Arsen Arzumanyan

Interviu cu dr. Hrayr Jebejian, despre armenii din Liban, Cipru și România

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Domnule Jebejian, sunteți doctor în teologie, în 2005 v-ați stabilit în Cipru. Care sunt principalele sfere ale activității Dumneavoastră?

M-am născut în 1957, la Beirut. Mi-am petrecut viața la Beirut și până în ziua de azi stau acolo ceva vreme. Începând din 1980 lucrez într-o organizație creștină internațională ce se numește Asociația Biblică, care activează în peste două sute de țări. În prezent sunt secretarul general al Asocieției Biblice din regiunea Golfului Arabiei [Persic]. Activitatea principală a organizației noastre constă în traducerea, publicarea și difuzarea Bibliei, dar și în perceperea acesteia. Fiind o organizație interbisericească, este necesar să lucrăm cu toate comunitățile. Am fost și în Armenia în anii 1991-1996, unde am pus bazele biroului Asociației Biblice. Până în 2016 am fost președintele consiliului Asociației Biblice din Orientul Mijlociu. Sunt membru fondator al Consiliului bisericilor creștine din Golful Arabiei, înființat în anul 2013. În anii 2003-2006 am lucrat cu bisericile creștine din Persia, pentru publicațiile acestora. Am participat la numeroase congrese ecumenice internaționale și am ținut o serie de prelegeri. De asemenea, sunt autorul unor articole de teologie apărute în numeroase reviste.

Am participat la viața național-bisericească și comunitară armeană din Liban și alte colonii din diasporă, inclusiv cea din Cipru, implicându-mă în numeroase activități administrative și executive. Având în vedere că lucrez într-o organizație internațională, am avut și am până astăzi ocazia să călătoresc într-un mare număr de țări , ceea ce îmi oferă posibilitatea ca, pe lângă activitatea ce o desfășor, să văd comunitățile și realitățile armenești. Colaborez cu presa din Armenia și cea din diasporă, semnând articole legate de viața națională, teologice, pe teme sociale, culturale, pe tema genocidului, precum și impresii de călătorie. Am publicat două cărți în limba armeană: „Calea luptei existențiale a armenilor” (2010), care cuprinde toate articolele ce le-am tipărit în decurs de treizeci de ani, și „Viața armenilor din diasporă, așa cum am văzut-o” (2018), care cuprinde articolele mele din perioada 2011-2017. În anul 2014 am primit din partea Ministerului Diasporei al Republicii Armenia medalia „Ambasador al limbii materne”.

Fiind născut în Liban, cum apreciați situația păstrării identității armenești la armenii de acolo, ținând cont de importanta influență ce o au armenii în acea țară?

Libanul recunoaște în mod oficial statutul comunităților și, în acest context, și armenii sunt recunoscuți drept una din comunitățile religioase. Colonia armeană din Liban a fost întotdeauna considerată drept o comunitate puternică, fruntașă, din perspectiva libertăților oferite de țară și a situației sociale și culturale. În acest context, comunitatea armeană și-a dezvoltat în mod considerabil viața națională, înființând biserici, școli, presă, organizații publice și culturale. Astfel, conservarea identității naționale, lingvistice și culturale era foarte solidă până la războiul civil izbucnit în țară în 1975. În anii războiului armenii au adoptat o „neutralitate pozitivă” între părțile beligerante, ceea ce a fost cea mai lucidă strategie politică datorită căreia comunitatea a suferit pierderi minime. Războiul s-a încheiat în anul 1990. După război s-au schimbat atât raportările politice interne, cât și conștiința valorilor sociale și culturale. Comunitatea armeană a început să se integreze mai mult în comunitatea locală, ceea ce a dus la căsătorii mixte, la frecventarea școlilor locale străine, cu apariția unei noi provocări din perspectiva păstrării identității naționale armenești.

În acest moment avem o comunitate încă activă și organizată. Viața armenească este plină de activități care oferă posibilitatea întăririi identității și valorilor noastre culturale. Școlile armenești încă funcționează, în ciuda presiunilor materiale și economice și a scăderii numărului elevilor.

Comunitatea armeană, cu cele trei partide istorice ale sale (Federația Revoluționară Armeană „Dașnakțutiun”, Partidul Liberal-Democrat „Ramkavar” și Partidul Social-Democrat „Hănceakian”), participă la viața politică a țării. Avem șase deputați armeni în parlamentul țării, trei cotidiene armenești, precum și reviste literare și comunitare. Sediul Catolicosatului de Cilicia se află la Antilias-Beirut, avem și Patriarhia Catolică Armeană și Uniunea Bisericilor Evanghelice Armene din Orientul Apropiat. Drumul nostru continuă în ciuda tuturor provocărilor.

Din păcate, în Cipru s-a închis Colegiul armenesc „Melkonian”. Care este situația acolo în ceea ce privește păstrarea identității armenești?

La fel ca Libanul, și Ciprul recunoaște statutul comunităților, iar colonia armeană este recunoscută drept minoritate-comunitate religioasă. Și, în calitate de comunitate minoritară, colonia primește statut special, „de siguranță”, armenii putând să-și păstreze limba și identitatea. În ciuda faptului că și în Cipru avem de depășit provocări, cum sunt, printre altele, căsătoriile mixte, comunitatea de acolo încă poate fi caracterizată drept armeană și armenofonă. Comunitatea numără până la trei mii de suflete, fără a-i socoti și pe cei nou sosiți din Armenia. Comunitatea are un „reprezentant oficial”, care mijlocește în relațiile comunității cu statul și care este, în același timp, membru în parlamentul cipriot, dar fără drept de vot. Trebuie amintit și faptul că Ciprul este împărțit în două. Există Republica Ciprului, care este membră a Uniunii Europene, și există regiunile ocupate de Turcia, nerecunoscute de comunitatea internațională, și unde trăiesc ciprioții turci și comunitatea venită din Turcia. Divizarea a avut loc în 1974, iar linia de demarcație este vegheată de trupe ONU. În teritoriul ocupat de Turcia se află instituții și monumente bisericești armenești.

Închiderea Colegiului „Melkonian” a constituit o pierdere nu numai pentru Cipru, ci pentru armenii din întreaga lume, ținând cont de faptul că instituția își oferea serviciile armenilor de pretutindeni. Am întâlnit la București un armean care spunea că a frecventat Colegiul „Melkonian”. Închiderea colegiului a afectat și comunitatea armeană locală. Colegiul „Melkonian”, pe lângă statutul său de instituție de învățământ, devenise și un centru în care se dezvolta viața culturală și artistică, impactul negativ al închiderii acestuia fiind pe măsură.

Povestiți-ne pe scurt impresiile Dumneavoastră după vizita de trei zile pe care ați făcut-o la București, atât despre oraș, cât și despre comunitate.

A fost prima mea vizită la București. Orașul este frumos, nimic de zis. Dar pentru mine important era să mă familiarizez cu diferitele structuri ale comunității și să întâlnesc armeni. Specificul comunității armene din România este dat de faptul că aceasta s-a format nu numai după genocid. Am cunoscut istoria armenilor din România în ansamblul ei. Dar ceea ce am văzut era continuitatea istoriei și identității armenești ce era prezentă încă din secolul al 14-lea. O colonie cu o istorie atât de veche, care a decis să continue, în ciuda tuturor provocărilor. Ceremonii religioase, activitate culturală, trupă de dans, o considerabilă activitate editorială (inclusiv publicarea revistei și popularizarea culturii și istoriei armenilor), efort de a păstra limba armeană (școală de duminică), și toate acestea în ciuda tuturor greutăților. La care se adaugă participarea la viața politică a țării, cu trei deputați în parlament, ceea ce presupune o mare dăruire. Am rămas cu o impresie foarte bună după scurta mea vizită la București și vă urez să nu vă pierdeți speranța și să vă continuați această sfântă misiune.

Arsen Arzumanyan

  •  
  •