Elena Ciobanyan

“Intre două suflete”.. Secretul filmului regizorului L. Périgaud

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

LaurencePerigaud7402-480x528 

Festivalul “Caisa de aur” s-a terminat cu o lună înainte, însă mulți încă continuă să vorbească despre acesta. Așadar, vă prezentăm interviul cu regizorul  filmului “Între două suflete”, Laurance Périgaud.

 

Laurence, despre ce este vorba în  filmul tău?

Este povestea unui profesor de management, Chris, care în realitate nu se simte nici bărbat, nici femeie, ci între două sexe. Împlinind 60 de ani, Chris face cel mai mare și responsabil pas în viața sa: operație de schimbare de sex, în Tailanda, devenind Christa.

– De ce ai ales tocmai această temă pentru filmul tău documental?

Studiind antropologie, sociologie, mă interesau chestiunile de gender. În timpul universității am înțeles, că problemele de gender sunt percepute altfel în diferite țări. Așadar, prin acest film am vrut să cunosc lumea și să sparg stereotipurile.

–         Cum ai găsit protagonistul principal al filmului tău?

–  Tot în timpul studiilor l-am întâlnit prietenul tatălui meu, Chris, care mi-a spus în șoaptă, că după câteva zile trebuie să plece la Bankok să facă schimbare de sex. Eu imediat am cerut ajutorul facultății unde studiam să-mi dea o cameră și bani pentru a face un film documentar, care, de fapt, era teza de masterat.

 Care a fost reacția lui Chris la ideea de a-l filma?

– Chris însuși a dorit să-și prezinte povestea de viață pentru ca lumea să știe de această problemă.  affiche_b1-720x1030

– Acest subiect pare un pic neobișnuit pentru țara noastră. Totuși, care a fost reacția oamenilor după vizionarea filmului?

– La Erevan, de exemplu, oamenii îl vizionau cu mare interes, însă, mai ales bărbații, îl considerau rușine și refuzau să-l vizioneze.

–  Chiar dacă Christa pare curajoasă, se vede o tristețe adâncă în ochii ei.  A regretat vreodată pentru pasul făcut?

– Ea nu a spus niciodată așa ceva. Dimpotrivă, întotdeauna arată că este fericit și mulțumit cu rezultatul operației.

După film putem judeca, că prietenii Christei au acceptat-o?

– Oamenii deseori își ascund gândurile, părerile sau îndoielile. Așă că nu putem ști ce părere au despre Christa…

Cât de estetică și morală este filmarea  operației?

– Să știți că nu este atât de scârboasă, pe cât pare. În realitate, camera nu reflectă întreaga  operație, apărându-ne de o agresiune viziuală.

Cât timp a trebuit pentru filmare?

– Am urmărit timp de un an viața lui Chris timp în care și-a convins medicul să-i dea hormoni, după operație.

– Poți să povestești cum ai devenit regizor de film?

– La 19 ani am plecat de la Paris la Neuchatel (Elveția) pentru a studia antropologie și a învăța montaj de film la compania de film Rec Productions, apoi m-am angajat la Canal Onex. În anul 2006 am călătorit  două luni în India ca asistentă a regizorului Paul Runyon (“Dansul zeilor”),  între 2008-2009 am filmat la documentarul “Între două suflete”, iar în 2010 am început să lucrez la RTS, unde am devenit regizor de emisiuni transmise în direct.

Descrie-ți personalitatea în trei cuvinte.

În primul rând curiozitate, datorită căreia cunosc mulți oameni, perfecțiune, care uneori mă epuizează și, în sfârșit, emoțiile care mă ajută foarte mult în realizarea filmelor.

–       Ai noi proiecte?

–  Bineînțeles. Doresc să realizez un proiect independent de televiziune.

–         Când vom putea viziona filmul la noi acasă?

– În primul rând trebuie să aștept 1-2 luni pentru a-l vinde sub formă de DVD, iar după 2-3 ani poate fi vizionat prin internet.

–         Vom aștepta cu nerăbdare…

 

Elena Ciobanyan

  •  
  •