În prezent el  pregătește un film despre satul natal al bunicului său. Acesta s-a născut într-un loc inaccesibil, în Anatolia (Turcia modernă). Primul demers s-a axat pe “accesibil”: Armenia, Franța, Diaspora și Armenia sovietică. Acum că acest demers a fost digerat, el se întoarce către  amintirea a ceva complet înghițit, ceva complex: pământul promis pe care armenii nu îl vor avea niciodată. Serge a fost de două ori în satul bunicului său în Turcia, “Integrarea este o adevărată mișcare de dus – întors”

Într-unul dintre ultimele sale filme, el joacă rolul unui turc anti-armean de extremă-dreaptă. Inițial el trebuia să joace un avocat. El însuși s-a propus pentru acest rol. La început regizorului i-a fost teamă de reacția publicului și a colegilor: un armean care joacă un turc … În cele din urmă, publicul a aplaudat. El și-a făcut doar treaba de actor, iar actorii nu au naționalitate după părerea lui. Astăzi, se simte bine. Ceea ce îl face să și arate bine este acest echilibru interior:  amestecul dulce de Armenia și Franța sau viceversa.

  •  
  •