Arsen Arzumanyan

Interviu cu Andreea Hermina, fashion designer de origine armeană

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

Hermina, experiența ne arată că, în ciuda numărului relativ mic al armenilor din România, aproape în toate domeniile găsim armeni. Prin urmare, cum ai ales să devii fashion designer și să înființezi Herminas Reea brand?

 Sunt o persoană creativă și îmi place să împărtașesc ideile și originalitatea mea cu ceilalți. Provin dintr-o familie în care arta și designul au ocupat un loc aparte. Mama și mătușa mea au fost critici de artă. De mic copil am avut acces la schițe de design vestimentar, dantele foarte fine și am avut lângă mine mereu persoane implicate în acest domeniu. Designul primei rochii l-am realizat la o vârstă foarte fragedă, aveam numai 10 ani. Treptat, toate rochiile mele erau gândite până în cel mai mic detaliu de mine.

Fiind atrasă de artă și fashion design în special, treptat cu trecerea timpului s-a conturat și proiectul meu Herminas Reea Brand, un concept prin care creativitatea mea se materializează și devine cunoscută întregii lumi. Creațiile mele au fost prezentate în săptămâna modei din Malta și Grecia, iar reacțiile publicului și a persoanelor implicate în fashion au fost foarte bune. Foarte mulți fashion blogeri din Malta și Grecia au ales să facă review-uri amănunțite în ceea ce privește colecțiile mele de rochii Haute Couture.

Pe cititorii noștri i-ar interesa mai detaliat ce ne oferă Herminas Reea brand?

Herminas Reea Brand este un brand specializat în realizarea de rochii Haute Couture. Colecțiile de rochii Haute Couture sunt foarte bine gândite încă de la faza de design, unde se îmbină armonios desenele și schițele de design cu partea de software indispensabilă în viața de zi cu zi a unui designer modern. Rochiile din colecțiile de Haute Couture pot fi livrate oriunde în lume.

Știu că deseori te duci în străinătate și participi la diferite evenimente. Cu cine colaborezi în afara României?

De doi ani consecutivi sunt invitată în săptămâna modei din Malta pentru a-mi prezenta colecția. În Malta am întâlnit un grup de oameni profesioniști, iar evenimentul de acolo este unul foarte bine organizat, Malta Fashion Week fiind un eveniment național cultural foarte bine promovat. În Valletta am avut colaborări interesante cu fotografi foarte buni, iar unele din ținutele mele au apărut și în diverse publicații, precum Vogue UK sau Vogue Italy online. În prezent lucrez la o nouă colecție pe care plănuiesc să o prezint într-un eveniment important din domeniul fashion. Colecția va consta din rochii Haute Couture cu un design special.

Spune-ne și despre rădăcinile tale greco-armenești. Oare ai vreo amintire legată de bunicii tăi armeni?

Sunt născută în București, într-o familie de greco-armeni. În familie s-au păstrat și s-au perpetuat obiceiurile și tradițiile armenești cât și cele grecești. Mama își păstrează încă portul armenesc (este din familia Ohanesian) și îl afișează ori de câte ori este cu putință. Participăm și la unele activități armenești și grecești din București. Am învățat limba greacă în cadrul unor cursuri desfășurate de Uniunea Elenă din București. Plănuiesc ca în viitorul apropiat să învăț și limba armeană dacă timpul îmi va permite.

Ce ai vrea să le transmiți cititorilor noștri și cum ei pot să te contacteze?

Site-ul web unde puteți vedea colecțiile și urmări activitatea mea este: www.HerminasReea.com

De asemenea, pot fi contactată prin email, facebook și instagram:

herminasreea@gmail.com

https://www.facebook.com/HerminasBoutique

https://www.instagram.com/herminasreeabrand/

 

Arsen ARZUMANYAN

 

  • 73
  •