Mihai Stepan Cazazian

INCURSIUNE ÎN DANSUL ARMENESC, în dialog cu Ștefana Agop

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

12002894_1077604628923992_4627471565527696756_n

Dragi cititori ai revistei Ararat, astăzi vă propun să participăm la o incursiunea în cultura și civilizația armeană. Pătrunzând în lumea dansului, am descoperit numeroase activități întreprinse de Uniunea Armenilor din România – filiala Iași, fapt ce m-a îndemnat să realizez un articol în care să deslușim pașii spre succes ai ansamblului de dansuri armenești Siamanto. Interviul ce vi-l aduc în vedere vizează implicarea Ștefanei Agop, ca membru al trupei de seniori și coordonator al trupei de juniori. Vă urez lectură plăcută!

Zîna Beatrice: Fiecare dintre noi are câte o pasiune. Pasiunea dumneavoastră care este?

Ștefana Agop: Una dintre pasiunile ce mă definesc este dansul deoarece această formă a artei reușește cel mai bine să contureze portretul ființei umane însoțit de emoții, sentimente și trăiri.

Zîna Beatrice: Când v-ați descoperit pasiunea pentru dans?

Ștefana Agop: Pasiunea pentru dans am descoperit-o de curând. Făcând parte din comunitatea armeană din Iași am fost coptată în cadrul trupei de dans Siamanto, proiect coordonat de domnișoara Daria Tănăsucă. În cadrul acestei trupe am reușit să deslușesc tainele culturii armene transpuse în dans, acest lucru întărindu-mi astfel înclinația spre domeniul artistic.

Zîna Beatrice: Cine v-a ajutat sau v-a susținut să vă dezvoltați și să vă continuați pasiunea?

Ștefana Agop: Șansa oferită de Uniunea Armenilor din România-filiala Iași a fost un real pilon în descoperirea înclinației din domeniul artistic, așadar pot afirma că proiectul lansat de comunitatea armeană a constituit start-up-ul unei potențiale cariere.

Zîna Beatrice: Unde a fost făcut primul pas în ceea ce semnifică expunerea către public?

Ștefana Agop: Prima apariție a trupei Siamanto a avut loc într-un cadrul relativ restrâns (și aici fac referire la comunitatea locală, comunitatea armeană din Iași), în cadrul evenimentului Ziua Minorităților. Emoțiile m-au cuprins atunci când i-am văzut în public pe părinții mei. Aplauzele lor au constituit un factor motivant de-a lungul momentului artistic.

Zîna Beatrice: Ce reprezintă dansul/muzica pentru dumneavoastră?

Ștefana Agop: Muzica și dansul reprezintă o formă de manifestare a propriilor trăiri, sentimente. De multe ori, ca și pentru artiștii consacrați, această pasiune, ulterior transformată într-un job, constituie un refugiu. Acest refugiu poate fi considerat fie de natură meditativă, fie de natură afectivă.

Zîna Beatrice: Ce doriți să exprimați când dansați?

Ștefana Agop: Până în momentul de față nu am reușit să găsesc un răspuns, dar consider în primă instanță că emoțiile transmise publicului sunt cele mai importante în demersul artistic. Atunci când avem o reprezentație, indiferent de starea de spirit, emoțiile și trăirile exprimate de artist trebuie să fie de natură pozitivă, întrucât publicul captează această energie transmisă prin dans.

Zîna Beatrice: Cum ați reușit să transformați pasiunea într-o formă de a vă câștiga existența?

Ștefana Agop: Deși poate fi privit ca un potențial job, pasiunea cu privire la dansurile specifice comunității armene vor rămâne pe planul doi, deoarece în momentul de față în prim plan va  rămâne aplicarea cunoștințelor de statistică dobândite în cadrul facultății.

Zîna Beatrice: Care sunt evenimentele care vă oferă posibilitatea să vă exprimați pasiunea?

Ștefana Agop: Evenimentele culturale ce pun în lumină trupa de dans Siamanto sunt: Ziua Minorităților, Săptămâna turismului, Festivalul Festudis – Confluențe etnice, Festivalul Împreună la Iași, Festivalul G FEST, Cupa Interetnică Bucovina, Zilele Culturii Armene.

Zîna Beatrice: Sunteți susținuți (și) de autorități?

IMG_1736

Ștefana Agop: Suntem susținuți atât de forurile superioare și aici fac referire la Guvernul României, cât și de autoritățile locale prin facilitarea organizării evenimentelor culturale.

Zîna Beatrice: Aproximativ, câte spectacole aveți pe lună?

Ștefana Agop: Nu avem un număr prestabilit de spectacole, dar în medie avem cam o reprezentație pe lună.

Zîna Beatrice: Ce credeți că s-ar putea face ca să vă sporiți activitatea?

Ștefana Agop: Evoluția trupei de dans Siamanto, din momentul debutului și până în prezent poate fi prezentată printr-un parcurs ascendent. Probabil factorii predominanți ce ar spori activitatea ar fi stabilitatea, disponibilitatea, cooperarea, corectitudinea și punctualitatea.

Zîna Beatrice: Care este programul dumneavoastră de lucru?

Ștefana Agop: În medie repetițiile trupei de dans se desfășoară o dată pe săptămână pe parcursul a două ore, timp în care se au în vedere repetarea coregrafiilor din cadrul spectacolelor anterioare, cât și posibilitatea învățării unor noi coregrafii.

Zîna Beatrice: Cu ce fel de provocări v-ați confruntat până acum, în activitatea pe care o desfășurați?

Ștefana Agop: Provocările lansate au fost reprezentate de impedimentele organizatorice din cadrul festivalurilor, dar fiind înzestrați cu răbdare am reușit să trecem victorioși și peste aceste obstacole.

Zîna Beatrice: Cum vă promovați pasiunea?

Ștefana Agop: Termenul de promovare face referire la totalitatea mijloacelor mass-media (canale de televiziune, presă scrisă, mijloace online, panouri publicitare, postere, pliante). În momentul de față promovarea trupei de dans Siamanto are loc atât în timp real prin diferite publicații în cadrul ziarelor locale (Bună Ziua Iași, Ziarul de Iași) sau apariții la posturile de televiziune (TVR Iași, TELE M), cât și în mediul online (grupurile, paginile și conturile Facebook, domeniul oficial uariasi.ro)

Zîna Beatrice: Iașul vă oferă oportunitatea de a vă dezvolta?

Ștefana Agop: Desigur. În ultimul timp scena culturală a orașului Iași a căpătat contur, pe de o parte, prin colaborările strânse dintre minorități, și pe de altă parte, prin deschiderea cetățenilor în ceea ce privește evenimentele organizate. De asemenea un element important de menționat este implicarea proactivă a tinerilor din cadrul comunității locale, în demersul cultural dezvoltat de autoritățile locale și instituțiile partenere. Apariția complexului Palas este benefică pentru dezvoltarea curentului intercultural în societatea contemporană, deoarece datorită arhitecturii moderne și evenimentelor organizate, tinerii sunt atrași, devenind astfel promotori ai culturii.

Zîna Beatrice: Care sunt spațiile în care sunt desfășurate activitățile?

Ștefana Agop: De cele mai multe ori activitățile sunt desfășurate în parteneriat cu alte instituții sau organizații non-guvernamentale, fapt ce subliniază caracterul instabil al spațiului.

Zîna Beatrice: Unde vă antrenați? Aveți un spațiu particular de lucru sau îl împărțiti?

Ștefana Agop: Repetițiile au loc la sediul Uniunii Armenilor din România – filiala Iași, în crusul după amiezii.

Zîna Beatrice: Ce evenimente se organizează în acest scop? (Locale sau în afara Iașului?)

Ștefana Agop: La nivel local participăm la Ziua Minorităților, Festivalul Festudis, Saptămâna turismului, Festivalul Împreună la Iași, Festivalul G FEST și la nivel național ne putem mândri cu participări la Zilele Culurii Armene organizate la Cluj Napoca sau Cupa Interetnică Bucovina la Suceava.

Zîna Beatrice: Ați fost implicată?

Ștefana Agop: Desigur, și mi-a făcut o deosebită plăcere să particip la aceste evenimente.

Zîna Beatrice: În cadrul evenimentelor la care ați participat/pe care le-ați organizat au fost implicate și autoritățile?

Ștefana Agop: În cadrul evenimentelor la care am participat sau pe care le-am realizat de-a lungul anilor, autoritățile au avut un rol important atât în organizarea, desfășurarea și derularea evenimentelor, cât și în procesul de finanțare al acestora.

Zîna Beatrice: Cine se ocupă de aceste evenimente? Cine participă?

Ștefana Agop: Organizarea evenimentelor cultural-artistice este realizată de Uniunea Armenilor din România – filiala Iași în parteneriat cu Uniunea Ucrainenilor din România – filiala Iași, Asociația Culturală Dionysos, Centrul Cultural Egiptean și Forul Cultural German. Pe lângă aceste aceste organizații culturale un rol important îl dețin și instituțiile de cultură cum ar fi: Teatrul Luceafărul, Ateneul Tătărași sau Casa de Cultură a Studenților. Evenimentele sunt adresate persoanelor interesate de palierul intercultural al societății ieșene.

Zîna Beatrice: Ce locații se aleg pentru aceste evenimente?

Ștefana Agop: În funcție de anvergura evenimentului se alege locația. Festivalurile implică o capacitate numeroasă, fapt ce sugerează alegerea unei locații cum ar fi Teatrul Luceafărul, Casa de Cultură a Studenților, Casa de Cultură Mihai Ursachi  sau Ateneul Tătărași, în schimb activitățile interne pot fi realizate fie la sediul Uniunii Armenilor din România – filiala Iași, fie la sediul instituțiilor partenere din cadrul proiectului.

Zîna Beatrice: Cunoașteți și alte trupe de dans?

Ștefana Agop: Desigur. Aici pot menționa ansamblul grecilor, rușilor-lipoveni și ucrainenilor.

Zîna Beatrice: Cum ați ajuns să colaborați cu ele?

Ștefana Agop: Colaborările s-au închegat în urma unor participări la diferite manifestări culturale.

Zîna Beatrice: Care este scopul colaborării?

Ștefana Agop: Scopul acestei colaborări privește promovarea culturii și civilizației etnice în cadrul societății ieșene.

 Zîna Beatrice: Ați participat la concursuri împreună?

Ștefana Agop: Din fericire nu am avut ocazia să particip alături de celelalte minorități în cadrul unor concursuri. Acest fapt a fost benefic întrucât termenul de competivitate se anulează, fiind înlocuit de cel de colaborare sau cooperare. Țin să menționez că fiecare etnie își promovează prin dans propriile valori și tradiții, așadar consider că termenul de concurs implică un grad de competivitate sau rivalitate și de aceea consider că oportună este utilizarea termenului de festival.

Zîna Beatrice: Vă susțineți reciproc în cadrul evenimentelor?

Ștefana Agop: Susținerea reciprocă în cadrul evenimentelor este vizibilă în cadrul comunităților etnice, deoarece numitorul comun al organizațiilor culturale este promovarea culturii prin dans.

Zîna Beatrice: Care este grupul țintă căruia se adresează?

Ștefana Agop: Grupul țintă este format din persoanele dornice să fie inițiate în tainele interculturalității ieșene.

Zîna Beatrice: Cum se atrage grupul tință în ceea ce privește domeniul de dans?

Ștefana Agop: Grupul țintă se alege în funcție raportul trupă-public, deoarece trebuie să existe o chimie între aceste două componente. Emoția transmisă de dans trebuie să impresioneze prin vibrația sa și pe cea mai insensibilă persoană, așadar acesta ar fi criteriul de alegere al grupului țintă.

Zîna Beatrice: Iașul dispune de o bună colaborare cu celelalte orașe?

Ștefana Agop: Din punctul meu de vedere orașul Iași s-a evidențiat prin multitudinea de evenimente culturale organizate de-a lungul timpului. Colaborarea cu celelalte orașe intervine în procesul de organizare al festivalurilor sau activităților culturale. Predominant organizațiile culturale din orașul Iași dețin colaborări cu orașele principale din regiunea Moldovei.

Zîna Beatrice: Ca și ofertă, Iașul deține mai multe avantaje, în ceea ce privește domeniul, față de alte orașe? De ce?

Ștefana Agop: Pe de o parte, luând în considerare colaborările la nivel regional, orașul Iași deține numeroase avantaje cu privire la organizarea și desfășurarea activităților artistice. Pe de altă parte, comparând cu centrele culturale dezvoltate cum ar fi Cluj Napoca, Sibiu, Timișoara și București, orașul Iași trebuie să își îmbunătățească infrastructura.

Zîna Beatrice: Ce opinie ne-ați putea împărtăși cu privire la Iași privit ca centru cultural artistic?

Ștefana Agop: Orașul Iași este un centru cultural-artistic din perspectiva mea. Dezvoltarea palierului artistic și cultural capătă contur pe zi ce trece în Capitala Moldovei. Comunitatea locală la granița dintre trecut și prezent, tradiție și modernitate face posibilă obținerea unei vizibilități permanente pe plan local, dar și național.

Zîna Beatrice: De ce fel de oportunități credeți că beneficiază orașul Iași, respectiv domeniul dumneavoastră?

Ștefana Agop: Oportunitățile de care beneficiază în mod direct orașul sunt: recunoașterea trupei de dans Siamanto atât la nivel național, cât și internațional prin diferite participări la festivaluri și evenimente; obținerea unui spațiu pentru desfășurarea propice a repetițiilor și dobândirea unor beneficii (costume specifice armenești).

Zîna Beatrice: În ceea ce privește dansul, oferă Iașiul cadrul optim pentru dezvoltarea acestui domeniu?

Ștefana Agop: Orașul Iași a oferit din totdeauna cadrul optim pentru dezvoltarea domeniului cultural-artistic datorită numeroaselor activități desfășurate.

Zîna Beatrice: În domeniul dumneavoastră s-au produs schimbări cu privire la dezvoltarea și emanciparea lui?

Ștefana Agop: Emanciparea domeniului artistic nu este vizibilă în societatea actuală, deoarece valorile clasice, tradiționale s-au conservat de-a lungul timpului.

Zîna Beatrice: Ce elemente credeți că ar trebui revizuite în ceea ce privește domeniul dumneavoastră de activitate, pentru a se realiza o formă cât mai bine conturată de exprimare culturală?

Ștefana Agop: Exprimarea culturală face referire la domeniul cultural prin raportare la campania de promovare (domeniul online, presa scrisă), calitatea actului artistic însoțit de resursele umane corespunzătoare și cantitatea informațională cu privire la cunoașterea demersului cultural întreprins de artiști.

Zîna Beatrice: Prin multitudinea de elemente culturale și nu numai, considerați că Iașiul este suficient de cunoscut pe plan european?

Ștefana Agop: Datorită activităților culturale întreprinse în ultimii ani, orașul Iași a căpătat vizibilitate la nivel european. Orașul Iași aduce o multitudine de beneficii atât la nivel de marketing prin campaniile de promovare a evenimentelor culturale, cât și la nivel financiar prin atragerea fondurilor specifice organizării de festivaluri.

Zîna Beatrice: Iașul are nevoie de susținere din partea cetățenilor și nu numai. Considerați că cetățenii sunt implicați? În ce măsură?

Ștefana Agop: Cetățenii orașului Iași se implică în mod proactiv în cadrul societății, dar impedimentele impuse de aceasta sunt reflectate în modul în care acționează autoritățile.

Zîna Beatrice: Vă propun un exercițiu de imaginație în care cantitatea de resurse/colaborarea cu autoritățile nu constituie o problemă. Cum ați redesena Iașul din perspectiva domeniului în care activați? Cum ar arăta acel Iași ideal, în care tinerii artiști/creativi să își poată derula activitatea fără impedimente?

Ștefana Agop: În primul rând culoarea roz devine un deziderat pentru majoritatea cetățenilor. Astăzi nu mai putem menționa culorile pastelate, ci doar cromatica cenușie, formată dintr-o multitudine de nuanțe predominante de gri. Asemenea poetului simbolist Bacovia, lumea ideală este retezată, datorită cromaticii utilizate. Dar, pentru a răspunde la întrebarea adresată, consider că orașul Iași ar trebui conturat de tinerii artiști ce dau culoare zi de zi orașului monoton. Petele cromatice de roz sugerează posibilitățile infime de punere în valoare a talentului.

Zîna Beatrice: Cum ar putea fi consolidate sectoarele culturale și creative din Iași? Credeți că ideea dezvoltării unei rețele între acestea este viabilă?

Ștefana Agop: Consolidarea sectoarelor culturale ține de ideea dezvoltării unei rețele viabile prin colaborarea artiștilor ieșeni.

Zîna Beatrice: Diversitatea culturală, dialogul intercultural, cooperarea între orașe este vizibilă și în orașul Iași? Din perspectiva domeniului în care activați, cum credeți că ar putea fi atinsă această componentă, ce anume ar trebui făcut pentru dezvoltarea ei?

Ștefana Agop: Criteriile sunt în strânsă legătură cu dimensiunea europeană ce pune accentul pe diversitatea culturală, dialogul intercultural și cooperarea între orașe. Dezvoltarea sectorului cultural-artistic la nivel european ține de îndeplinirea celor trei viziuni menționate anterior.

Zîna Beatrice: Dacă ați putea schimba două lucruri în domeniul din care faceți parte, care ar fi acestea? Ce recomandări aveți pentru tinerii din domeniu pentru a se dezvolta profesional cu succes în Iași?

Ștefana Agop: Schimbarea implică o necesitate pe de o parte, și o decizie pe de altă parte. Domeniul în care activez este un sector cultural-artistic vast în care aș interveni cu modificări la stabilitatea membrilor și puctualitatea repetițiilor. Aș recomanda tinerilor artiști să practice această profesie cu pasiune.

 

Articol realizat de : ZÎNA BEATRICE

  • 28
  •