Mihai Stepan Cazazian

INTERVIU / Alice Kanterian în dialog cu Elena Dulgheru : “M-a copleșit dragostea de frumos a acestor oameni…”

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share
Foto Eu-Alice-Royal Tulip-cr

Elena Dulgheru si Alice Kanterian

 

Are un Curriculum Vitae impresionant! Critic de film, jurnalist, poet, traducător. Doctor în cinematografie şi media cu calificativul ”Magna cum laude” (2008). Autoare a volumelor: “Tarkovski. Filmul ca rugăciune”, Ed. Arca Învierii – Premiul Uniunii Cineaştilor, 2002; “De vorbă cu Marina Таrкоvskaia”, Ed. Arca Învierii, 2004; “Scara Raiului în cinema. Kusturica, Tarkovski, Paradjanov”, Ed. Arca Învierii, 2011. Membru al Uniunii Cineaştilor din România şi al Asociaţiei Jurnaliştilor şi Editorilor Creştini. Membru al juriului la diferite festivaluri de film. Si recent invitată ca membru al juriului FIPRESCI la Golden Apricot International Film Festival  între 12-19 iulie. Cu această ocazie Elena Dulgheru mi-a oferit acest interviu, dupa ce mă facuse curioasa cand imi destainuise la prima noastra intalnire, din timpul festivalului, ca de mult ravneste a veni in Armenia.

 

Draga Elena, m-ai ținut ca pe ghimpi pe tot parcursul festivalului! De unde provine această pasiune pentru Armenia?

E.D. – Am căpătat-o de la Paradjanov, care m-a molipsit de dragostea pentru Caucaz. Dar ce are Caucazul, mai precis Transcaucazia atât de specific?… Sunt atâtea de spus… de la legenda Lânii de Aur, la mitul lui Prometeu și la muntele Ararat, acest semn al noului legământ al omului cu Dumnezeu, și rodiile, desigur, rodiile… Cred că este o expresie a ancestralului, care e viu și înflorește în noi și din noi, dacă știm să-l trăim. Și armenii știu. Știu și georgienii. Toate acestea nu sunt lucruri prăfuite din cărți, ci le descoperi amprenta în mentalitățile oamenilor, în privirea lor, în modul de a-și modela arhitectura, muzica, în modul cum își trăiesc credința sau în felul cum își întâmpină oaspeții. Am scris despre toate acestea în ”Scara Raiului în cinema”, o carte dedicată în mare parte lui Paradjanov și culturii transcaucaziene.

 

Care au fost primele tale impresii ajunsa la Erevan?

E.D. – Calde. O căldură de care mă temusem că nu o voi suporta, dar care mi se pare mai blândă ca cea de la București, aerul e mai respirabil, poate și datorită altitudinii și al curenților de aer, formați de relieful muntos. Calde și datorită ospitalității oamenilor. Calde și datorită similarităților de relief, de climă și floră pe care le regăsesc cu România, inclusiv a similarităților culinare. M-a copleșit dragostea de frumos a acestor oameni, eleganța sobră a clădirilor, frumusețea desăvârșită a statuilor din locurile publice – fapt care spune multe despre modul cum acești oameni își respectă și își trăiesc istoria, din care românii ar avea multe de învățat.

 

Care a fost job-ul tau pe parcursul festivalului? Cum a decurs colaborarea cu colegii din juriu?

E.D. – În calitate de membră a Federației Internaționale a Criticilor de Film, am avut de jurizat, împreună cu alți doi colegi, Stephen Locke și Siranuysh Galstyan, o selecție de filme pentru a acorda premiul FIPRESCI. Am avut o colaborare excelentă cu aceștia, ne-am înțeles ușor și, chiar dacă au existat păreri diferite în privința unor filme, opiniile comune au prevalat și ne-a fost ușor să alegem filmul câștigător. Cred că este vorba de un noroc, sau de ”spiritul pacifist” al ”Caisei de aur”, pentru că am avut ocazia să particip la jurizări unde deliberările erau anevoioase și durau ore în șir, pur și simplu pentru că gusturile juraților erau total diferite.

 

Moskvitch, my love in regia lui Aram Shahbazyan a fost marele favorit al festivalului. Pentru care motiv juriul FIPRESCI l-a ales?

E.D. – Nu, nu a fost marele favorit, premiile principale au mers către alte filme, dar a fost favoritul juriilor FIPRESCI și Ecumenic. Voi scrie pe larg despre film și atunci voi răspunde pe larg la această întrebare.

 

Ai înteles decizia juriului secțiunii Armenian Panorama de a nu acorda primul premiu, deoarece calitatea filmelor vizionate nu a facut față asteptarilor?

E.D. – Astfel de lucruri se întâmplă, este dreptul unui juriu de a nu acorda un anumit premiu, ceea ce poate fi privit ca un semn de exigență, dar și ca un semnal adresat selecționerilor secțiunii respective.

 

Comemorăm 100 de ani de la genocidul armenilor. Filmele selectionate de programatori cu aceasta ocazie au facut fata asteptarilor tale?

E.D. – Mă bucur că aceste filme există și că producția de filme pe această temă este în creștere. Așteptările mele vizează, deocamdată, nu neapărat nivelul artistic – mă bucură când acesta există -, ci în primul rând depășirea barierelor, curajul de a vorbi pe această temă, de a investiga și prezenta materiale documentare noi, de a le face cunoscute, de a sensibiliza opinia publică și mai ales jurnaliștii. Calitatea artistică se cristalizează treptat, atunci când producția de filme este suficientă și destul de bogată în cazuistică.

 

Am citit recenzia ta despre ”Taietura”/ The Cut in regia lui Fatih Akin. Filmul lui Robert Guediguian ‘Don’t Tell Me the Boy Was Mad’ (‘Une Histoire de fou’) a deschis actuala editie a festivalului. Care este opinia ta despre film?

E.D. – E un film important pentru că vorbește despre consecințe mai puțin cunoscute ale Genocidului armean. Asemenea consecințe se pot aduna într-un evantai întreg de povești adevărate, care trebuie culese și aduse în fața publicului. Regizori de calibre și sensibilități diferite atacă această temă și este bine să fie așa.

 

La sfarsitul decernarii premiilor pe 19.07 s-a vizionat o parte a unui film restaurat de curand, care trateaza si el genocidul. L-ai vizionat? Impresiile?

E.D. – Da, dar din păcate din film nu s-a păstrat decât un fragment de un sfert de oră. Este un document foarte important pentru că, deși este un film de ficțiune, fiind realizat la scurtă vreme după tragicele evenimente, prezintă o informație proaspătă, foarte apropiată de spiritul documentarist și cu atât mai tulburătoare.

Iti multumesc pentru timpul acordat!

 

Interviu realizat la Erevan de Alice Kanterian

  • 11
  •