Mihai Stepan Cazazian

INTERVIU / ANAID TAVITIAN – „SUNT UN SCRIB LA PORŢILE MĂRIEI SALE, TEATRUL“

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Anaid_Tavitian

Anaid Tavitian, consultantul artistic al Teatrului de Stat Constanţa, este omul fără de care peisajul teatrului constănţean nu ar mai fi la fel de personalizat, documentat şi asumat. Este teatrologul şi consultantul artistic ce îmbogăţeşte arta teatrală pe care constănţenii o văd expusă în spectacole la fiecare sfârşit de săptămână. Este un om cu multă energie pozitivă, pasionat de activitatea pe care o face pentru public şi în interesul acestuia. Este un personaj de neînlocuit de 37 de ani încoace. Este un om unic, care a dat valoare şi Teatrului de Păpuşi de la malul mării. Oficial, până acum câţiva ani. Neoficial, este încă în slujba teatrului care aduce bucurie copiilor.

Care este rolul pe care îl aveţi în peisajul teatrului constănţean şi ce presupune acesta?
Profesiunea mea, care este mai mult decât o profesiune, este una de credinţă, este cea de teatrolog. Eu am absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ Bucureşti cu triplă specializare: teatru, cinematografie, televiziune. Povestea mea de iubire pentru teatru s-a născut datorită presei audio, a radioului. În copilăria mea, postul naţional de radio transmitea în fiecare seară o emisiune, în care un mare actor de teatru interpreta o poveste pentru copii. În copilăria mea, nu mă despărţeam la acea oră de micul şi elegantul radio până nu se termina acea emisiune. Apoi, mama mea a fost cea care m-a dus la teatrul de păpuşi de la o vârstă foarte mică. După care, la şcoală, ca un premiu, dacă aveam note de la opt în sus, în fiecare săptămână, învăţătorul meu ne ducea la teatrul de păpuşi. În liceu, ca un semn deja de maturitate, mergeam singuri la spectacolele Teatrului Dramatic sau la cel de Operă şi Balet, erau aşa-numitele matinee şcolare. Toate aceste lucruri au făcut ca, în momentul în care am fost pusă în faţa alegerii unui drum în viaţă, să-l aleg pe acesta. Aveam de ales între critică literară, care era o secţie a Universităţii Bucureşti, sau această secţie a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică. Această iubire a mea pentru teatru a fost mai puternică. Iubirea mea pentru teatrul constănţean n-a fost abruptă, ea a venit firesc. Am început prin a fi spectator fidel, apoi ca studentă, un an de zile, am făcut practică la Teatrul Dramatic, la secretariatul literar al teatrului. Tatăl meu, lucrând în presă, avea foarte mulţi prieteni în zona oamenilor de teatru, ei erau pentru mine ca o familie, mă lăsau să vin la repetiţii, să cunosc ceea ce se numeşte culisele teatrului, care sunt absolut fascinante. Spectatorii văd doar ceasul, mie îmi place să fac această comparaţie a unui spectacol cu un ceas elveţian care funcţionează perfect pentru că fiecare dintre acele rotiţe este perfect construită. Un spectacol înseamnă o întreagă industrie. Cu toţii ştim că teatrul este o convenţie, este un miraj, în care actorul şi spectatorul intră deopotrivă, este o magie. Am fost consultant literar înainte de a fi secretar artistic. Este o profesiune din umbră, nu sunt atât de cunoscută precum un actor. Misiunea mea este una superbă, dar noi suntem nişte scribi la porţile Măriei Sale, Teatrul. Noi avem această datorie de onoare de a aduna, a păstra, a tezauriza tot ceea ce ţine de acest act al creaţiei, teatrul. Am misiunea de a contura un repertoriu, de a ţine relaţia cu presa, de a pune la dispoziţia actorilor sau a regizorului un aparat critic legat de un spectacol, care stă la baza documentării. Este un foarte mare efort în spatele unui spectacol. Există studii care spun că unui actor care joacă „Hamlet“ ajunge să-i crească tensiunea la 20 – 21, că efortul unui actor este egal cu acela al unui miner care lucrează şase ore în mină. Este o profesiune foarte complicată. Am scris şi două cărţi dedicate istoriei teatrelor constănţene, Dramatic şi Teatrul de păpuşi. Prima este „Thalia Ex Ponto, la cumpăna de milenii“ şi cealaltă se numeşte „Metamorfoza unui vis“, iar o a treia, „Locaţie cu întâmplări vesele“, abordează culisele teatrului.

Teatrul poate fi înlocuit cu noile mijloace actuale de comunicare?
Nu. În urmă cu câţiva ani, am recitit un volum de cronici ale lui Mihail Sebastian care a scris şi cronică de teatru şi unul dintre articole se chema „Nu mi-e frică de televiziune“, asta în anii ’30, când în România abia se năştea ideea de televiziune şi oamenii abia aveau contact cu această maşinărie fabuloasă. El spune acolo un lucru pe care eu, ca spectator, şi nu în ipostaza de cronicar de teatru, îl simt de câte ori intru în sala de spectacole: nimic şi nimeni nu poate înlocui această magie a spectacolului de teatru care înseamnă această relaţie absolut superbă între actor şi spectator. Se ajunge la momentul în care, uneori, spectatorii respiră odată cu actorii. Este această nevoie de comunicare a omului… Atâta timp cât vor exista oameni şi viaţă pe acest pământ, va exista şi teatru. Ca orice organism viu, şi teatrul, şi oamenii sunt într-o permanentă schimbare.

Mai există o altă persoană la nivelul judeţului Constanţa care să îndeplinească rolul dumneavoastră?
Sunt colegii de la Operă, omologul meu este Mircea Tegzeşiu.

Printre colegii dumneavoastră de facultate, se numără oameni vizibili?
Da, sunt oameni care au ajuns mari personalităţi. Este Eugenia Vodă, realizator „Profesioniştii“ – TVR 1, care mi-a fost colegă de grupă, la facultate. Colegii mei, 80% dintre ei, au ales cariera universitară, sunt profesori la Academia de Teatru şi Film.

Nu aţi fost tentată şi de presă? 
Atunci când am absolvit facultatea, exista ceea ce se numea repartiţie guvernamentală, statul îţi oferea un loc de muncă. Eu am terminat cu o medie foarte mare, a doua în ordine, colegul meu care a terminat primul este astăzi profesor universitar la Universitatea de Teatru, are doctoranzi. Trebuia să faci un stagiu de patru ani, după care puteai să pleci în altă parte. În 1978, când eu am absolvit facultatea, nu aveai opţiunea lucrului în presă. Erau două ziare în Constanţa: Dobrogea Nouă şi revista Tomis, care aveau deja redactori angajaţi. Am vrut să vin înapoi acasă. Dacă rămâneam la Bucureşti, poate exista şi această opţiune, exista postul naţional de televiziune, radioul naţional, studioul de cinematografie Buftea, exista presă scrisă, erau mai multe opţiuni. Viaţa mi-a demonstrat că pot să-mi îndeplinesc menirea şi la Constanţa. Nu regret nicio clipă această alegere a mea, pentru că am venit în teatrul de la Constanţa la ora în care aici era un teatru cu un repertoriu valoros, organiza festivaluri.

Aveţi cui să transmiteţi mai departe rolul dumneavoastră?
Din păcate nu, până la această oră. Au existat câteva tentative, dar cei care au încercat să practice această meserie, nefiind din Constanţa, au plecat, din păcate. Eu am avut de la cine să învăţ, de la doi foşti colegi, Georgeta Mărtoiu şi Romeo Profit, deşi eu veneam cu o pregătire teoretică, făcusem teatrologie, dar am învăţat enorm de mult de la ei, legat de bucătăria secretariatului literar, care înseamnă foarte multe lucruri. Sper să fie oameni care să vrea să preia şi să înveţe această meserie.

Citește mai mult pe http://www.ziuaconstanta.ro

  •  
  •