Elena Ciobanyan

Interviu cu violoncelistul Andrei Ioniţă, laureat al celei de-a IX-a ediții a Concursului Internațional “Aram Haciaturian” de la Erevan

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 nSm4ZUJfEaejlHORrm3sLeXrz6

Erevanul se remarcă, mai ales vara, pentru că este plin de manifestări culturale interesante la care participă personalități  atât din ţară, cât şi din străinătate. Una din aceste manifestări a fost cea de-a IX-a ediție a Concursului Internaţional “Aram Haciaturian” (cu ocazia aniversării a 110 ani de la nașterea compozitorului). Anul acesta concursul a fost pentru secțiunea violoncel. Au participat concurenți din mai multe ţări, Armenia, SUA, Ucraina, China, Spania, Franţa, Italia, Norvegia, Grecia etc. Concurenții au avut obligația să cânte, în etapa finală, pe 13 iunie, la alegere:  Rapsodia concertantă pentru violoncel și orchestră în Re minor sau Concertul pentru violoncel și orchestră în Mi minor, compuse de Haciaturian.

Concursul a fost susţinut de Ministerul Culturii din Armenia, Fundația Culturală “Aram Haciaturian”, Conservatorul de Stat din Erevan, președinte de onoare fiind Prima Doamnă a Armeniei, Rita Sargsyan. Câștigătorul acestei ediții a fost violoncelistul român, în vârstă de 19 ani, Andrei Ioniţă, care a încântat atât juriul cât și publicul prezent pe parcursul întregii competiții.

Născut în 1994, Andrei Ioniţă a început studiul pianului la 5 ani, patru ani mai târziu fiind iniţiat şi în studiul violoncelului. A absolvit Şcoala de Muzică şi Arte Plastice nr. 1 „Iosif Sava” din Bucureşti, la clasa de violoncel a prof. Ani-Marie Paladi. A obţinut, între altele, Premiul I la Concursurile Internaţionale „David Popper” (Várpalota/Ungaria, 2009); „J. J. Dotzauer” (Dresda/Germania, 2009); „Vatelot – Rampal” (Paris, 2007). Susţine o bogată activitate artistică, constând în numeroase recitaluri şi concerte, atât în ţară, cât şi în străinătate. După această reușită din Armenia am obținut câteva impresii de la tînărul laureat.

Cum te simţi în postura de câştigător al competiției?

Mă simt foarte bine,.. un pic euforic.

Te aşteptai la un astfel de succes?

Mi-a spus multă lume că sunt favorit, şi asta a pus multă presiune pe mine. Până la urmă am reuşit să scap de emoţii şi iată…

Deci, ai avut încredere în tine.

Cumva, cumva..

Cum te simţi în Armenia?

Mă simt foarte bine, vremea este absolut senzaţională, iar oraşul Erevan îl găsesc fascinant. Este unic, parcă ar fi cumva o poartă către orient şi în acelaşi timp îşi păstrează un caracter aparte.

A fost grea pregătirea?

Da, am fost destul de încordat. Înainte de fiecare etapă a trebuit să mă concentrez foarte bine, ţinând nervii în frâu. Totuşi, cred că am reuşit.

Te-ai pregătit mult pentru aceast concurs?

M-am pregătit de cca. trei luni.

Câte ore pe zi?

Trei-patru minim…

Ce se petrece în interiorul tău când eşti pe scenă?

Cred că ascultătorii pot să-şi dea seama mai bine decât mine. Este pur şi simplu un efort foarte mare de a încerca să exprimi absolut tot ce dorești. Cred că apare o simbioză între muzician şi instrument pentru că, până la urmă, instrumentul devine o reflecţie a personalităţii celui care cântă pe el. Este o mare plăcere de a face parte din această lume minunată.

Ce faci cu stresul?

Din fericire la mine stresul dispare când urc pe scenă.

Te uiţi în ochii spectatorilor?

Mai fac această greşeală (zâmbeşte).

Povesteşte-ne în câteva cuvinte cum te-ai hotărât să devii violoncelist?

Atunci când aveam cinci ani mama m-a îndrumat să încep studiul pianului, după care a fost sugestia profesoarei de pian de a începe studiul unui instrument cu coarde. Ideea este că de abia în clasa a treia s-a hotărât mama să mă dea la studiul unui instrument cu coarde. Ar fi fost un pic cam târziu pentru a începe vioara. De obicei, dacă vrei să faci performanţă la vioară, trebuie să începi mai devreme, ca şi pianul, la cinci-şapte ani, iar pentru violoncel ai nevoie de o mână un pic mai dezvoltată. Aşa că am ales violoncelul.

Regreţi pentru această alegere?

Niciodată! Puteam să fac multe alte lucruri în viaţă, dar am ales această cale. De fapt, nu am făcut liceul de muzică. Am urmat studiile colegiului naţional “Sfântul Sava” şi sunt foarte mulţumit cu această alegere. Dar muzica este prima mea pasiune.

Ce planuri de viitor, ai după acest concurs ?

Momentan studiez la Universitatea de muzică din Berlin. Aşa că doresc să-mi termin studiile acolo cu rezultate cât mai bune. Voi avea şi în această vară nişte apariţii pe scenă la un festival de la Sighişoara al Academiei Kronberg din Germania. Probabil vor mai fi și alte apariţii.

Mulţumim pentru momentele de încântare pe care ni le-ai oferit cu ocazia concursului și  îţi dorim succes în continuare!

Eu vă mulţumesc. A fost o onoare, până la urmă, să fiu susţinut de compatrioţii mei.

Elena Ciobanyan

Erevan

http://www.youtube.com

 

 

  •  
  •