Vartan Martaian

INTERVIU, în exclusivitate, pentru revista ARARAT…

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

 

 … „Armenilor din România, în afară de reușită personală, vreau să le urez să rămînă fideli și strîns atașați

identității lor armenești”

– spune E.S. HAMLET  GASPARIAN,

Ambasador al Republicii Armenia,

la încheierea

misiunii diplomatice în România

 

 

Domnule ambasador, v-ați început misiunea diplomatică în România în aprilie 2010. Care a fost prima Dumneavoastră impresie de la București?

Sentimentul că mă aflu la mine acasă. Iar acest sentiment nu m-a părăsit nici un moment, ba mai mult s-a întărit descoperind locurile armenești ale Bucureștiului. Deseori le spun oaspeților mei că, dacă te oprești în centrul Bucureștiului și îți întorci privirea în cele patru zări, pretutindeni vei găsi urme și prezențe armenești. Biserică armeană, cartier și stradă armenească, cimitir armenesc, Hanul lui Manuc, Casa Melik, Muzeul Zambaccian, statui ale armenilor de seamă, universități și străzi purtînd numele acestora, palate și construcții splendide ridicate de arhitecți armeni, precum Palatul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, Cercul Militar, o aripă a Palatului Cotroceni, Școala Superioară de Arhitectură și altele.

Primul contact oficial avut de Dumneavoastră cu comunitatea armeană din România a avut loc la 24 aprilie 2010, cînd ați participat la manifestarea organizată de Uniunea Armenilor din România. Cum v-a primit comunitatea?

În realitate, deși în fugă, prima oară am venit în contact cu armenii din România încă în 1994, la 19-20 septembrie, cînd, în calitate de jurnalist, l-am însoțit pe președintele Levon Ter-Petrosian în vizita sa oficială la București. Am trimis atunci cîteva reportaje cotidianului Azg („Națiunea”), între care și despre comunitate. Recent am descoperit întîmplător în arhiva mea unul dintre aceste articole care descria destul de exact starea comunității. Cred că în 2007 sau 2008, l-am însoțit și pe ministrul Varujan Vosganian la Eparhia Armeană din Franța. În afară de aceasta, din poziția mea de redactor al cotidianului Azg, în anii ’90 am urmărit cu regularitate evenimentele din România și viața armenilor de aici, iar imaginea lui Hagop Siruni, pe care îl văzusem întîmplător la Erevan, încă din anii studenției mi se întipărise puternic în minte. Așadar, întîlnirea ce o menționați a fost mai degrabă o regăsire prietenească și caldă, ca între vechi cunoștințe.

Cu ce așteptări și cu ce programe ori proiecte ați preluat funcția de ambasador?

Ca orice diplomat: să contribui la dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări în toate domeniile posibile. Cît mi-a reușit acest lucru, este altă chestiune.

Cu toții știm că, în ciuda eforturilor depuse, dezvoltarea accelerată a legăturilor economice și comerciale armeano-române este încă un vis frumos. Dar cum apreciați evoluția relațiilor interstatale armeano-române pe tărîm politic?

Într-adevăr, în domeniul economic și comercial avem de ambele părți puține lucruri cu care să ne mîndrim. Este chiar incomod să ne uităm la cifre, deși această situație deplorabilă își are explicațiile ei și nu depinde întru-totul de activitatea diplomaților. Există factori mai puternici. În orice caz, trebuie multiplicate eforturile bilaterale pentru îndreptarea situației, întrucît aceasta afectează și dialogul politic. Pe tărîm politic există destulă înțelegere reciprocă într-un larg cadru de chestiuni ce privesc agenda Armenia-UE și Armenia-NATO, cooperarea în cadrul ONU, OSCE, OCEMN (Organizația Cooperării Economice a Mării Negre) și Francofoniei, precum și alte chestiuni de natură bilaterală sau multilaterală. Deși în acești ani președintele, primul ministru și alți membri ai guvernului Armeniei au vizitat Bucureștiul cu diferite ocazii, iar la rîndul lor președinții Parlamentului României și membri ai guvernului au făcut contravizite în Armenia, este de dorit o intensificare a contactelor și a vizitelor la nivel înalt.

acord de înfrățire între orașele Roman și Dilidjan

Trebuie considerată reușită stabilirea dialogului și legăturilor la nivel descentralizat, pe care am început-o la sfîrșitul lui 2011. Primul acord de înfrățire s-a semnat în mai 2012, între orașele Roman și Dilidjan din Armenia. Pînă astăzi, s-au semnat asemenea acorduri între cîte 10 orașe și 3 județe de fiecare parte.

În timpul mandatului Dumneavoastră ambasada Armeniei s-a implicat în viața comunității armene din România, venind cu numerose inițiative culturale și educative. În același timp, grație eforturilor Dumneavoastră, s-au strîns în mod evident legăturile dintre comunitate și Armenia. V-am ruga să amintiți acțiunile cele mai reușite în acest sens, după opinia Dumneavoastră.

Lansarea volumului Cartea șoaptelor la Erevan

Poate mă înșel, dar, după impresia mea, în vremea regimului comunist comunitatea armeană din România (ca și alte comunități armene din țările lagărului socialist) a rămas într-o oarecare măsură izolată de realitatea panarmeană. În mod firesc, una dintre primele mele imbolduri a fost să deschid calea către lumea armenească, în primul rînd să povestesc despre armenii din România în Armenia și, prin aceasta, lumii. Prin urmare, am început să punem la dispoziția Armenpress și presei armenești materiale despre viața armenilor din România, lucru care continuă și în prezent. Celălalt moment important a fost utilizarea legăturilor de înfrățire între orașe inclusiv în scopul conservării identității armenești, adică implicarea comunităților armene locale în această inițiativă. Așadar, orașele și regiunile înfrățite mai sus amintite nu au fost alese la întîmplare, acolo existînd o prezență istorică și un patrimoniu armenesc, cu toate obligațiile ce decurg din aceasta. În acest context aș dori să scot în evidență comunitatea armeano-catolică din Transilvania, contactele cu aceasta îmbogățindu-mă la nivelul cunoașterii, sufletește și intelectual, și ale cărei legături cu Armenia le consider extrem de importante. La o și mai bună cunoaștere în Armenia a realității armenești din România a contribuit ediția în limba armeană a romanului lui Varujan Vosganian „Cartea șoaptelor”, la care am avut norocul timp de luni bune să lucrez ca redactor. Pe baza uriașei strădanii de traducere a lui Sarkis Selian și comparînd și punînd în acord textul armenesc împreună cu Varujan Vosganian, noi, alături de regretatul coredactor, poetul Varlen Alexanian, am tranformat versiunea armeană într-un al doilea original al romanului, practic într-un fenomen al literaturii armene, după care s-au făcut traducerile în persană, arabă și turcă. În Armenia romanul a avut două ediții, una a Uniunii Scriitorilor din Armenia și una a editurii „Antares” (și editura „Ararat” a publicat-o pe aceasta), în Armenia s-a vorbit și s-a scris destul despre acesta, ceea ce a contribuit la o mai bună cunoaștere a trecutului și prezentului armenilor din România.

La Festivalul Strada Armenească

 

Desigur, lista legăturilor dintre Armenia și comunitatea armeană din România este mai lungă și nu se limitează numai cu acestea și cu mine, numai dacă ne uităm la activitatea Bisericii Armene din România, îndeosebi la inițiativele și proiectele întîistătătorului eparhiei, epicopul Datev Hagopian, sau cele ale UAR, precum și la inițativele și programele ministerului Diasporei și ale celui al culturii. Vreau să amintesc în mod deosebit de festivalul „Strada Armenească” care, prin ceea ce reprezintă, este unic în toată Diaspora și stabilește o puternică legătură cu cultura armeană și cu Armenia.

În timpul cît ați fost în funcție s-a înregistrat o evidentă intensificare la nivel cultural și educațional a relațiilor bilaterale româno-armene. Ce ne puteți spune despre inițiativele menite să crească vizibilitatea Armeniei și temelor armenești pentru publicul românesc, care au fost inițiate de ambasadă sau la organizarea cărora ambasada și-a adus aportul?

Într-adevăr, diplomația culturală a fost și rămîne una dintre direcțiile importante și fructuoase din activitatea ambasadei. În acești ani, bazîndu-ne pe Programul interguvernamental de colaborare româno-armean în domeniile științei, educației și culturii, am reușit să inițiem importante demersuri îndeosebi în direcția armenologiei și a conservării, studierii și promovării bogatului patrimoniu istoric și cultural armenesc din România, iar în acest scop să desfășurăm o activă colaborare între cercurile educaționale și academice din Armenia și România. La 27 martie 2013, la București s-a semnat un acord de colaborare între Academia Română și Academia Națională de Științe a Armeniei, în cadrul căruia au fost întreprinse o serie de vizite reciproce și schimburi științifice. În prezent se fac demersuri în vederea semnării unor acorduri de colaborare între Institutul de Istorie al Academiei Naționale de Știinte a Armeniei și Institutele de Studii Sud-Est Europene și de Istorie „Nicolae Iorga” ale Academiei Române.

 

 

 

 

 

 

 

 

Următorul eveniment important în direcția academică a fost înființarea, la începutul anului 2014 a Institutului de Armenologie de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Acesta este primul institut de acest fel din Europa Centrală și de Est, iar inființarea sa este un pas important în domeniul studierii comunităților armenești din acest vast spațiu, ceea ce prezintă un mare interes nu numai din perspectivă strict istorică, ci și social-culturală, etnografică, lingvistică și artistică. În acest scurt răstimp Institutul de Armenologie a reușit să desfășoare o serie de conferințe științifice și prelegeri în diverse locuri și instituții din România despre istoria armenilor, îndeosebi despre armenii din Transilvania, în cadrul cărora au fost aduse la lumină noi informații și s-au remarcat tinere și promițătoare cadre sub îndrumarea profesorului Lucian Nastasă-Kovacs. Domnul Kovacs însuși a vizitat de mai multe ori Armenia în interes științific, iar unul dintre tineri a făcut stagiu de pregătire în Canada. Cred că datoria noastră, a Armeniei și comunității armene din România, este aceea de a sprijini activitatea Institutului de Armenologie prin tot ce putem. În acest sens este important faptul că în toamna lui 2014 s-a semnat un memorandum de colaborare între Universitatea de Stat din Erevan și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.

Înainte, la 6 iulie 2013, la București, s-a semnat un Memorandum de înțelegere reciprocă și un acord complementar între Universitatea de Stat din Erevan și Universitatea din București, unde deja din anul universitar 2011-2012 reîncepuseră cursurile de limbă armeană, scop în care l-am invitat pe unul dintre cei mai buni specialiști, conferențiar la Institutul de Limbi Străine al Universității Pedagogice din Moscova, autoare a metodicii de predare a armenei ca limbă străină, doctor Aida Markosian. În legătură cu aceasta doresc să supun atenției următorul fapt: în paralel cu predarea, doctor Aida Markosian a pregătit pentru vorbitorii de română un Manual de limbă armeană în patru volume, din care primele trei au văzut deja lumina tiparului la editura Universității din București. Aceasta este o lucrare de temelie demnă de toată aprecierea și lauda. Ca o completare, la adaptarea manualului pentru limba română, autoarea a fost mult ajutată de Iulia Postolachi-Antonian, secretară a ambasadei, de profesie filolog.

 

 

Încă în 2010, ambasada a propus ministerelor de externe și al culturii din România un program cuprinzător de manifestări legate de patrimoniul istoric și cultural al armenilor din România, primind acordul pentru acesta. Adică, organizarea pe această temă a unei conferințe științifice internaționale, publicarea materialelor acesteia, organizarea pe aceeași temă a unei mari expoziții și editarea unui catalog, precum și realizarea unui film documentar. După cum știți, conferința internațională pe tema patrimoniului comun romano-armean a avut loc la sfîrșitul lui octombrie 2013, la București, cu participarea a peste treizeci de cercetători din Franța, Germania, Ucraina, Moldova, România și Armenia. La începutul anului viitor, sub îngrijirea Academiei Române, este prevăzută tipărirea culegerii materialelor de la acea conferință. De cîțiva ani ne străduim asupra expoziției „De la Ararat la Carpați: Patrimoniul istoric al armenilor din România”, care trebuie să se deschidă la Muzeul Național de Istorie a României. La 23 aprilie 2014, s-a semnat la Erevan un Memorandum între Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul de Istorie al Armeniei, prin care sperăm să depășim toate chestiunile juridice și contractuale și anul viitor să deschidem, în sfîrșit, expoziția atît de așteptată. De altfel, istoricul armen din Franța, Claude Mutafian, care de cîțiva ani a lucrat cu noi la acest proiect și a făcut deseori vizite de cercetare în România, a dus deja la bun sfîrșit întocmirea volumului intitulat „La Saga des Arméniens: de l’Ararat aux Carpathes”, care trebuie să vadă lumina tiparului la începutul anului viitor, la Paris. În legătură cu filmul documentar mai trebuie să așteptăm, deși în rîndul filmelor documentare putem așeza filmele „Armenopolis” și „Noravank” ale lui Florin Kevorkian, care au fost realizate în contextul acestei idei.

 

întîlnire la Ministerul Culturii

În ceea ce privește conferințele științifice, consider o reușită conferința din 26 mai 2011 intitulată „Armenia: destinul unei națiuni”, dedicată Genocidului Armean și desfășurată în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din București, la care au participat mari specialiști în domeniu: profesorul Taner Akçam de la Clark University (Massachusetts, SUA) și profesorul Raymond Kevorkian de la Université Paris-VIII-Saint-Denis. Aceasta a fost moderată de academicianul Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Române. La conferință a fost prezent și fostul președinte Ion Iliescu, care a salutat inițiativa organizării conferinței cu participarea istoricilor armeni și turci, considerînd-o drept o verigă importantă de înțelegere reciprocă în această chestiune deosebit de complicată.

În aceeași ordine de idei, doresc să menționez cu apreciere mesajul din 25 aprilie 2015 al președintelui Klaus Iohannis, transmis cu ocazia centenarului Genocidului Armean, care a fost primul de acest fel la nivelul președintelui României. În același an președintele Iohannis le-a mai transmis armenilor două mesaje de solidaritate, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la reînființarea Uniunii Armenilor din Româniua și centenarului catedralei armene Sfinții Arhangheli din București.

În cadrul centenarului Genocidului Armean poate fi remarcată conferința științifică internațională din 15 octombrie 2015, din Aula Magna a Academiei Române, dedicată împlinirii a 125 de la nașterea ilustrului orientalist și armenolog Hagop Siruni. A acelui Siruni căruia, la 15 noiembrie 2012, Academia Română îi acordase cu generozitate titlul de membru post-mortem pentru uriașele sale merite în cercetarea științifică. Sperăm că în curînd UAR va publica o culegere a acestor materiale.

După conferința din 2011 dedicată Genocidului Armean, în următorii ani pe acest subiect au avut loc conferințe științifice și prelegeri în diferite orașe și universități din România, la care au participat cunoscuți specialiști din Armenia, Turcia, Israel.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În această înșiruire vreau să evidențiez conferința internațională cu tema “Genocidul Armean: Istorie, Memorie, Responsabilitate”, din 13-14 octombrie anul curent la Muzeul orașului București, la inițiativa istoricului de idei Sorin Antohi, autor al unei serii de articole și prefețe dedicate Genocidului Armean, și scriitorul și publicistul Bedros Horasangian, cronicar al „Observatorului Cultural”. În cele două zile ale conferinței au ținut prelegeri oameni de știință și cercetători din Franța, Germania, Israel, Turcia, Armenia și România.

Din seria cooperării culturale amintesc cu satisfacție lansarea, de către Romfilatelia și Haypost (Poșta Armeană), la inițiativa ambasadei, a emisiunii comune româno-armene de mărcii poștale dedicate împlinirii a 500 de ani de la tîrnosirea mănăstirii Hagigadar, a cărei lansare concomitentă a avut loc la 14 august 2012 la Erevan și București. La București aceasta s-a desfășurat în Aula Magna a Academiei Române, în prezența Catolicosului Suprem al Tuturor Armenilor, Gareghin II (căruia Academia Română i-a acordat, cu acest prilej, titlul de Doctor Honoris Causa ), și a ministrului de externe al României, Dl Titus Corlățean.

Apreciez ca făcînd parte dintre fenomenele culturale remarcabile, seara muzicală din 28 septembrie 2011 de la Ateneul Român, dedicată dublei sărbători a împlinirii a 20 de ani de la redobîndirea independenței Armeniei și stabilirea relațiilor diplomatice româno-armene, cînd s-au produs pe scenă cîntărețul de operă Barsegh Tumanian din Armenia, tînăra pianistă Lusine Haceaturian din Germania și renumitul pianist de jaz Harry Tavitian, precum și seara muzicală din 23 aprilie 2015 de la Sala Radio, dedicată marelui Komitas, cu participarea muzicologului Arthur Șahnazarian și a faimosului Grigore Leșe.

Lista manifestărilor culturale este lungă: concerte, spectacole de teatru, cinema, expoziții, ați fost martori la acestea, nu are rost să le înșirăm pe toate.

Au fost și inițiative sau proiecte eșuate? În decursul acestor ani ați avut dezamăgiri?

Dacă au fost eșecuri și dezamăgiri, și au fost, atunci în primul rînd sînt nemulțumit de mine însumi. Dar întotdeauna a predominat latura pozitivă, întrucît fără o încărcătură pozitivă nimic nu se poate face.

Cu ce gînduri, cu ce sentimente vă încheiați misiunea în România? Ce le-ați transmite armenilor din România?

În legătură cu împlinirile, dar și neîmplinirile, cu cele rămase neterminate și cele ce sînt de făcut, am sentimente amestecate. Sînt sigur că următorul ambasador, domnul Serghei Minasian, care este o persoană educată și distinsă, le va completa și adăugi, lucru pentru care îi doresc succes din tot sufletul.

Iar armenilor din România, în afară de reușită personală, vreau să le urez să rămînă fideli și strîns atașați identității lor armenești. Avem cu toții o responsabilitate și o datorie față de acel uriaș patrimoniu, care de veacuri s-a transmis din generație în generație și a ajuns acum la noi. În primul rînd este limba armeană. Să păstrăm armeana ca pe lumina ochilor, așa cum, în inima Transilvaniei, la vîrsta de 100 de ani, o păstrează bătrînul Peter Zakariaș/Petros Zakarian, acest Străjer mitic al Limbii Armenești, așa cum au descoperit-o și o păstrează lăstare ale vechilor armeni din Armenopolis, Laszlo Borbely, stabilit acum la Erevan, și Cristina Popa, în munții Karabaghului, sau Ermone Zabel Martaian, la Budapesta. Așa cum temeinic a învățat-o și o folosește strălucit Vartan Martaian, care a realizat de unul singur o uriașă muncă demnă de un institut, întocmind dicționarele Armean-român și Român-armean. Precum Sarkis Selian și Madeleine Karacașian, regretatul arhimandrit Zareh Baronian și preoții Mandalian, Radu Holca și Paul Ezras. Harry Tavitian, Arpiar Sahaghian și Bedros Horasangian, cel cu vorba iscusită. Cei doi Varujeni, Vosganian și Pambuccian. Alice Pambuccian la Paris, soțul ei Aram Grigorian și fratele Victor în Statele Unite. Arșaluis Gurău-Sarkisian și Luiza Terzian, tizul ei Sirun Terzian. Patriarhul comunității, Bergi Margarian. Acea armeană, pe care ani la rînd a predat-o, iar apoi a cuprins-o într-un Manual, tanti Ulig, doamna Ulnia Blănaru-Maganian. Și scumpa ei nepoată Narine Căuș, și Armine, lăstarul Vosganienilor din Constantinopol, și bunica ei, Eli mama. Hagop și Anuș Kirmiziyan, Garabet Haceadurian și soția. Sarkis libanezul și soții irakieni. Copiii familiilor venite din Armenia, îndeosebi Vahe și Hrant, și mulți alții, mari și mici, ale căror nume le puteți adăuga dumneavoastră. Știindu-ne limba, aceasta ne va îndrepta fără șovăire către Biserică, Uniune și Patrie.

Interviu realizat de Vartan MARTAIAN

LA MONUMENTUL GENOCIDULUI (București)

 

ÎNTÎLNIRI la AMBASADĂ

 

la redacția Ararat

la Centrul Cultural Armean