Arsen Arzumanyan

Întîlnire la Sediul Uniunii Armenilor din România

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

 P1000457

După semnarea, în anul 2011, a documentelor de colaborare în domeniile culturii educației și științei, dintre România şi Republica Armenia, câteva zeci de tineri armeni din Armenia au venit să studieze în diferite oraşe ale României în universităţi sau au participat la programe de voluntariat. În acelaşi timp cu creşterea graduală a numărului tinerilor, preşedintele UAR Varujan Vosganian a propus să se creeze un corp în cadrul UAR pentru studenţii veniţi din Armenia. Scopul principal al acestui corp este de a-i integra mai mult pe studenţi în viaţa comunităţii şi de a oferi ajutor în protejarea drepturilor lor etc. În 13 martie domnul Vosganian a avut o întâlnire cu o parte din acești tineri şi a menţionat, că “studenţii din Armenia fac şi ei parte din comunitate, chiar dacă temporar, probabil unii dintre ei o să dorească să rămână aici, ceea ce va fi bine pentru comunitate, pentru că vorbitori buni de limba armeană sunt foarte puţini”. Studenţii au fost deschişi în a adresa întrebări şi pe parcursul întâlnirii s-au discutat multe subiecte asupra diferitelor sfere. La sfârşitul întâlnirii s-a decis să se organizeze o întâlnire mai mare cu toţi studenţii şi, în general, cu tinerii din România, pentru a întări relaţiile dintre ei şi a ajutat comunitatea să-şi păstreze identitatea naţională.

Arsen Arzumanyan

P1000458

P1000464

  • 53
  •